Deprecated: Hook custom_css_loaded is deprecated since version jetpack-13.5! Use WordPress Custom CSS instead. Jetpack nu mai acceptă CSS personalizat. Citește documentația pe WordPress.org pentru a învăța cum să aplici stilurile personalizate pe site-ul tău: https://wordpress.org/documentation/article/styles-overview/#applying-custom-css. in /home/bibliotecaluiliv/public_html/wp-includes/functions.php on line 6078
Semnal editorial 660 + Fragment în avanpremieră: Robert E. Howard - Integrala Conan Barbarul: Vol. 1 – Cuie roșii și alte povestiri - Biblioteca lui Liviu

Semnal editorial 660 + Fragment în avanpremieră: Robert E. Howard – Integrala Conan Barbarul: Vol. 1 – Cuie roșii și alte povestiri

Publicat pe De Liviu Szoke

Disponibil pentru precomenzi pe crux.ro:

Livrările încep din data de 3 iunie!

Integrala Conan Barbarul de Robert E. Howard cuprinde nuvelele: Cuie roșiiO vrăjitoare se va nașteMisterul fântânii blestematePhoenix pe o sabie și Turnul Elefantului. Volumul este disponibil pentru precomenzi cu reducere și semn de carte. Primele zece precomenzi primesc semn de carte special: sabie de metal!

Integrala Conan Barbarul face parte din misiunea editurii Crux Publishing de a  oferi publicului român operele marelui scriitor Robert E. Howard.

Un personaj care nu mai are nevoie de prea multă introducere, Conan Barbarul a retrezit spiritul de aventură al fanilor de pretutindeni în 2018, întorcându-se în forță în pop culture odată cu lansarea jocului Conan Exiles și cu anunțarea filmului The Legend of Conan cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal.

Înainte însă de a fi unul dintre cele mai populare personaje din industria cinematografică, a benzilor desenate, sau a jocurilor video, Conan Barbarul reprezintă simbolul unui întreg (și nou, la vremea lui) curent literar (sword & sorcery), piatra de temelie care a inspirat generații întregi de scriitori, printre care și George R. R. Martin.

***

Mai există cineva care n-a auzit de Conan Barbarul? Îl știm din benzile desenate, din filmele anilor ’80 ori din cea mai recentă ecranizare, dar câți îi cunoaștem cu adevărat povestea? Volumul de față, reunind câteva dintre cele mai memorabile aventuri ale Cimerianului, este atât o delectare pentru pasionații de literatură fantasy, pentru împătimiții subgenului sword and sorcery și cititorii care nu sunt străini de mythopoeia fabuloasă a lui Robert E. Howard, cât și un starter kit pentru visătorii care n-au călătorit încă în Hiboria.

Pe lângă a face accesibilă opera lui Robert E. Howard cititorilor români, scopul Integralei Conan Barbarul este de-a contribui la corectarea unei nedreptăți: dacă nu ar fi fost curmată înainte de vreme, opera sa ar fi putut să fie de o grandoare pe care doar J.R.R. Tolkien sau George R.R. Martin ar mai fi egalat-o.

George Cornilă

Integrala Conan Barbarul cuprinde până în acest moment cinci nuvele ce îl au ca protagonist pe emblematicul erou cimerian, după cum urmează:

1. Conan Barbarul: Cuie roșii – Traducător George Cornilă

Nuvela Cuie roșii de Robert E. Howard este una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări cu celebrul său personaj, fiind considerată printre cele mai întunecate și mai pline de acțiune povești ale Integralei Conan Barbarul.

Povestea, reprezentativă pentru sword & sworcery, începe când Conan și Valeria, o femeie războinică, fug de un grup de inamici și se refugiază într-o cetate aparent abandonată, Xuchotl. Aici, eroii noștri descoperă două facțiuni războinice care se luptă între ele pe viață și pe moarte. Atmosfera este întunecată și apăsătoare, iar tensiunile dintre personaje sunt intensificate de spațiul închis și de paranoia generalizată.

Conan și Valeria se implică în conflict, iar lupta pentru supraviețuire este complicată și de prezența unei ființe străvechi și malefice. Cuie roșii explorează teme precum barbaria, civilizația și natura umană, toate într-un decor plin de misticism și pericole mortale.

2. Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naște – Traducători Andreea Sterea, Oliviu Crâznic

Conținând probabil una dintre cele mai emblematice scene din istoria curentului literar sword & sorcery, nuvela O vrăjitoare se va naște aduce în prim-plan acele elemente care l-au făcut pe Robert E. Howard să fie considerat unul dintre părinții fantasticului întunecat de calitate: acțiune dinamică, eroi excepționali surprinși în situații excepționale și un univers de o frumusețe uluitoare.

3. Conan Barbarul: Misterul fântânii blestemate – Traducători Cristina Ivan, Oliviu Crâznic

Dintre toate poveștile scurte cu Conan Barbarul, probabil nici una nu ilustrează mai bine apartenența la specia sa literară și nu încadrează mai bine toate aspectele sale definitorii decât Misterul fântânii blestemate.

În paginile ei se regăsesc toate elementele care fac deliciul a tot ce înseamnă sword & sorcery: un erou neînfricat, o corabie de pirați, o aventură desfășurată pe o insulă exotică, piperată cu lupte (atât dueluri cât și confruntări la scară mare), o prezență feminină care necesită protecția eroului și nu în ultimul rând, adversari mult mai puternici – avem aici creaturi  fantastice și misterioase, care sunt capabile să utilizeze magie întunecată.

Chiar dacă de mici dimensiuni, Misterul fântânii blestemate este un adevărat giuvaer literar, element fundamental pentru întreaga operă a lui Robert E. Howard: intensă, dinamică, impecabil executată stilistic.

4. Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie – Traducător George Cornilă

Phoenix pe o sabie reprezintă, în fapt, rampa de lansare pentru succesul pe care îl vor cunoaște ulterior Howard și Conan în istoria literaturii.

Și aici, ca și în alte opere centrate pe aventurile cimerianului, scriitorul face uz de stilul personal care l-a consacrat ca părinte al speciei sword and sorcery: detalii bogate, dar deloc plictisitoare, o lume vastă și plină de mistere, acțiune dinamică, nenumărate confruntări și lupte pe viață și pe moarte, un erou versatil cu o personalitate puternică, o bogăție uluitoare de elemente supranaturale – opuse protagonistului – și atemporalul triumf al binelui asupra răului.

În aceste două povești, aflate într-o subtilă legătură a cărei descoperire îl va încânta pe cititor, Conan Barbarul își câștigă și își desăvârșește statutul de simbol în cultura universală.

5. Conan Barbarul: Turnul Elefantului – Traducător George Cornilă

Nuvela Turnul Elefantului una dintre cele mai cunoscute lucrări cu Conan Barbarul. Povestea este un amestec fascinant de aventură și elemente supranaturale, în care tânărul Conan, în încercarea de a deveni un hoț iscusit în orașul Zamora, decide să fure o comoară legendară din Turnul Elefantului. Turnul este o structură înaltă și misterioasă, păzită de o creatură magică, un elefantoid din spațiu, prizonier și torturat de stăpânul său malefic, Yara. Pe lângă elementele de acțiune, povestea explorează și teme mai profunde, precum compasiunea și justiția, pe măsură ce Conan se confruntă nu doar cu pericole fizice, ci și cu dileme morale. Această nuvelă este adesea lăudată pentru profunzimea caracterizării lui Conan și pentru construcția imaginativă a universului său.

***

Robert E. Howard a fost lăudat de mulți pentru colosala sa imaginație, manifestată într-o operă de o vastitate atipică pentru un scriitor atât de tânăr, și admirat pentru influența postumă întinsă pe decenii. Forța lui Howard nu a stat însă în stil, ci în energia frenetică și forța primordială care răzbește din textele sale, oferind o șansă de evadare cititorului nepretențios de pulp fiction, omului de rând zdruncinat de criza economică, sau puștiului slăbănog bătut de băieții mai mari. Poveștile lui Howard (acum accesibile publicului român în Integrala Conan Barbarul) i-au ajutat pe toți să călătorească în lumi altfel inaccesibile, să trăiască aventuri, să fie de neînfrânt.

George Cornilă

DETALII

ISBN: 978-606-9027-25-7
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2024
Număr de pagini: 268

Fragment din nuvela Cuie roșii, traducător George Cornilă

            Răcnetele oamenilor și zăngănitul oțelului îl ridicară pe Conan de pe divan, treaz cu totul și cu spada lată în mână. Într-o clipă era la ușă. O împinse în lături și privi de-a lungul coridorului, tocmai când Techotl apărea în fugă, cu ochii scăpărându-i nebunește.

            – Xotalancii! urlă acesta, cu un glas abia omenesc. Au pătruns pe ușă!

            Conan o luă la fugă în josul coridorului, chiar când Valeria ieșea din odaia ei.

            – Ce dracu’ se întâmplă? strigă ea.

            – Techotl spune că xotalancii au intrat, răspunse el în grabă. Și, după hărmălaia asta, aș zice că așa e.

            Cu restul oamenilor din Tecuhltli venind din spate, dădură buzna în sala tronului. Acolo văzură o scenă mai presus de cel mai nebunesc coșmar, plină de sânge și furie. Douăzeci de bărbați și femei, cu părul negru revărsându-li-se pe umeri și cranii albe lucindu-le pe piepturi, se luptau cu apărătorii castelului. Femeile din ambele tabere se băteau la fel de crâncen precum bărbații și deja podelele sălii și coridorul care ducea la aceasta erau presărate cu cadavre.

            Olmec, gol în afara unei perizoma, se lupta în fața tronului său. Când intrară aventurierii, Tascela apăru și ea în fugă dintr-o încăpere interioară, cu sabia în mână. Xatmec și camaradul său erau morți, așa că nu mai rămăsese nimeni care să le spună celor din Tecuhltli cum reușiseră vrăjmașii lor să pătrundă în citadelă, așa cum nu putea nimeni lămuri ce îi împinsese la o asemenea încercare nebunească. Dar pierderile xotalancilor fuseseră mai mari și aceștia se găseau într-o situație mai disperată decât bănuiseră adversarii lor. Rănirea aliatului lor solzos, distrugerea Craniului în Flăcări și veștile aduse de un om pe moarte, potrivit cărora noi aliați, misterioși și cu pielea albă, se alăturaseră dușmanilor, îi aruncaseră într-o frenezie deznădăjduită, condusă de dorința acerbă de a aduce moartea străvechilor vrăjmași.

            Cei din Tecuhltli, revenindu-și după șocul amețitor al surprizei care-i împinsese în sala tronului, unde mulți își dăduseră ultima suflare, ripostară cu o furie la fel de disperată, ajutați și de străjerii de la caturile de jos, care urcaseră în fugă și se aruncaseră și ei în luptă. Era o înfruntare pe viață și pe moarte între lupi turbați, orbi, gâfâitori, nemiloși. Cele două tabere câștigau teren și îl pierdeau, împingându-se înainte și înapoi, de la ușă la dais, cu săbiile scăpărând și mușcând din carne, cu sângele țâșnind, cu picioarele tropăind pe podelele purpurii pe care se întindeau, tot mai mari, bălți încă și mai roșii. Mesele de fildeș erau răsturnate, scaunele sfărâmate, lăicerele de catifea sfâșiate și înroșite. Era sângerosul apogeu al unei jumătăți de veac de luptă, și fiecare om de acolo o simțea.

            Dar deznodământul era inevitabil. Cei din Tecuhltli erau de aproape două ori mai numeroși decât invadatorii și prindeau tot mai mult curaj, văzându-i pe aliații lor cu pielea palidă aruncându-se în luptă alături de ei.

            Cei doi străini treierau vrăjmașii cu efectul devastator al unui uragan măturând un crâng de puieți. În forță brută, nici măcar trei tlazitlani nu făceau cât Conan, care, în ciuda greutății sale, era mai iute de picior decât oricare dintre ei. Barbarul se mișca prin vâltoarea de oameni cu stăpânirea de sine și caracterul distrugător ale unui lup cenușiu care dă iama într-o haită de potăi vagabonde, lăsând în urmă mormane de trupuri sfârtecate.

            Valeria lupta lângă el, cu zâmbetul pe buze și ochii arzători. Era mai puternică decât un bărbat obișnuit și mult mai iute și mai feroce. În mâna ei, sabia devenea o ființă vie. În vreme ce Conan își dobora adversarii prin greutatea și forța brută a loviturilor sale, frângând sulițe, sfărâmând țeste și crăpând piepturi, Valeria aducea în luptă o finețe de spadasin, care-i amețea și îi uluia pe oponenții ei înainte ca aceștia să-i cadă victimă. Din nou și din nou, câte un războinic vânturându-și spada grea se trezea cu vârful sabiei ei în jugulară, înainte să poată da vreo lovitură. Cimerianul, înălțându-se ca un munte deasupra celorlalți, își croia drum prin învălmășeală, izbind în stânga și-n dreapta, însă aquiloniana se mișca precum o fantomă abia văzută, într-o continuă pendulare, împungând și tăind în vreme ce se învârtea ca o nălucă. Tăiș după tăiș nu reușeau s-o nimerească, atacatorii răscolind doar aerul gol unde ea fusese până în urmă cu o clipă, pierind apoi cu vârful sabiei ei în inimi ori beregate și cu râsul ei batjocoritor în urechi.

            Sexul sau starea de sănătate nu însemnau nimic pentru războinicii înnebuniți. Cele cinci femei ale xotalancilor erau la podea, cu gâturile tăiate, încă dinainte să intre Conan și Valeria în luptă, iar atunci când un bărbat sau o femeie cădeau sub tăvălugul de trupuri, se găsea mereu un cuțit care să le taie gâturile celor neajutorați sau un picior care să zdrobească cu talpa sandalei o țeastă plecată.

            Din perete în perete și din ușă în ușă, se rostogoleau valurile luptei, revărsându-se în încăperile alăturate. În cele din urmă, doar oamenii din Tecuhltli și aliații lor cu piele palidă mai stăteau în picioare în sala tronului. Supraviețuitorii se holbau cu ochi întunecați și goi unul la altul, de parcă erau ultimii rămași după Judecata de Apoi sau după distrugerea lumii. Cu picioarele depărtate, cu mâinile înroșite strângând săbii ciobite, de pe care picura sânge, se priveau pe deasupra mormanelor de leșuri de prieteni și dușmani. Nu mai aveau suflare să strige, doar un urlet de bestie le ieși printre buze. Nu era un strigăt de victorie omenesc, ci urletul unei haite de lupi turbați, învârtindu-se printre hoiturile prăzilor.

            Conan o prinse pe Valeria de braț și o învârti.

            – Ai fost înjunghiată în gambă, mârâi el.

            Ea privi în jos, abia atunci simțind pentru întâia oară înțepătura din mușchii piciorului. Un muribund căzut la podea reușise s-o împungă cu pumnalul înainte să-și dea duhul.

            – Și tu arăți ca un măcelar, râse ea.

            Barbarul își scutură mâinile, stropind în jur cu sânge.

            – Nu-i al meu. Eh, o zgârietură ici și colo, nimic îngrijorător. Piciorul tău însă ar trebui bandajat.

            Olmec trecu printre cei adunați, arătând ca un strigoi, cu masivii săi umeri goi împroșcați cu sânge și barba neagră înmuiată în purpură. Ochii îi erau roșii, ca oglindirea unei flăcări pe apă neagră.

            – Am învins! răcni frenetic. Vrajba s-a sfârșit! Câinii din Xotalanc zac morți! N-a mai rămas nici măcar unul să-l jupuim de viu! Chiar și așa, e plăcut să te uiți la chipurile lor fără viață. Douăzeci de câini morți! Douăzeci de cuie roșii pentru columna neagră!

            – Ați face bine să vă îngrijiți de răniți, mormăi Conan, întorcându-i spatele. Vino încoace, fetițo, lasă-mă să mă uit la piciorul ăla.

            – Stai o clipă! îl repezi ea, căci focul bătăliei încă îi ardea puternic în suflet. De unde știm că ăștia sunt toți? Poate că cei de aici au pornit într-un raid de capul lor.

            – Nu și-ar diviza clanul tocmai într-un astfel de atac, zise Olmec, scuturându-și capul și redobândindu-și măcar o parte din chibzuința obișnuită.

            Fără roba purpurie, părea mai puțin un prinț și mai mult o respingătoare fiară de pradă.

            – Mi-aș pune capul la bătaie că i-am omorât pe toți. Au fost mai puțini decât îndrăzneam să visez și trebuie că i-a mânat disperarea. Dar cum au ajuns să intre în Tecuhltli?

            Tascela ieși în față, ștergându-și sabia de coapsa goală și ținând în cealaltă mână un obiect luat ca spolie de pe leșul căpeteniei purtătoare de panaș a xotalancilor.

            – Cimpoiul nebuniei, grăi ea. Un războinic mi-a spus că Xatmec a deschis ușa xotalancilor și a fost doborât de îndată ce aceștia au năvălit în camera de gardă. Bărbatul despre care vorbesc a ajuns acolo din sala interioară la timp pentru a vedea ce s-a întâmplat și a auzi ultimele acorduri ale straniei muzici care i-a înghețat sufletul. Tolkemec obișnuia să vorbească despre acest cimpoi, despre care xuchotlanii jurau că se găsea ascuns undeva în catacombe, împreună cu oasele vrăjitorului străvechi care îl folosise în timpul vieții sale. Cumva, câinii de xotalanci l-au găsit și i-au învățat taina.

            – Ar trebui să meargă cineva în Xotalanc să vadă dacă a mai rămas vreunul viu, sfătui Conan. Mă duc eu, dacă mi se arată drumul.

            Olmec aruncă o privire la ce mai rămăsese din poporul său. Mai erau doar douăzeci în viață și dintre aceștia câțiva zăceau gemând pe podea. Tascela era singura care scăpase fără o rană. Prințesa era neatinsă, deși se luptase la fel de feroce ca oricare dintre ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *