Primul imprint de manga în limba română, NEZUMI by Nemira, vă invită la un eveniment special la Fandom Cărturești din Mall Băneasa, joi, 29 septembrie, de la ora 18:30. Sărbătorim împreună cu traducătorii celor două serii – „Mireasa Străvechiului Mag”, „Regatele Ruinei”, scriitorul și coordonatorul imprintului – Marian Coman, Șerban Georgescu – fondatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”.
Alături de noi, vor fi prezenți Alex Paraschiv, cu un atelier de Caligrafie, Cristi Diaconu, cu două momente speciale de taiko (tobe japoneze) și Alexandra Baranyi cu un atelier de Origami. Traducătorii seriilor vor răspunde întrebărilor din public despre universul manga și despre scenele din spatele cortinei, iar la final vor rămâne pentru o sesiune de autografe.
Toți iubitorii culturii japoneze ce vor participa la eveniment, vor avea posibilitatea să interacționeze cu oamenii din spatele cărților, precum și acces la atelierele gratuite, oferite de Centrul de Studii Româno – Japoneze „Angela Hondru” (CSRJ-AH). CSRJ-AH și-a dorit, încă de la început, să fie echivalentul unui centru cultural dedicat Japoniei, în București. Împreună, ne dorim să construim o adevărată scenă pentru manga în România prin evenimente, dezbateri, scene din culise și multe alte surprize pe care le avem în plan pentru comunitatea pasionată de cultura japoneză, dar și pentru cei care o descoperă pentru prima dată.
Puteți urmări noutățile NEZUMI pe Instagram: @NEZUMI_bynemira, care își propune să creeze o comunitate unită a fanilor manga și să aducă în discuție teme interesante ale acestui univers magic și pe Tik Tok: tiktok.com/@nezumi_bynemira.
Despre serii
„Mireasa Străvechiului Mag” spune povestea unei orfane abandonată de oameni, tulburată de viziuni inexplicabile. Lipsită de speranță, își vinde viața unui mag înfricoșător, care străbate pământul din timpuri străvechi. Pășește astfel într-o lume cu totul nouă, extrem de stranie, locuită de zâne și de alte creaturi fantastice ale naturii – o lume plină de magie la fiecare pas.
Traducere din limba japoneză: Antonia Ivanciu, Cosmin Tița, Mălina Coșan
Seria a devenit un real fenomen când a fost lansată, cu peste 2 milioane de exemplare vândute și numeroase premii câștigate.
„Mireasa Străvechiului Mag este una dintre cele mai bune manga din ultimii ani.”
Anime News Network
„Regatele Ruinei” este o serie care aduce în prim plan bătălia epică între știință și magie. De secole, omenirea a evoluat prin puterea magiei, lăsată de Dumnezeu vrăjitoarelor pentru a-i proteja pe oameni. Cu timpul, progresul tehnologic a făcut ca vrăjitoarele să nu mai fie necesare, iar oamenii s-au întors împotriva lor. În Imperiul Lidian a început atunci o nemiloasă vânătoare. Adonis era doar un copil în acele vremuri, ucenic al vrăjitoarei Chloe, pe care o iubea cu adevărat. Când ea piere, ucisă de armata imperiului, Adonis jură să se răzbune.
Traducere din limba japoneză: Alexandra Baranyi, Andrei Perciun
„Modul în care Yoruhashi folosește beta este impresionant când e vorba de expresii, fundaluri, acțiuni, și magia făcută de vrăjitoare și vrăjitori, arme militare și tehnologie.”
honeysanime.com
Fiecare volum din „Regatele Ruinei” va apărea lunar, pe data de 10, iar cele din „Mireasa Străvechiului Mag” pe 20.
Bio autori
Yamazaki Koré s-a născut la data de 10 iunie 1990 în prefectura Hokkaidō, Japonia. A devenit pasionată de mitologiile lumii și științele oculte în școala primară, când a descoperit operele autorilor manga Yoshikawa Utata și Minagi Tokuichi. A debutat cu prima sa manga numită Futari no Renai Shoka („Două rafturi cu cărți de dragoste”) în anul 2013, urmată de Mahoutsukai no Yome („Mireasa Străvechiului Mag”) în 2014, prima serie care a primit și adaptare anime. În același an a publicat manga Frau Faust („Doamna Faust”), cea mai recentă publicație fiind Goosuto ando Wicchi („Fantoma și vrăjitoarea”, 2021). Opera ei este influențată atât de autori clasici, precum Edgar Allan Poe și Goethe, cât și de autori contemporani, fiind fană a seriei „Harry Potter”. Autoarea declară că a fost puternic inspirată de natura de poveste din orașul natal și de poveștile cu zâne și vrăjitori citite în copilărie.
Yoruhashi este un mangaka (artist manga) japonez. Este cunoscut ca autor al „Tsurugi no Oukoku” / „The Kingdom Of Caliburn” („Regatul sabiei”) și „Hametsu no Oukoku” / „The Kingdoms Of Ruin” („Regatele ruinei”).
A debutat ca artist manga în 2014 cu „The Kingdom Of Caliburn”, pe aplicația de manga Comico și a continuat această serie până în 2019. A urmat apoi începutul seriei „The Kingdoms Of Ruin” („Regatele ruinei”), publicat pe mai multe site-uri: Gekkan Comic Garden, Manga Door, Pixiv Comic, Magcomi.