Maggie O’Farrell, în finala pentru ediția din acest an a Prix Femina étranger. Alți doi autori Anansi, Hila Blum și Paolo Giordano, pe lista lungă
Scriitoarea Maggie O’Farrell, îndrăgită de cititorii români daorită bestsellerului internațional Hamnet, precum și pentru volumul de memorii Exist, exist, exist, se află în lista celor cinci autori finaliști anul acesta la Prix Femina étranger, unul dintre cele mai importante premii literare care se acordă în Hexagon.
Cartea care ia adus această nominalizare este romanul Portretul căsătoriei, a cărui ediție în limba română va sosi zilele acestea din tipografie (traducere de Mariana Piroteală). Ca și Hamnet, noua carte este un roman istoric care are în centru un personaj feminin, pe Lucrezia de’ Medici, căsătorită la 15 ani cu ducele de Ferrara, și constituie „portretul captivant al unei tinere care caută să se elibereze din cușca ei de aur”, în viziunea criticilor de la Publishers Weekly.
Prozatoarea irlandeză Maggie O’Farrell (n. 1972) este autoarea a nouă romane. A câștigat prestigioasele premii Betty Trask (pentru romanul After You’d Gone, 2000), Somerset Maugham Award (pentru The Distance Between Us, 2004) și Costa Book Award (pentru The Hand That First Held Mine, 2010). Pentru romanul Hamnet (2020; Pandora M, 2021) a fost recompensată cu National Book Critics Circle Award for Fiction și Women’s Prize for Fiction. Cărțile ei sunt traduse în mai bine de 30 de limbi. Trăiește la Edinburgh, alături de soțul ei, scriitorul William Sutcliffe, și de cei trei copii ai lor. Volumul de memorii I Am, I Am, I Am (2017; Exist, exist, exist, Pandora M, 2022) s-a numărat printre finaliștii la Women’s Prize for Fiction.
Alături de scriitoarea britanică Maggie O’Farrell, pe lista lungă a candidaților la acest premiu s-au aflat și scriitoarea israeliană Hila Blum și italianul Paolo Giordano – trei dintre cei zece autori finaliști aflați în cursa pentru cucerirea acestui premiu care recompensează cea mai importantă traducere literară a anului, premiu de care s-au bucurat în trecut și alți autori Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M, precum Manuel Vilas sau Ahmet Altan.
Hila Blum, una dintre cele mai cunoscute prozatoare israeliene de astăzi, s-a aflat pe lista celor zece scriitori finaliști la Femina étranger din acest an cu romanul Cum să-ți iubești fiica (traducere de Monica Pruteanu), un roman care, cu o rară precizie psihologică, urmărește pașii greșiți și amăgirile aparent nesemnificative ale vieții de familie, unde granița dintre protecție și posesie este atât de ușor de depășit, adesea fără cale de întoarcere.
Romanul Tasmania ia adus lui Paolo Giordano, unul dintre cei mai titrați scriitori italieni de astăzi, tradus pretutindeni în lume și recompensat cu cele mai importante premii ale momentului, nominalizarea la marele premiu francez. Cartea se află în curs de apariție în colecția Anansi.World Fiction, în primăvara anului viitor, în traducerea lui Liviu Ornea. Tasmania este un roman despre viitor. Viitorul de care ne temem și ne dorim, cel pe care nu îl vom avea, pe care îl putem schimba, pe care îl construim. Frica și surpriza de a pierde controlul sunt anxietățile timpurilor noastre, iar vocea caldă a lui Paolo Giordano o poate spune mai apăsat decât oricare alta.