„Un roman picaresc plasat în timpul Marii Crize. Amintind de Fructele mâniei și de Huckleberry Finn, Acest tărâm al blândeții este o călătorie atât înăuntrul ființei, cât și în afara ei, o călătorie la capătul căreia descoperi sensul vieții și libertatea.” – Minneapolis Star Tribune
1932, Minnesota — Școala Lincoln e un loc ostil unde sute de copii amerindieni, orfani sau separați abuziv de familiile lor, sunt trimiși să fie educați. Printre ei se află Odie O’Banion, un băiat orfan, cu mintea ageră, ale cărui isprăvi atrag mânia directoarei.
În urma unui incident, Odie și fratele său, Albert, singurii copii albi din școală, sunt siliți să fugă, luându-i cu ei și pe Mose, un băiat mut din tribul Sioux, precum și pe Emmy, o fetiță rămasă fără mamă. Împreună, pornesc cu canoea pe râul Gilead, în căutarea unui cămin, întâlnind în drumul lor alți oameni în derivă, de la truditori ai pământului și tămăduitori prin rugăciuni la familii dezrădăcinate și suflete pierdute.
„Amplu, profund și nespus de captivant — cititorii vor savura fiecare pagină.” – New York Journal of Books
„Dacă vrei să citești o saga americană de amplă respirație, cu o atmosferă nostalgică, atunci romanul lui Krueger e alegerea perfectă.” – Entertainment Weekly
„O odisee impresionantă, o căutare a identității și a unui cămin.” – Booklist
„Minunat scris și dând viață unor personaje memorabile, Acest tărâm al blândeții va învinge timpul.” – Denver Post
William Kent Krueger este un faimos scriitor american, cunoscut mai ales pentru seria de romane polițiste plasate în Minnesota și avându-l drept protagonist pe Cork O’Connor. Și-a dorit să devină scriitor încă din copilărie, când a scris prima sa povestire. A primit nenumărate distincții, printre care Anthony Award, Minnesota Book Award, Loft-McKnight Fiction Award. Primul său roman de sine stătător, Ordinary Grace (2013), a fost recompensat cu Edgar Award.
„O carte de căpătâi despre condiția umană.” – L’Obs
Relatarea la persoana întâi, cu o sinceritate dezarmantă, a unei profunde crize depresive. O carte tulburătoare, care sfidează granițele genurilor literare. O nouă carte-cult, ce poartă semnătura inconfundabilă a lui Emmanuel Carrere.
Să nu ne imaginăm că avem în față un manual de yoga sau o carte de self-help. Avem în față radiografia dureroasă și cât se poate de amănunțită a depresiei majore, cu tendințe suicidare, cu care s-a confruntat Carrere și care a dus la internarea sa, pe o perioadă de patru luni, cu diagnosticul de tulburare bipolară. Este, de asemenea, o carte despre o criză amoroasă, despre epuizare emoțională și consecințele acesteia, precum și despre terorismul islamic și criza refugiaților. Și într-un fel, da, și despre yoga, pe care autorul francez o practică de peste 30 de ani.
În acest hibrid literar, care împletește autobiografia, eseul și reportajul, Carrere se dezvăluie pe sine cu o onestitate necruțătoare și explorează totodată limitele artei scrisului. Rezultatul este un tablou viu al slăbiciunilor și suferințelor omenești, o coborâre în adâncurile ființei cu ajutorul scrisului. O carte controversată încă dinainte de apariție, Yoga va face cu siguranță senzație.
„Odată cu Yoga, prima sa carte după șase ani de absență, Carrere își face o nouă intrare triumfală pe piața literară.” – La Presse
„O coborâre în infern, o poveste pe care o citești pe nerăsuflate – poate cea mai bună carte
a lui Carrere.” – France Inter
„O carte răvășitoare prin onestitatea cu care e scrisă. Pur și simplu, nu o poți lăsa din mână.” – Paris-Match
„Magistrală! O lecție despre cum poți renaște după ce ai fost în bezna cea mai adâncă.” – Télérama
„O cronică sinuoasă a luptei interioare cu depresia, marcată de episoade tragice. Emmanuel
Carrere este noul nostru Montaigne.” – La Croix
Emmanuel Carrère este unul dintre cei mai prestigioşi scriitori francezi contemporani. Licenţiat în studii politice, este, de asemenea, scenarist şi regizor. A debutat în 1982, cu un
eseu dedicat cineastului german Werner Herzog, dar primul său roman, L’Ami du jaguar, a apărut în 1983. A devenit celebru prin romanele sale care îmbină adevărul biografic cu ficţiunea şi care au fost recompensate cu numeroase premii: Prix Fémina, Grand Prix Marie Claire du Roman d’Emotion, premiul cititorilor publicaţiei L’Express, Premiul Crésus şi Premiul Globe de Cristal.
La Editura Trei, de acelaşi autor, au apărut Împărăția Cerurilor (Premiul literar Le Monde), Limonov (Prix des Prix şi Prix Renaudot), Alte vieţi decât a mea, Un roman rus, Ora de schi,
Adversarul.
Cum să supraviețuiești în America secolului 21
Cartea care a stat la baza filmului omonim regizat de Chloé Zhao și laureat la Oscar
Bestseller New York Times
De pe câmpurile de sfeclă de zahăr din Dakota de Nord până la campingurile din California și programul CamperForce al companiei Amazon, angajatorii americani au descoperit un nou rezervor de forță de muncă ieftină: persoanele în vârstă, fără locuințe stabile. Cu venituri mici și adesea împovărate de ipoteci, victimele invizibile ale crizei economice au pornit cu zecile de mii la drum, în rulote și dube, formând o adevărată comunitate de nomazi.
Într-un vehicul cumpărat la mâna a doua botezat „Van Halen”, Bruder a pornit la drum ca să-și cunoască mai bine personajele, oameni din toate categoriile sociale. Însoțindu-le prin diverse locuri de muncă sezoniere, ea spune o poveste convingătoare și emoționantă despre o zonă întunecată a economiei americane, dar ilustrează și forța și creativitatea extraordinare ale acestor americani tipici care, pentru a putea supraviețui, au fost nevoiți să-și mute casa pe roți și să străbată America în lung și-n lat.
„Uluitoare și minunat scrisă… genială și de neuitat.” – New York Times Book Review
„O carte devastatoare și plină de dezvăluiri.” – Washington Post
„O mostră de prim rang de jurnalism participativ.” – San Francisco Chronicle
„Un reportaj cutremurător.” – O Magazine
„Cercetarea făcută de Bruder ar trebui să-i intereseze pe toți cei cărora le pasă de viitorul locurilor de muncă,al comunității și al sistemului de pensii.” – Pacific Standard
Jessica Bruder este jurnalist specializat în reportaje despre subculturi și zone întunecate ale economiei americane. A scris pentru Harper’s Magazine, New York Times și Washington Post, iar în prezent, predă la Columbia School of Journalism. A lucrat la Starbucks, s-a dat cu snowboardul, este pasionată de chitara electrică, a fost, pe rând, casieră într-un magazin de muzică, consilieră de tabără și chelneriță. Locuiește în Brooklyn împreună cu un câine pe nume Max și o mulțime de plante.
A mai scris Burning Book și, împreună cu Dale Maharidge, Snowden’s Box: Trust in the Age of Surveillance.
Premiul Royal Society Insight Investment Science Book, 2020
„Cartea mea este o scrisoare de mulțumire adresată mamei mele și o declarație de dragoste pentru știință.” – Camilla Pang
Cum îi înțelegem pe oamenii din jurul nostru? Cum le recunoaștem motivațiile, comportamentul sau chiar expresiile faciale? Și când anume învățăm ce indicii sociale dictează comportamentul uman?
Diagnosticată cu autism la vârsta de opt ani, Camilla Pang s-a străduit să înțeleagă lumea din jurul ei și felul în care funcționează oamenii. Căutând cu disperare o soluție, a încercat să afle dacă există vreun manual de utilizare pentru oameni și, negăsindu-l, a început să-și creeze unul propriu – cartea de față. Autoarea demontează cutumele sociale complicate, identificând ce înseamnă cu adevărat să fii om, cu ajutorul limbajului pe care îl cunoaște la perfecție: știința. Explicându-i pe oameni este o explorare originală și profundă a naturii umane și a stranietății normelor sociale. Perspectiva unică a Camillei Pang asupra lumii ne dezvăluie o mulțime de lucruri fascinante despre noi înșine, fiind totodată un ghid util pentru o viață mai bună.
„Explicându-i pe oameni este interesantă, amuzantă, unică. Te va face să te vezi pe tine și societatea în care trăiești dintr-o perspectivă diferită și poate că ne va ajuta într-o zi să facem o sărbătoare din faptul că suntem atât de diferiți.” – The Guardian
„Cartea Camillei Pang este un ghid accesibil către concepte științifice, într-o manieră antrenantă și plină de umor.” – BBC Science Focus
„Acest memoir plin de vitalitate scoate la iveală puterea de a fi în spectrul autismului.” – The Times
Camilla Pang deține un doctorat în bioinformatică la University College London și este cercetător postdoctoral în bioinformatică translațională. Cariera și studiile i-au fost influențate profund de diagnosticele de tulburare de spectru autist și ADHD. De asemenea, este cercetător voluntar în grupurile de cercetare a cancerului la Francis Crick Institute și se implică în proiecte socio-psihologice în comunitățile miniere din Africa. Colaborează frecvent cu platforma Art and Science și participă la proiecte de cercetare privind sănătatea mintală.