
Imprintul n’autor al editurii Nemira vă invită astăzi, 3 noiembrie 2025, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Doru Preda, prilejuită de lansarea volumului „Flăcări gemene”, cea mai recentă carte a scriitorului.
Fără să împărtășească un fir narativ comun, povestirile cuprinse în noul volum al lui Doru Preda schițează un univers în care banalul cotidianului capătă o aură misterioasă. Între real și fantastic, între amintire și iluzie, între fragilitatea relațiilor noastre și firele invizibile care ne aduc împreună, cartea provoacă constant cititorul să se întrebe câte dintre întâlnirile noastre sunt cu adevărat noi.
Invitată la eveniment este și Liv Tane, scriitoare, jurnalistă, founder la Readig is Cool si Nod Festival, iar discuția va fi moderată de Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor care vorbește astfel despre cartea autorului:
„După un debut cu proză scurtă, urmat apoi de un roman, Doru Preda revine, iată, la povestiri. Și la literatura care îl preocupă: cea a nuanțelor. A ecourilor, a recunoașterilor și a restanțelor, a arcurilor peste timpuri și spații. Prin Flăcări gemene, așadar, scriitorul îndreaptă din nou reflectorul pe mister. Pe acele părți inexplicabile din viețile noastre, cele care ne pun în mișcare. Iar cu fiecare poveste nu face decât să-și întărească poziția și viziunea, să-și revendice, astfel, un loc aparte în literatura română contemporană: cel al unui fel particular – romantic-spiritual – de a gândi lumea.“
Seara va continua cu o sesiune de Q&A și cu una de autografe.
Vă așteptăm cu drag alături de noi.

