Autor: R.S. Burnett
Titlu: Infernul alb (2025)
Titlu original: Whiteout (2025)
Editură: Crime Scene Press
Traducător: Mihnea Arion
Redactor: George Arion Jr.
Nr. pagini: 272
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 40,50 (45)
Nota Goodreads: 3,64 (1 272 note)
Descrierea editurii: „Pierdută în Antarctica necruțătoare, cât mai poate supraviețui? Au trecut patru luni de când specialista în ghețari Rachael Beckett i-a lăsat acasă pe soțul și fiica ei ca să plece într-o călătorie urgentă până la o bază de cercetare din Antarctica. Însă, după ce pierde orice formă de contact cu echipa ei, rămâne captivă și singură – iar proviziile se împuținează. Singura informație despre catastrofa care e posibil să fi avut loc este o transmisiune radio de urgență despre începutul unui război nuclear. Rachael ar putea fi singura supraviețuitoare de pe pământ. Abandonată și înfometată, nu-i mai rămâne decât hotărârea furibundă de a rămâne în viață în frigul extrem și întunericul veșnic al iernii polare. Rezultatele obținute în urma cercetărilor despre pagubele climatice cumplite înseamnă că soarta continentului și a lumii se află în mâinile ei – asta dacă mai există vreo lume pe care să o salveze. Rachael e conștientă că viața și sănătatea ei mintală sunt pe muchie de cuțit. În scurtă vreme, însă, descoperă că nu e complet singură în beznă și frig – dar va ajunge să-și dorească să fi fost…”
Un nou blog tour în cadrul proiectului Crime Club, care tocmai a primit încă un membru în rândurile sale, despre care însă veți afla mai multe în luna decembrie. Acest blog tour marchează încă o avanpremieră, nici nu mai știu a câta, dar totodată și un cadru de desfășurare al acțiunii cum nu cred că am mai avut până acum: ghețurile Antarcticii, într-un peisaj aproape apocaliptic și cu o desfășurare de thriller ce-ți taie răsuflarea. Bașca, și sub amenințarea unei apocalipse nucleare, ca să fie tacâmul complet și sentimentul de deznădejde, desăvârșit.
Rachael este om de știință expert în ghețurile polare. Mai precis, în modul în care oamenii interacționează cu aceste ghețuri groase de kilometri întregi și vechi de milioane de ani. Ghețuri care, dacă ar începe să se topească într-un ritm mai accelerat decât cel prezent, ar declanșa un val de evenimente catastrofale și care ar amenința însăși existența speciei umane. Începând, evident, cu zonele de coastă, foamete, războaie, inundații, ce-am învățat cu toții de când spectrul unui asemenea lanț de evenimente n-a mai rămas la stadiul de ipoteză, ci la cel de certitudine. Nu o chestiune de dacă, ci de când.
Desfășurarea acțiunii nu este una liniară, autorul – fost ziarist freelancer și bine pus la curent cu tensiunile dintre diverse țări de pe planetă care-și măsoară lungimea jetului, nu conlucrează pentru pace și bunăstare – apelând la eternul truc, care aici funcționează de minune, sporind suspansul, dar totodată și frustrarea cititorului dornic să afle dacă Rachael scapă sau nu și dacă apocalipsa nucleară are loc sau nu înaintea celei provocate de banchiza de gheață din Antarctica, de-a pendula între prezentul în care Rachael merge din rău în mai rău, rămânând singură în întunericul polar, fără adăpost, hrană, apă și simțul orientării, și trecutul care a dus la această serie de probleme ce vor culmina cu… întâlnirea cu un fost coleg.
Așadar, ca să o luăm cu începutul. Rachael, acum la casa ei din suburbiile Londrei, cu un soț care o iubește și o fetiță de doar câteva luni care-i mănâncă tot timpul și o umple de frustrare, se confruntă, așa cum se întâmplă adesea, cu o depresie postpartum de zile mari. În loc să se bucure de liniște și bunăstare, se simte tot mai frustrată pentru c-a lăsat aventura și suspansul de pe când hălăduia pe ghețurile nesfârșite, la -60 de grade Celsius, și a ales în schimb o casă liniștită, cu ditamai espresorul pe blatul din bucătărie și un soț care vine devreme acasă și-o iubește până la Polul Sud și înapoi. Motiv pentru care, atunci când la ușa ei se înființează fostul mentor în ale ghețurilor, față de care a avut niște sentimente nu întru totul de învățăcel-profesor, deși ea le neagă din răsputeri în sinea sa, care-o anunță fără mare fast că americanii sapă în gheața Antarcticii după petrol, fără să țină cont de pericolele inerente: o uriașă crăpătură în banchiza care, dacă ar porni hai-hui prin ocean și s-ar topi, ar crește nivelul global al apelor cu cinci sau chiar șase metri.
Dacă însă Rachael, cea mai cea expertă, fără de care nu se poate întâmpla nimic, vine cu el într-o expediție, face cercetări aprofundate și-și publică apoi concluziile, poate că-l va convinge pe portocaliul care taie și spânzură, fără să țină cont de consecințe, să oprească forările și să salveze astfel lumea de la catastrofă. Și ce prilej mai bun să fugi de copil și de soț, care te sufocă pur și simplu, decât să dai o fugă coloșa, în Antarctica, pentru a face ceea ce ai fost menită? Adică să salvezi planeta, ăsta-i scopul, nu, faptul că treptat-treptat s-a îndepărtat de soț și că bebelușa ei o sufocă pur și simplu, nu, astea nu contează.
În fine, degeaba o imploră soțul, degeaba simte remușcări când își lasă fetița pentru șase luni în grija lui și a părinților lor, Rachael pleacă în expediție. Unde descoperă, firește, nu că n-ar fi știut, nu că soțul ei, la rândul său fost explorator al ghețurilor, n-ar fi avertizat-o că își pune viața în pericol, că a fost mințită cu nerușinare, numai pentru a fi convinsă să vină și să salveze situația. Dar încăpățânarea ei îi va pune viața în pericol de nenumărate ori, nu doar o dată. Totul, în numele dragostei față de planetă, iar aici mi s-a părut că autorul înțelege miza, salvarea planetei, dar forțează un pic nota.
În fine, povestea din Infernul alb, una plină de suspans, neîndoielnic, bine scrisă și alertă, este, pe lângă un avertisment ecologic ce se poate transforma într-un adevărat dezastru, o poveste despre supraviețuire, dar și despre regăsire. Regăsirea de sine, regăsirea unui scop în viață, regăsirea unui stil de viață care ți s-a potrivit mănușă, dar care, iată, ar trebui totuși să primeze când în joc e propria familie. Care pentru unii, înzestrați din plin cu spirit de sacrificiu, nu primează atunci când soarta întregii planete e pusă în pericol. Și poate că n-ar trebui s-o judecăm totuși prea aspru pe Rachael, care face un sacrificiu uriaș, mai cu seamă după ce descoperă celebrul anunț de la BBC cu care începe cartea.
„Aș fi vrut să-ți spun înainte să plec. Ar fi trebuit să vorbesc cu tine. În schimb, am tăcut, m-am închis în mine și am sperat că totul se va rezolva de la sine. Ai avut dreptate: eu ridic bariere și mă ascund în spatele lor. Pereții oferă o protecție semnificativă. Am închis totul în mine și am fugit mâncând pământul. Iar acum sunt blocată aici, singură, pe partea întunecată a lunii.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Infernul alb de R.S. Burnett. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
One thought on “Lecturi 470 (Blog tour nr. 128): R.S. Burnett – Infernul alb”