Semnal editorial 359: „Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor”, un nou titlu semnat de Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuţi istorici britanici

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „POLIROM NEVEȚICITIŞIMİINE! Niall Ferguson APOCALIPSA Mari dezastre din trecut și câteva lectii pentru viitor Niall Ferguson APOCALIPSA Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor Traducere din limba engleză și note de Justina Bandol Cartepublicată ediție gitală”

Editura Polirom anunţă apariţia în librării a unui nou volum semnat de Niall Ferguson: Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor, traducere din limba engleză și note de Justina Bandol, ediție cartonată.

Niall Ferguson este autorul a şaisprezece volume, printre care The House of Rothschild, Empire, The War of the World, The Ascent of Money, The Great Degeneration şi Kissinger, 1923-1968: The Idealist. A primit numeroase distincţii, inclusiv Benjamin Franklin Prize for Public Service (2010), Hayek Lifetime Achievement Award (2012), Ludwig Erhard Prize for Economic Journalism (2013) şi Council on Foreign Relations Arthur Ross Prize (2016).

La Editura Polirom au apărut: Civilizaţia. Vestul şi Restul (2011, 2014, 2017), Istorie virtuală. Evoluţii alternative şi ipoteze contrafactuale (coord., 2013), Marele Declin. Cum decad instituţiile şi mor economiile (2014), Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii (2016), Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă (2018), Piaţa şi turnul. Reţele, ierarhii şi lupta pentru putere (2018) şi Colosul. Ascensiunea şi decăderea imperiului american (2019).

„Omenirea a suferit în atâtea feluri din pricina unor cumplite catastrofe colective – de la cutremure la războaie şi epidemii –, încât ai crede că a descoperit metode mai eficiente de a reacţiona la ele în plan social, economic şi politic. Dar se pare că principalul nostru mecanism de adaptare este psihologic: ne place să privim suferinţa altora de la distanţă, fără să riscăm. În această sinteză captivantă şi atotcuprinzătoare, excelentul istoric care este Niall Ferguson ne explică de ce stau lucrurile aşa şi ne propune moduri mai bune, mai sigure şi mai echilibrate de a reacţiona la o viitoare catastrofă.” (Nicholas Christakis, profesor Sterling de sociologie şi biologie, Yale University)

Apocalipsa e o lectură obligatorie. Pandemia a generat o anumită miopie în lumea modernă, pentru că toţi am rămas prizonieri ai spaţiului nostru domestic şi mental, fără capacitatea de a vedea evenimentele recente în context. Cartea lui Ferguson este antidotul perfect: ne oferă, cu argumente de primă mână, un context erudit şi captivant, pe care orice factor de decizie, orice investitor sau pur şi simplu oricare cetăţean curios ar trebui să-l cunoască, nu doar ca să priceapă mai bine ce s-a întâmplat, ci şi, cel mai important, ca să înţeleagă provocările viitorului. Naraţiunea e pasionantă, cutreierând epocile istorice de la Vezuviu la cutremure, glaciaţiuni, epidemii de ciumă şi până la gripa spaniolă, totul pentru a crea contextul absolut necesar înţelegerii COVID-ului. Cele mai importante lecţii privesc însă viitorul omenirii: COVID-19 a dat în vileag, susţine Ferguson, slăbiciunea sistemelor noastre de guvernare din secolul XXI, iar următorul şoc ar putea fi şi mai înspăimântător dacă nu facem nimic. Cartea este aşadar o chemare oportună la luptă, pe care nimeni nu-şi mai poate permite s-o ignore dacă încercăm «să reconstruim mai bine».” (Gillian Tett, şef al consiliului editorial şi colaborator la Financial Times)

Apocalipsa descrie, de fapt, viitorul nostru şi ce putem face ca să nu-l ratăm. Niall Ferguson este un istoric exemplar, dar şi un fin observator al suferinţelor şi pătimirilor vremii sale. Citiţi Apocalipsa lui ca să înţelegeţi cum am ajuns aici şi ce putem face.” (Eric Schmidt, fost preşedinte şi director executiv, Google)

„După COVID, mulţi «experţi» dezbat ce n-a mers şi de ce. Niall Ferguson abordează un adevăr mai important – că nu putem preveni catastrofele, dar putem construi o lume mult mai capabilă să le facă faţă. Ceea ce înseamnă să ştim istorie şi să ştim ce este modestia. Cartea aceasta oferă cititorilor doze sănătoase din amândouă.” (Rana Foroohar, redactor asociat pe probleme economice, Financial Times)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *