Un fragment în premieră din volumul Evadarea din relațiile perverse. Cum să recunoaștem un pervers narcisic cu ajutorul poveștilor de Claire-Lucie Cziffra, în traducerea Adrianei Ghencea, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția Instrumente PSI
Cum recunoaștem o relație perversă? Și, mai ales, cum scăpăm din ea?
Un farmec irezistibil poate ascunde o formă de manipulare greu de sesizat. Cei care cad pradă unui pervers narcisic ajung de obicei să se învinovățească pe ei înșiși, fără să înțeleagă cum au fost prinși în această capcană. Psihanalista Claire-Lucie Cziffra oferă un instrument terapeutic extrem de eficient: poveștile copilăriei.
Recitind opt basme clasice, ea ne arată cum recunoaștem, în personajele negative din aceste povești, trăsăturile specifice perversiunii narcisice. Cu exemple din cabinetul de terapie și cu explicații clare, cartea ne oferă nu doar o mai bună înțelegere a relațiilor toxice, ci și strategii reale pentru a ne elibera.
Un demers original, cu miză profundă: transformarea unei suferințe greu de exprimat într-un punct de plecare pentru reconstrucția personală.
CLAIRE-LUCIE CZIFFRA are treizeci de ani de experiență în psihoterapia psihanalitică. A publicat volumele Les relations perverses. Si le pervers m’était conté, 2012, Au secours, mon enfant rame à l’école! Accompagner ses premiers apprentissages, 2014 și Échapper aux relations perverses. Repérer les pervers narcissiques grâce aux contes de notre enfance, 2022.
FRAGMENT
Să înțelegem gândirea perversă
Multe dintre comportamentele specifice perversului se manifestă și la persoane care nu sunt perverse. Dacă la unii indivizi reacțiile respective sunt ocazionale, în cazul perversului acestea sunt parte integrantă dintr–o structură complexă. Iată câteva indicii.
Când are ocazia, perversul se mulțumește să spună „eu”, și numai acest „eu” contează. Dacă zice „noi”, o zice doar pentru a–l șterge pe „tu”. A gândi, a dori sau a face altceva decât ce a decis el este de neîngăduit.
Lipsa de empatie a perversului nu se percepe la prima vedere, pentru că perversul reperează în mod admirabil comportamentul și sentimentele celorlalți și se folosește de ele pentru a–i manevra. Perversul are nevoie să domine, să posede, să fie singurul obiect al iubirii.
Celălalt e prezent și există numai pentru a fi folosit. Cuvântul și promisiunea nu îl angajează decât pe cel ce crede în ele. Or onestitatea e pentru pervers doar o idee depășită. În mod constant, perversul se folosește cu brio de negare. Suferința din copilărie a șters din el tot ce era uman. Carența sa narcisică, observă Alberto Eiguer, îl face să sufere. Pentru a evita să se confrunte cu propria suferință, perversul este, în general, hiperactiv. El trăiește într–o permanentă frică și singurul tip de relație pe care îl cunoaște este raportul de forțe.
Înțelegerea fenomenului perversiunii presupune două aspecte: să identificăm perversul prin comportamentul său (lucru care nu e nici pe departe ușor) și să vedem dacă ceea ce pune acesta în aplicare are ceva în comun cu structura perversă pe care Racamier o descrie astfel: „Suferința bolnavilor mei este un vid care sterilizează totul în jur, un vid centrifuge care exclude, roiește, se multiplică, un vid plin de antimaterie psihică, lucrând pentru a măcina, pentru a ciopârți, pentru a amorți, lucrând pentru a distruge psihicul”.
– Gândirea perversă nu ține cont nici de fantasme, nici de afecte, ci este orientată către fapte, dominare și manipulare.
„Ai tot ce–ți trebuie, de ce te plângi?“
– Perversul este ferit de conflictele pe care i le pune în cârcă celuilalt, nu se simte niciodată responsabil.
„Nu eu sunt, ci el.“
– Eul extrem de fragil încearcă să compenseze printr–un „eu grandios”.
Profitorul, necinstitul și prădătorul ocazional nu sunt foarte diferiți de pervers în privința faptelor și a comportamentului. Dar, dacă primii trei pot fi mânați de nevoia de a supraviețui, povestea perversului narcisic e următoarea:
Un scorpion îi cere unui rățoi să îl treacă pe malul celălalt al râului. La început, rățoiul refuză:
— Mă vei pișca, îi spune.
— Cum aș putea să fac așa ceva? zice scorpionul.
Asta ar însemna să mă condamn singur!
— Fie! Sunt de acord, spune rățoiul.
Dar chiar la mijlocul râului, o durere ascuțită îl străpunge pe rățoi. Va pieri.
— De ce? întreabă el, gemând.
— Pentru că nu pot să fac altfel, răspunde scorpionul.
Cum să ne purtăm cu perversul
De–a lungul acestui eseu, vom tot repeta că orice pervers este manipulator. Trebuie însă să știm să facem diferența între perverși și manipulatori, și să avem în minte faptul că majoritatea relațiilor umane sunt relații de putere și manipulare.
Comunicarea urmărește întotdeauna să provoace o reacție și, implicit, induce manipularea. Aceasta din urmă este instinctivă, face parte dintr–un mod natural de relaționare. Într–o oarecare măsură, puterea e necesară. Cel care renunță la puterea sau puterile sale nu e suficient de înarmat pentru a evolua în societate. Freud a demonstrat că, în stadiul anal, bebelușul înțelege repede că mersul lui la oliță o bucură pe mamă. Prin urmare, el se va folosi de materiile fecale ca de un mijloc de a se exprima și de a dobândi putere: „O să–ți fac sau nu pe plac mergând sau nu la oliță”.
Manipulăm zilnic pentru a seduce, pentru a distra, pentru a ne face iubiți, pentru a nu răni, și la fel suntem și noi manipulați. Cel care refuză cu orice chip orice formă de manipulare și, de fapt, orice tip de relație, este mizantrop. Curtoazia și arta de a trăi sunt compromisuri social și implicit necesare.
Cum putem face compromisuri fără a ne supune și fără a ne compromite? Până unde putem merge? Și în ce moment să spunem nu?
Limita se găsește probabil în respectul față de noi înșine și în capacitatea noastră de a avea grijă de propria persoană și de a avea așteptări de la celălalt. Minunata melodie a lui Jacques Brel, Ne me quitte pas (Nu mă părăsi), ne ridică acest semn de întrebare cu privire la relația romantică: „Să fiu umbra umbrei tale, umbra câinelui tău…”
Dincolo de sentimentul de iubire, cel care te împiedică să te aperi de un pervers ești chiar tu. Într–adevăr, manipulatorul caută să te seducă, să te facă să mergi mai departe decât ți–ai dori. Acesta atacă intimul, integritatea, stima de sine; violează (cel puțin simbolic), înșală, destabilizează și păcălește. Teama ta de a judeca și dorința de a–l înțelege pe celălalt pun frână conștientizării depline. Cu toții avem o scală de măsurare a concepției noastre despre bine și rău, care evaluează ce e corect și ce nu. Aceste repere ne pun în alertă când ceva nu funcționează. Dar senzația de pericol, adesea trecătoare, e de obicei respinsă de conștiință. A te apăra înseamnă și a ști să anticipezi.
În momentul în care îți dai seama că limitele riscă să fie întrecute, trebuie să acționezi. Când avem de–a face cu un manipulator pervers, nu există compromisuri care să funcționeze.
În concluzie
Cu un pervers:
1) Nu te lăsa prins în capcană și anticipează problema.
2) Atunci când suferi, reperează elementele din exterior care au putut să–ți provoace suferința. De cele mai multe ori, este o muncă grea care îți cere să rememorezi situația în ansamblu și să descâlcești implicațiile fiecărui element.
3) Nu te lăsa prins în capcană și anticipează problema.
4) Atunci când suferi, reperează elementele din exterior care au putut să–ți provoace suferința. De cele mai multe ori, este o muncă grea care îți cere să rememorezi situația în ansamblu și să descâlcești implicațiile fiecărui element.
