
Noutăți editoriale și povești memorabile care deschid sezonul lecturilor de iarnă
București, 7 decembrie 2025. Târgul de Carte Gaudeamus, aflat anul acesta la cea de-a XXXII-a ediție, a adus împreună o comunitate numeroasă de iubitori de lectură, autori cunoscuți și multe apariții editoriale noi, demonstrând încă o dată interesul publicului pentru lecturi valoroase.
În topul preferințelor cititorilor Nemira se află unul dintre cele mai așteptate titluri ale anului, autobiografia semnată de Anthony Hopkins, volum publicat în imprintul Orion al editurii, noutățile Armada – imprint dedicat literaturii SF, fantasy și thriller –, aparițiile recente din colecția Nemira Fiction, precum și volumele autorilor români contemporani din imprintul n’autor.
Dintre acestea, cel mai căutat titlu Nemira la ediția de anul acesta a Gaudeamus a fost „Hai că am reușit, puștiule”, autobiografia lui Anthony Hopkins. Una dintre cele mai așteptate cărți ale anului și deja Instant New York Times Bestseller, acest volum continuă direcția editorială Orion de a aduce cititorilor români biografii și autobiografii captivante. Următoarele poziții sunt adjudecate de două dintre noutățile Nemira Fiction: „Brimstone”, al doilea volum al popularei serii „Fae & Alchemy”, de Callie Hart, și bestsellerul japonez „Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă”, de Michiko Aoyama. Cititorii Armada și-au îndreptat atenția către „Cavalerul celor Șapte regate”, de George R.R. Martin, „Răscrucea corbilor”, de Andrzej Sapkowski și „Fugarul”, de Stephen King, roman publicat sub pseudonimul Richard Bachman. Scrierile autorilor români contemporani se regăsesc, de asemenea, în topul preferințelor vizitatorilor târgului, care s-au orientat către „O beție cuantică”, primul volum de non-ficțiune semnat de Goran Mrakić, și spre „Caftul”, proaspătul roman al lui Florin Chirculescu, dar și spre alte titluri publicate în imprintul n’autor.
Magia Crăciunului și farmecul sărbătorilor de iarnă s-au simțit în alegerile micilor cititori care au descoperit cu încântare povești precum „Dar Motan dăruiește”, de Cristina Andone și Emi Balint, „Săniuța Roșie”, de Erin Guendelsberger și Elizaveta Tretyakova, dar și îndrăgitele titluri ale lui Matt Haig, „Un băiat numit Crăciun” și „Fetița care a salvat Crăciunul”. Pasionații de manga au găsit în universul NEZUMI by Nemira cadouri literare pe măsura așteptărilor: primul volum al seriei color „Chi’s – viață de pisică”, de Konami Kanata, emoționantul „Maruru și Hachi – pisicile hoinare”, dar și mult așteptata continuare a uneia dintre cele mai iubite serii manga ale ultimilor ani, „Atelierul Vrăjitoarelor”.
Top 10 Nemira
- „Hai că am reușit, puștiule”, Anthony Hopkins
- „Brimstone”, de Callie Hart
- „Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă”, de Michiko Aoyama
- „O beție cuantică”, de Goran Mrakić
- „Cavalerul celor Șapte regate”, de George R.R. Martin
- „Răscrucea corbilor”, de Andrzej Sapkowski
- „Fugarul”, de Stephen King
- „Caftul”, de Florin Chirculescu
- „Visează androizii oi electrice?”, de Philip K. Dick
- „Frankenstein”, de Mary Shelley
Top 5 Nemi
- „Dar Motan dăruiește”, de Cristina Andone, Emi Balint
- „Săniuța Roșie”, de Erin Guendelsberger, Elizaveta Tretyakova
- „Un băiat numit Crăciun”, de Matt Haig
- „Fetița care a salvat Crăciunul”, de Matt Haig
- „Spărgătorul de nuci”, de Valeria Docampo, George Balanchine
Top 5 NEZUMI by Nemira
- „Chi’s – viață de pisică”, vol. 1, de Konami Kanata
- „Maruru și Hachi – pisicile hoinare”, vol.1, de Yuri Sonoda
- „Shino nu își poate spune numele”, de Oshimi Shuzo
- „Atelierul Vrăjitoarelor”, vol. 5, de Kamome Shirahama
- „Atacul Titanilor Omnibus 5”, vol. 9+10, de Hajime Isayama
Despre Nemira
Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau și continuă să fie și astăzi un business de familie condus de Ana Lotts-Nicolau și Cătălina Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din întreaga lume și, în același timp, susține noile generații de scriitori români ale căror voci consideră că trebuie să se facă și mai mult auzite.
În dialog constant cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerea lecturii, alături de convingerea profundă că literatura și educația pot schimba destine.



