Autor: Andrzej Sapkowski
Titlu: Răscrucea Corbilor (2025)
Titlu original: Rozdroże kruków (2024)
Serie: Witcher 0.1
Editură: Armada
Traducător: Anca Irina Ionescu
Redactor: Irina Secu
Coperta: Jaime Jones, Adnan Vasile
Nr. pagini: 272
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 73,99
Premii: Janusz A. Zajdel Award for Novel 2025, Jerzy Żuławski Literary Award for Silver Distinction 2025
Nota Goodreads: 4,05 (9 089 note)
Descrierea editurii: „Vânătorii nu se nasc. Sunt creați. Înainte de a fi Lupul Alb sau Măcelarul din Blaviken, Geralt din Rivia era doar un simplu absolvent al Cuibului Vânătorilor, Kaer Morhen, pășind într-o lume care nu-i înțelege și nici nu-i primește cu brațele deschise pe cei asemenea lui. Iar când un act naiv de eroism se termină foarte prost, Geralt abia e salvat de la spânzurătoare de Preston Holt, un vânător cărunt cu un trecut lăsat în urmă și cu o misiune proprie. Sub călăuzirea lui Holt, Geralt începe să învețe ce înseamnă cu adevărat să urmeze Drumul: să protejeze o lume care se teme de el, dar și să supraviețuiască în această lume trăind după propriile reguli. Dar pe măsură ce granița dintre bine și rău devine tot mai subțire, Geralt trebuie să se hotărască dacă va deveni un monstru, așa cum îl consideră toată lumea, sau ceva cu totul diferit. Aceasta este o poveste despre cum sunt creați oamenii de legendă și despre prețul pe care aceștia trebuie să-l plătească.”
Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, membri ai Marii Adunări a Iubitorilor de Fantasy de Pretutindeni, mă numesc Liviu și mărturisesc spăsit că până acum nu am citit decât două volume din saga Witcher și nici nu am jucat jocurile. Niciodată. Dar am văzut în schimb serialul, chiar de două ori jumătate din complicat naratul prim sezon. Și mai mărturisesc că aștept cu inima strânsă și plin de îndoială modul în care fratele Hemsworth mai puțin celebru va prelua rolul superb făcut de Super… ăăă, Henry Cavill. Dar om trăi și om vedea. Până atunci însă avem un nou roman din universul Witcher, prequelul suprem (asta dacă nu cumva domnul Sapkowski se va enerva și ne va prezenta și aventurile lui Geralt din frageda pruncie sau măcar de la școala de vrăjitori care l-a transformat, e drept, doar parțial, în ceea ce este acum), cel care face lumină asupra începuturilor de vânător de monștri ale lui Geralt.
E posibil, ba chiar foarte probabil, să nu îmi mai aduc exact aminte cum se comportă Geralt în primul volum al seriei, adică cel cu numărul 1 pe tricou, Ultima dorință, în care facem cunoștință cu primele aventuri ale lui Geralt, vânătorul de monștri, descrise în primul sezon al serialului de pe Netflix – unde avem un Geralt matur, cu o busolă morală solidă, trecut deja prin ciur și prin dârmon, integru, dar mai ales neclintit atunci când ia o decizie. Adică hotărât și fără nicio clipă de ezitare.
Ei bine, în acest volum prequel, impresia pe care mi-a lăsat-o a fost exact opusul, cel puțin în primele capitole, când este luat sub aripa protectoarea a unui alt vânător de monștri, Preston Holt, ajuns deja la o vârstă redutabilă, pe când, Geralt, la cei doar douăzeci și opt de ani ai săi, e doar un mucos cu caș la gură care nu știe cu ce se mănâncă vânătoarea de monștri și că de fapt monștrii cei mai monstruoși, dacă îmi e îngăduită o asemenea exprimare, nu sunt bietele creaturi lipsite de creier, de multe ori foști oameni amărâți transformați în monștri hidoși, însetați de sânge, tocmai de mișculațiile, răutatea și poftele bestiale ale oamenilor, ci tocmai oamenii. Oameni cu nevoi primare, arhaice, de pe vremurile când se retrăgeau în peșteri ca să se ferească de elementele naturii și de vânătorii mai puternici și mai sângeroși ca ei, lăsându-și poftele să iasă la iveală și țesând mitologii și zei care să-i pedepsească pentru că sunt slabi și plini de frică.
Iar Geralt, aici, pare extrem de ezitant. Așa cum îi șade bine unui novice aflat la început de drum. Are el ceva habar cu ce se mănâncă meseria asta de vânător de monștri, are în tolbă câteva vrăji și cunoștințe de bază, plus un medalion pe care-l poartă totdeauna după el, însă de fapt mai are multe de învățat. Și, așa cum nimeni nu s-a născut învățat și numai cine nu muncește nu greșește, după cum zice o vorbă înțeleaptă din popor (deși de multe ori eu suspectez că ea a apărut doar ca uneori să scuze treaba făcută de mântuială și-n batjocuri, ori din neștiință, ori din rea-voință), și Geralt greșește. Și ezită. Și se codește. Și este păcălit, lăsat de multe ori cu buza umflată, după ce și-a făcut treaba și-a scăpat satul sau castelul de năpastă (tare cunoscută mi-e povestea cu striga, fata de cincisprezece ani transformată în monstru, plin de bale și cu poftă de cărniță proaspătă de om, de poftele perverse ale unui individ lipsit de scrupule și de orice busolă morală), pentru ca alții să culeagă roadele muncii sale – și totuși ce dulce-i răzbunarea, când celui care profită cu nerușinare de roadele muncii lui Geralt i se întoarce cu vârf și îndesat lăcomia și graba de-a fi scos castanele din foc cu mâinile lui Geralt.
Noroc însă cu Preston Holt, care, cum spuneam, îl ia sub aripa sa pe Geralt și, deși la început doar îl tocmește în slujba sa, el nemaiputând să se ocupe de vânătoarea de bestii din pricina unui misterios accident care l-a lăsat olog, îi devine un soi de mentor. Învățându-l inclusiv meșteșugul extrem de util al duelurilor cu sabia, care pe Geralt îl va scoate din multe belele. Aventurile se țin lanț în acest volum prequel, iar concluzia la care am ajuns este că aici doar întrezărim o parte din potențialul a ce va putea Geralt să întreprindă pe viitor. Regăsim însă un același Geralt integru și cinstit, unul care nu pregetă nici măcar să se predea în mâinile călăilor, știind că aproape sigur va fi executat, atunci când află că mentorul său, care, cred că mai degrabă intenționat, l-a trimis, deși poate mai voalat, pe urmele celor care au comandat și executat sângerosul atac asupra Cuibului Vânătorilor, Kaer Morhen, cu ani mulți în urmă, în urma căruia mulți vânători de treabă și cinstiți au fost măcelăriți
De ce să se predea? Pentru că el a comis fapta mărturisită acum de Preston Holt, uciderea cu sânge rece a unui vrăjitor periculos care-i purta sâmbetele lui Holt și care era măcar autorul moral al vânătorii de vânători de monștri, instigându-i pe oameni împotriva lor, deși, la nevoie, când vine monstru ca să-i pape și să le răpească de sub nas copiii la ceas de noapte, tot la vânători apelează. Zicându-și însă că e necesar, doar acum, doar de data asta, că scopul scuză mijloacele, iar apoi se pot întoarce liniștiți la ura împotriva celor care s-au născut altfel și, astfel, au comis un păcat de moarte.
„<<Nu, nu cred că trebuie să aștept să intervină legea.
Binele făcut se întoarce la fel.
Și răul la fel.>>”
