Nota Goodreads: 3,97 (77 476 note)
Descrierea editurii: „Naomi Shaw obișnuia să creadă în magie și să-și petreacă vara cutreierând prin pădure, împreună cu cele mai bune prietene ale ei, Cassidy și Olivia. Și-au imaginat o lume plină de ritualuri și minuni. Și au creat Jocul Zeiței. Totul s-a sfârșit brusc după ce Naomi a fost atacată și înjunghiată de șaptesprezece ori. În mod miraculos, ea a supraviețuit și l-a identificat pe bărbatul care o rănise, iar mărturia fetelor a dus la prinderea unui criminal în serie, căutat pentru uciderea a șase femei. Însă cele trei prietene au mințit și au păstrat un secret pentru care merită să ucizi. După douăzeci și doi de ani, Olivia vrea să-l dezvăluie, iar Naomi își propune să afle ce s-a întâmplat de fapt în pădure… indiferent de cât de periculos ar fi adevărul.”
Blog tour nr. 37/2023: un roman mystery plin de secrete crezute îngropate și minciuni ascunse cu abilitate, despre un atac brutal asupra unei fete de 11 ani și traumele care au urmat vreme de 20 de ani, în care protagonista alege drumul bătătorit al întoarcerii în orașul natal pentru a face pace cu trecutul și a-și înfrunta demonii care nu au slăbit-o nicio clipă de atunci încoace.
Protagoniste pe care le leagă un secret întunecat am mai întâlnit. Criminali în serie am mai întâlnit. Personaje principale care revin în orașul natal ca să rezolve un mister sau pur și simplu pentru că așa le-a venit dintr-odată am mai întâlnit, ba chiar am și tradus un roman de acest gen, Toate fetele dispărute, de Megan Miranda. Însă o fată care să fi fost înjunghiată de 17 ori de către un criminal în serie în timp ce prietenele ei cele mai bune asistau de la câțiva metri depărtare și încercau să nu țipe ca să nu fie omorâte și ele, ei bine, un personaj de acest fel n-am mai întâlnit. Bun, toată lumea ține secrete, toată lumea ascunde ceva, iar în romanele de genul celui scris de Kate Alice Marshall mai toată lumea ascunde ceva, ca și cum ne-am afla în acel sătuc din Hot Fuzz în care până și bătrâneii simpatici se pot transforma în monștri sadici și nu știi cine îți poate dărâma un bolovan în cap de după parapetul unui zid înalt.
Cam așa e treaba și aici, unde personajul principal, Naomi, fotograf de nunți și de botezuri, a rămas cu cicatrice fizice și psihice în urma atacului brutal asupra sa petrecut în urmă cu 20 de ani. Naomi, Cassidy (Cass) și Olivia (Liv) erau cele mai bune prietene din orășelul Chester, un orășel care murea încet-încet din cauza închiderii treptate a fabricilor de cherestea. Din plictiseală sau ca să atragă atenția, fetele inventau jocuri. Mai întâi jocul de-a „ești cea mai bună prietenă a mea”, pe care manipulatoarea Cass, la doar 11 ani și ca fiică a primarului ce avea pe toată lumea la degetul mic, îl juca cu o abilitate înspăimântătoare. Apoi Jocul Zeiței, un joc plin de ritualuri, în care fetele ajungeau să fie protejate prin vrăji și mici ritualuri aparent nevinovate. Ritualuri care însă vor evolua și le vor schimba pentru totdeauna viețile când în timpul unui astfel de ritual peste ele dă un criminal în serie care o atacă pe Naomi și aceasta scapă doar printr-un adevărat miracol.
Acum însă Naomi este chemată înapoi acasă de către prietena ei Liv, care îi spune că nu mai poate ține „secretul” și că a descoperit cine este Persefona. Da, cu trimitere la acea Persefona, însă adevărul este mult mai tulburător. Și secretele încep din nou să se adune, demonii ies iar din umbrele pădurii, tatăl lui Naomi, un hoarder în adevăratul sens al cuvântului, rămâne la fel de acru și de denaturat, tânărul misterios care vrea să afle adevărul începe și el să devină tot mai important în firul poveștii, micile povești ce păreau lipsite de însemnătate încep să capete și ele proporții tot mai îngrozitoare, blocajul mental începe să se fisureze, cei pe care Liv îi considera prieteni se transformă în altceva, în timp ce dușmanii se dovedesc a fi și ei ceva mai mult și totul începe să se amestece înainte să se clarifice.
În ciuda unui final ușor grăbit și un pic tras de păr, Secretul din pădure este o poveste extrem de întunecată și surprinzător de profundă. În ea se vorbește despre traume reprimate, abuzuri fizice și psihice, automutilare, gânduri suicidare, molestare, pedofilie mascată în „Dar ne jucam și noi, ce făceam greșit?”, neglijență criminală din partea părinților, mușamalizare, coerciție din partea autorităților, șantaje, mișculații, infidelități, manipulări pline de cruzime și chiar psihopatie din partea cui nu te-ai aștepta. Practic orice psiholog sau psihiatru ar avea material din plin pentru o viață întreagă dacă s-ar apuca să disece cazurile a măcar două dintre personajele pomenite mai sus. Nu sunt trecuți cu vederea, cum era și firesc, nici criminalii în serie de care SUA nu duce deloc lipsă. Cum nu sunt uitate nici manevrele politice și slăbiciunile umane inerente.
Povestea este foarte complexă și, chiar dacă are o desfășurare liniară, traumele din trecut revin când și când și prin intermediul întâmplărilor care au dus la ele aflăm și noi crâmpeie de informații care ne ajută într-un final să completăm și noi puzzle-ul, să ne imaginăm cam ce s-ar fi întâmplat atunci în pădure, în ziua fatidică, cea în care a fost înjunghiată Naomi, când ele trei, ca niște adevărate „eroine”, nu numai că au supraviețuit, ci au și ajutat la prinderea unui criminal periculos al cărui deces în închisoare, acum, după 20 de ani, pune în mișcare totul.
„E mai ușor să ții un secret decât să-i pui capăt.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Secretul din pădure. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: