Punct de vedere Nemira – comunicat de presa transmis de Consiliul Concurentei

Publicat pe De Liviu Szoke

Nemira Publishing House S.R.L. a primit o sancțiune din partea Consiliului Concurenței pe care o consideră netemeinică și o va contesta în instanță, asumându-și în continuare un comportament concurențial corect și onest

Nemira Publishing House S.R.L. („Nemira”) aduce la cunoștința partenerilor săi comerciali și a cititorilor o informare primită din partea Consiliului Concurenței potrivit căreia Nemira a fost sancționată de către această instituție în urma unei investigații declanșate în luna august 2021. Conform acestei informări, amenda pe care Consiliul Concurenței a decis să o aplice Nemira este în cuantum de 324.636,37 lei.

În toți cei 33 de ani de activitate pe care îi sărbătorim, este pentru prima dată când Nemira face obiectul unei sancțiuni contravenționale aplicate de către Consiliul Concurenței. Nemira respinge ferm concluziile la care a ajuns Consiliul Concurenței și va apela la toate căile legale pentru a-și dovedi nevinovăția.

Nemira se declară surprinsă de decizia Consiliului Concurenței, având în vedere argumentele și probele pe care Nemira le-a pus la dispoziția acestei instituții ca răspuns la toate solicitările de informații primite pe parcursul investigației precum și în fața Plenului Consiliului Concurenței. Nemira a cooperat pe deplin cu autoritatea de concurență pe tot parcursul investigației, punând la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate.

„Societatea noastră a colaborat cu Consiliul Concurenței pe parcursul întregii investigații, pe deplin și fără a avea nimic de ascuns. Considerăm că Nemira este nevinovată în raport de acuzațiile aduse de Consiliul Concurenței și suntem dezamăgiți că, în ciuda dovezilor și explicațiilor pe care le-am prezentat, concluzia Consiliului este de a aplica o astfel de amendă, prima de acest fel de când Nemira își desfășoară activitatea. Mai mult, această decizie vine într-o perioadă extrem de dificilă pentru întreaga industrie datorită inflației și falimentului unor distribuitori importanți de pe piață, și ne va îngreuna misiunea asumată de promovare a lecturii pe una dintre cele mai mici piețe de carte din Europa. În această situație, vom fi nevoiți să ne adresăm instanțelor de judecată pentru a ne demonstra nevinovăția”, a declarat Ana Lotts-Nicolau, acționar al Nemira Publishing House S.R.L.

Până la momentul publicării acestui comunicat, Consiliul Concurenței nu a transmis către Nemira decizia de sancționare, care trebuie să cuprindă motivele și raționamentul pentru această sancțiune. Prin urmare, motivele care au determinat autoritatea de concurență să aplice sancțiunea nu sunt încă integral cunoscute. Decizia Consiliului Concurenței nu este definitivă, iar Nemira intenționează să o conteste în instanță, urmând ca aceasta să hotărască, printr-o hotărâre definitivă, legalitatea și temeinicia acestei decizii în privința Nemira, care își exprimă convingerea că instanțele competente vor constata nevinovăția acesteia.

De asemenea, Nemira este implicată în mod activ în asigurarea conformității activităților sale de afaceri cu normele de concurență. În acest sens, Nemira a implementat un program intern de conformare cu normele de concurență prin instruirea personalului său în această privință și a întreprins demersuri inclusiv pentru a contribui la diseminarea normelor de concurență către partenerii săi comerciali.

Nemira Publishing House este o editură independentă și o afacere de familie cu capital integral românesc, care are ca misiune să aducă constant cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea și în același timp încurajează generațiile noi și emergente de scriitori români. De 33 de ani suntem în legătură permanentă cu cititorii noștri și ne lăsăm călăuziți de plăcerea lecturii. Nemira este o editură orientată spre inovare. În 2009 a lansat primele ebook-uri pe piața din România, iar în 2021 primele cărți în format audiobook digital.

Credem în literatură și în puterea educației de a salva vieți. Libertatea de gândire, diversitatea, egalitatea și empatia sunt aliații noștri cei mai de preț pentru un viitor mai bun. De aceea încurajăm constant noi generații să citească și luptăm pentru a crește nivelul de educație în România prin campanii de social awareness validate de rezultatele obținute.

Nemira în cifre:
peste 23 de milioane de cărți în bibliotecile cititorilor
peste 1500 de autori publicați
peste 150 de titluri publicate în fiecare an
peste 150 de audiobook-uri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *