Autor: Matthew Blake
Titlu: Crimă la Paris (2025)
Titlu original: A Murder in Paris (2025)
Editură: Trei
Colecție: Fiction Connection Crime
Traducător: Alunița Voiculescu
Redactor: Irina Munteanu
Nr. pagini: 400
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 50,15 (59)
Nota Goodreads: 3,55 (946 note)
Descrierea editurii: „Poate că te înșală memoria? Ce-ar fi dacă o amintire te-ar putea ucide? Olivia Finn este expertă în memorie la Spitalul Charing Cross din Londra. Într-o noapte, primește un apel urgent de la un polițist aflat la Hotelul Lutetia de pe faimosul Rive Gauche din Paris. Bunica franceză a Oliviei, Josephine Benoit, susține că ea a comis o crimă în hotel, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ajunsă la Paris, Olivia își găsește bunica confuză. Josephine insistă că acea crimă este o amintire recuperată. Mai tulburător, documentele hotelului arată că o femeie murise într-adevăr în camera 11 a Hotelului Lutetia, în 1945. Asta înseamnă că povestea Josephinei este adevărată? Pe măsură ce încep să moară oameni în prezent, Olivia este aruncată într-o cursă contracronometru pentru a afla adevărul despre Josephine și despre cele petrecute în Hotelul Lutetia cu opt decenii în urmă. Iar revelația finală este de-a dreptul cutremurătoare!”
Un nou blog tour, un nou volum de la Editura Trei, apărut în redutabila colecție Fiction Connection Crime, un nou roman de Matthew Blake, autorul deja celebrului Anna O. Citind acest nou roman, am început să înțeleg trucurile la care recurge autorul britanic pentru a-și agăța cititorii și a-i face să-i citească avid cărțile: un strop de psihologie atent documentată, un mister care te face să-ți rozi unghiile, personaje cu multe secrete care ajung să le bântuie, un ritm alert, o pendulare între prezent, trecutul apropiat și, în cazul de față, al Crimei la Paris, și trecutul îndepărtat, plus o intrigă nu foarte complicată, însă destul de abil pusă-n scenă ca să te facă să dai pagină după pagină. Că uneori situațiile par forțate, asta nu am cum să o neg. Ce mă miră însă este numărul de note relativ mic atât pentru primul roman al autorului, anunțat cu surle și trâmbițe, dar și nota mică și, deopotrivă, numărul mic de note al acestui nou volum, apărut încă din iunie, deci timp ar fi fost berechet. Pentru că, dacă-l pui în balanță cu orice alt roman de Freida McFadden, de exemplu (cu excepția, să zicem, notabilă a Menajerei) nu știu, zău, cine iese mai bine dintr-o confruntare. Și ce diferență la numărul de note, nu?
În fine, și de această dată Matthew Blake reușește să construiască un mister solid și o intrigă interesantă, dar mai ales o poveste care te ține în suspans până la capăt. Avem o specialistă în memorie care lucrează la spitalul Charing Cross din Londra. Ea se numește Olivia Finn, are un băiețel de șase ani pe nume TJ, pe care-l crește singură, încercând din răsputeri să țină pasul cu cele mai recente tendințe în materie de educație, hrană, energie și așa mai departe, și este ocupată până peste cap cu cele două meserii: cea de psiholog, sau cum s-o numi funcția ei, și cea de mamă. Într-o seară, primește un telefon ciudat: un polițist francez o sună ca să o anunțe că bunica ei, Buni, cum a numit-o toată viața, o pictoriță franțuzoaică celebră ce-a sărit bine de nouăzeci de ani, a ajuns cu mințile rătăcite în hotelul Lutetia din Paris și pretinde că, în urmă cu optzeci de ani, a comis o crimă în camera cu numărul 11 a hotelului.
Josephine Benoit, Buni, a pictat în anii șaizeci unul dintre cele mai celebre tablouri ale lumii, intitulat Memorie, care de atunci, după ce-a fost cumpărat la preț de chilipir de hotelul Lutetia, atârnă la loc de cinste în foaier, atrăgând zilnic nenumărați vizitatori. Însă, așa cum se întâmplă adesea când soarta nemiloasă alege să le joace renghiuri tocmai celor mai vitregiți de soartă, femeia suferă de o demență în stadiu avansat. Motiv pentru care Olivia se și repede în Eurostarul care face doar puțin peste trei ore de la Londra la Paris pentru a-și recupera bunica ce acum înfruntă o potențială acuzație de crimă. Și de aici încep misterele. Ce caută bunica ei în acel hotel, dar mai ales de ce pretinde că a omorât pe cineva acum exact optzeci de ani?
Pe vremea când tocmai se terminase războiul, iar francezii care scăpaseră din lagărele morții construite de monstruoșii naziști sunt trimiși cu toții tocmai la hotelul Lutetia din Paris pentru a fi luați în evidență, spălați, deparazitați și interogați. Vezi bine, interogați pentru că, se pare, printre ei încearcă să se strecoare și colaboraționiști care, dacă nu ar trece de acest filtru, ar ajunge să fie împușcați (pe bună dreptate, după ce și-au trimis semenii la moarte) și abandonați pe marginea drumului. De un astfel de lucru este suspectată… Josephine Benoit. În timp ce prietena ei cea mai bună, Sophie Leclerc, de aceeași vârstă cu ea, abia a scăpat cu viață după ce fusese trimisă la Auschwitz, trădată tocmai de prietena ei cea mai bună, împreună cu tatăl ei, care fusese trimis direct la moarte imediat ce pășise pe porțile lagărului morții. Așadar, cine sunt cele două femei, Sophie și Josephine, și de ce acum Josephine, Buni, și-a adus aminte dintr-odată că a comis o crimă în 1945? Dar mai ales, cum de și-a amintit tocmai acum?
Să aibă vreo legătură cu terapeutul, expertul în memorie Louis, iubitul ei din tinerețe, de dinainte de atrocitățile războiului, totodată și mentorul Oliviei în adolescență, după ce aceasta rămăsese orfană, dat fiind că mama ei dependentă de medicamente luase o supradoză, supradoză de care Olivia se învinovățește chiar și acum? Și ce-i cu asasinul misterios tocmit de un angajator și mai misterios să-i amuțească pe cei care par să știe mai multe? Dar cu polițistul cel spilcuit sosit în graba mare de la Londra, incognito, pentru a-i da o mână de ajutor polițistului francez Vidal – rudă cu acel Vidal din tinerețea de după lagăr a lui Josephine Benoit?
Mistere peste mistere, dar mai ales o poveste despre vină, memorie, acceptarea vinii, traumele ascunse, dar mai ales, puterea de-a trece peste aceste traume. Dar și multe, multe discuții despre modul în care creierul uman se apără de evenimentele traumatice capabile să-l distrugă făcându-le pur și simplu uitate, printr-un mecanism încă incomplet înțeles de comunitatea oamenilor de știință. În ciuda unui final cam grăbit și a aproape obsesiei legate de hrana supersănătoasă și de modul de viață tot mai rigid și mai ridicol la care se supun unii în urma sfaturilor unor influenceri lipsiți de orice pregătire de specialitate (căci nu este uitată, desigur, goana asta după celebritate, după like-uri, după urmăritori, obsesia de-a urma trenduri cretine doar ca să pară că duci un stil de viață sănătos, abținându-te de la marile plăceri ale vieții, sic!), cartea se citește ușor și livrează exact ce te aștepți de la ea: entertainment de calitate, intrigă care să te țină în priză și personaje cu povești complicate în spate, care își dovedesc reziliența chiar și în fața celor mai cumplite întâmplări.
„Știu că Buni nu e singura cu secrete din trecut. Cu toții reprimăm lucruri pe care nu dorim să ni le amintim. La urma urmei, toată viața mea a fost influențată de ceea ce am făcut cândva, de acel secret îngrozitor îngropat în propria memorie.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Crimă la Paris de Matthew Blake. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
