
Roman câștigător al Goodreads Choice Awards — Fantasy 2023
„Imaginația lui Bardugo este genială.” Stephen King
Bogăție. Putere. Crimă. Magie. Alex Stern revine într-o nouă poveste în care Ivy League se îndreaptă spre iad.
Găsește o poartă spre lumea cealaltă. Fură un suflet din iad. Nimic mai simplu, doar că oamenii care fac această călătorie rareori se mai întorc. Însă Galaxy „Alex” Stern e hotărâtă săl scoată pe Darlington din purgatoriu chiar dacă asta o va costa viitorul la Lethe și la Yale.
Alex și Dawes nu pot apela la ajutorul celei de A Noua Case, așa că alcătuiesc o echipă de aliați dubioși pentru al salva pe gentlemanul de la Lethe. Împreună, vor trebui să se descurce printrun labirint de texte obscure și artefacte bizare pentru a descoperi secretele cel mai bine păzite ale societății, încălcând în demersul lor orice regulă.
Însă intervin forțe care le scapă de sub control, iar când membrii facultății încep să moară, Alex știe că nui vorba doar de simple accidente. Ceva funest acționează în New Haven, iar dacă vrea să supraviețuiască, va trebui să se confrunte cu monștrii din propriul trecut și cu un întuneric încorporat chiar în zidurile universității.
Înțesată de istorie și de răsturnări de situație caracteristice lui Bardugo, Cu orice preț aduce la viață o lume complexă, plină de magie, violență și monștri mult prea reali.
„Sfâșietoare și profund umană, această carte vă va atinge coarda sensibilă chiar dacă vă va îngheța sângele în vine… Depășind cu mult deja impresionantul volum A Noua Casă, Cu orice preț este unul dintre cele mai bune romane fantasy ale acestui an.” BookPage
„Palpitant… personaje fascinante… Intriga tensionată, magia adeseori macabră, scenografia somptuoasă și umorul ironic vă vor face să nu mai puteți lăsa din mână acest roman. Cititorii vor fi uimiți.” Publishers Weekly
„Bardugo nu ezită să dezvăluie părțile întunecate ale magiei și ale naturii umane… Acest portret al unei supraviețuitoare care se încăpățânează săși atingă scopul va fi pe placul amatorilor de dark academia, urban fantasy și horror.” Booklist
Leigh Bardugo este autoarea volumului A Noua Casă, bestseller New York Times, și creatoarea universului Grisha (ecranizat acum întrun serial Netflix), care cuprinde Trilogia Grisha (Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor și Regatul Luminilor), Banda celor șase ciori și Răzbunarea ciorilor, precum și Regele cicatricilor și continuarea sa, Legea lupilor. Toate cărțile din universul Grisha au apărut la Editura Trei.
Povestirile sale de ficțiune au fost publicate în numeroase antologii, printre care The Best American Science Fiction and Fantasy. Locuiește în Los Angeles și este membru asociat al Pauli Murray College de la Yale University. Romanul Cu orice preț este al doilea din seria Alex Stern, fiind continuarea volumului A Noua Casă, care urmează să fie adaptat sub forma unui serial de Studiourile Amazon.
Autor: Leigh Bardugo
Nr. de pagini: 640
ISBN: 978-606-40-2120-5
Titlu original: Hell Bent
Limba originală: engleză
Traducere: Ciprian Șiulea
ISBN: 978-606-40-2120-5
Format: 130x200mm
640 pagini
Preț: 69.00 lei
Finalist al Premiului Planeta
Un roman sincer și actual despre căsătorie, prietenie, dorință și dragoste Gabriela este jurnalistă. După cincisprezece ani de căsnicie, se implică într-o relație cu un bărbat la care visează de ani întregi și începe să ducă o viață dublă. Silvia este fotografă. Soțul ei este un bărbat bun, dar nu o face fericită. Cósima, o stilistă deosebit de talentată, descoperă la scurt timp după căsătorie că soțul ei nu o mai dorește. Cele trei prietene sunt prinse în situații pe care nu și-au imaginat că le vor trăi vreodată, însă, împărtășindu-și experiențele prin care trec, află mai multe despre ele însele, despre oamenii din jur și despre ce-și doresc cu adevărat de la viață.
„Un roman provocator, care pune în discuție normele societății și explorează limitele monogamiei. Într-un stil limpede și incisiv, Cristina Campos ridică întrebări importante despre natura căsătoriei și a fidelității.” El País
„Campos explorează cu pricepere complexitatea sexualității feminine, de la primii fiori ai atracției până la pasiunea dezlănțuită a unei aventuri.” The Guardian
„Povești cu femei măritate surprinde cu onestitate și umor esența relațiilor dintre femei.” The New York Times
Cristina Campos s-a născut la Barcelona, în 1975, și a obținut licența în științe umaniste la Universidad Autónoma de Barcelona. Și-a continuat studiile la Ruprecht-Karls-Universität din Heidelberg și a lucrat în calitate de coordonator al Festivalului Internațional de Film din acest oraș. După ce s-a întors în Spania, și-a început cariera ca director de casting, îmbinând profesia cu scrisul. Primul său roman, Pan de limón con semillas de amapola, publicat în 2016 (în curs de apariție la editura Trei), s-a vândut în peste 250 000 de exemplare și a fost tradus în zece limbi, iar adaptarea sa cinematografică s-a bucurat de un mare succes.
Autor: Cristina Campos,
Nr. de pagini: 496
ISBN: 978‑606‑40‑2142‑7
Titlu original: Historias de mujeres casadas
Limba originală: spaniolă
Traducere și note: Ana‑Maria Tamaș
Format: 130x200mm, paperback cu clape
Anul apariției: 2024
Elena Ferrante este autoarea Tetralogiei Napolitane
„Al meu, al meu, al meu. Cât repetăm acest adjectiv posesiv. În realitate, un mare prim pas înainte, în materie de scriitură, e să descoperi exact opusul: ceea ce în mod triumfal considerăm al nostru e de fapt al altora. Tratativele cu lumea, da, oricând sunt în întregime ale noastre. Dar cuvintele — forma scrisă în care le cuprindem fiind atenți la marginile roșii ale caietelor noastre —, nu. Trebuie să acceptăm faptul cert că niciun cuvânt nu e cu adevărat al nostru. Trebuie să renunțăm la ideea că a scrie înseamnă să eliberăm, în mod miraculos, o voce proprie, o tonalitate proprie: după mine, acesta e un mod indolent de a vorbi despre scris.“ Elena Ferrante
„O bijuterie incandescentă… Între margini este o meditație filosofică asupra naturii scrisului.“ The New York Times
„O incursiune candidă a autoarei în procesul dezvoltării propriului meșteșug, dar și o privire scrutătoare asupra pasiunii de o viață pentru literatură.“ Time Magazine
„O odă închinată cititului și scrisului… Între margini face lumină asupra temelor abordate în romanele lui Ferrante: prieteniile intense dintre femei, relațiile mamă-fiică și trădarea.“ Financial Times
„Un triumf intelectual de netăgăduit.“ Asymptote Journal
Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „Febră Ferrante“. Este considerată una dintre cele mai puternice prozatoare contemporane, o stilistă desăvârșită, cu intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămân și Povestea fetiței pierdute, romanele Fiica ascunsă, Iubire amară, Zilele abandonului și Viața mincinoasă a adulților, volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia, cel de articole-eseu Invențiile ocazionale, precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajă. Povestea fetiței pierdute a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) și a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016). Romanul Fiica ascunsă a fost ecranizat în 2021, în regia lui Maggie Gyllenhaal, cu Olivia Coleman, Jessie Buckley și Dakota Johnson în distribuție.
Tetralogia Napolitană și Viața mincinoasă a adulților sunt ecranizate de HBO, respectiv de Netflix sub forma
unor miniseriale.
Autor: Elena Ferrante
Nr. de pagini: 112
ISBN: 978-606-978-720-5
Titlu original: I margini e il dettato. Conversazioni sul piacere di leggere e scrivere
Limba originală: italiană
Traducere și note: Cerasela Barbone
Format: 130x200mm, cartonată cu supracopertă
An apariție: 2024