Premiul „Cartea Anului 2025”, acordat de revista „România literară” celui mai recent roman al scriitorului Ion Manolescu

Publicat pe De Liviu Szoke

București, 13 ianuarie 2026. Editura Nemira anunță cu bucurie că Premiul „Cartea Anului 2025”, acordat de revista „România literară”, a fost decernat ex aequo volumului „Ceilalți”, de Ion Manolescu, publicat la mijlocul anului trecut în imprintul n’autor al editurii, dedicat scrierilor autorilor români contemporani. 

Juriul, din care au făcut parte Gabriel Chifu, Angelo Mitchievici, Cristian Pătrășconiu, Vasile Spiridon și Răzvan Voncu, a decis ca acest premiu să fie acordat ex aequo prozatorului Ion Manolescu și poetului Ion Mureșan. 

„Un premiu prestigios, care mă onorează și mă bucură. Încununarea unei vieți de prozator. Cu promisiunea de a scrie mai departe, sub ochiul atent al… Celorlalți”, spune scriitorul Ion Manolescu. 

Publicarea romanului „Ceilalți” a reprezentat un veritabil eveniment editorial, marcând revenirea la ficțiune a prozatorului, după aproape douăzeci de ani de la „Derapaj”. O carte memorabilă, care-și va bântui cititorul mult timp post-lectură, așa cum menționa Eli Bădică, editoarea cărții și coordonatoarea imprintului n’autor. Acest roman, spune aceasta, este „un spectacol literar da capo al (pseudo-)fine. Că veți (re)găsi în Ceilalți și umor, și situații-limită; și sarcasm, și erotism; și benzi desenate, și mistere; și istorie, și conspirații; și mistificări, și revelații; și tehnologie, și povești de dragoste; și absurd, și muzici; și personaje memorabile, și călătorii inedite; și stranietăți, și sincronicități; și fraze insuportabil de frumoase, și mitologii; și echilibru stilistic, și lume multidimensională; și legende urbane, și multiple paliere de lectură; și povești ca-n 1001 de nopți, și fracturi; și tot așa, da. Pentru că Ceilalți e o lume întreagă. Și un pic în plus. Pentru că Ion Manolescu e – o demonstrează – un virtuos într-ale literaturii.”.

Despre „Ceilalți”, scriitorul Florin Chirculescu spune: „Deși relatează patru povești de dragoste, Ceilalți nu e un roman de dragoste, ci un text fantastic-absurd. Nimic nu e sigur, totul e instabil, iar dibăcia autorului e că, de la plot și personaje până la stilul ce amintește ici-colo de Céline, romanul e egal cu sine însuși, e coerent în dezordinea lui. Un haos bine temperat. O lectură de asediu, complicată, cronofagă; te sleiește intelectual, dar îți face un cadou: n-ai cum s-o uiți”.

Despre autor

Ion Manolescu (n. 15 aprilie 1968) este scriitor și conferențiar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București. Când nu predă literatură română (secolele 20 și 21), dezbate cu studenții ultimele noutăți din cultura cyber și neuroștiințele cognitive. Pasionat de benzi desenate, îi are în bibliotecă pe Frank Miller și Enrique Breccia lângă Rebreanu și Roberto Bolaño. În timpul liber? Îl găsiți la sala de lectură. Serios? Nici vorbă! E când în munții Leaota, când la schi pe ghețarii din Tirol. Seriale preferate? Black Mirror, Altered Carbon, Dark. DJ-ul favorit? Armin van Buuren (trance-ul e noul baroc muzical). Volume teoretice publicate? Despre hipertexte, videologie, canonul benzii desenate. Prozator? Titlurile sunt pe Wiki. Romane în curs de apariție? Deschideți o pagină la întâmplare… Citiți… Ați dat de ceilalți?

Despre Nemira

Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau și continuă să fie și astăzi un business de familie condus de Ana Lotts-Nicolau și Cătălina Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din întreaga lume și, în același timp, susține noile generații de scriitori români ale căror voci consideră că trebuie să se facă și mai mult auzite.

În dialog constant cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerea lecturii, alături de convingerea profundă că literatura și educația pot schimba destine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *