Nominalizări: Locus Award Nominee for Best First Novel 2009
Nota Goodreads: 4,25 (123 541 note)
Descrierea editurii: „Noapte de noapte, creaturi ivite din adâncurile pământului distrug tot ce le iese în cale. Secole de-a rândul, demonii au terorizat lumea, silindu-i pe oameni să se retragă în adăposturi ascunse în spatele unor simboluri magice, a căror putere se pierde în negura timpului. Anii au trecut, așezările oamenilor sunt din ce în ce mai puține și mai îndepărtate unele de altele, iar demonii își continuă atacurile. Acum, aproape lipsiți de speranță, trei tineri supraviețuitori ai unor atacuri sângeroase pășesc dincolo de siguranța adăposturilor, riscându-și viețile, într-o încercare disperată de a regăsi secretele trecutului. Împreună, ei vor înfrunta noaptea.”
Am scos de la naftalină cronica, am periat-o, am rescris-o și am adaptat-o pentru cititorii anului 2024, întrucât eu spun că seria Demon al lui Peter V. Brett își merită cu prisosință un loc de frunte în topul celor mai solide, mai antrenante și mai bine scrise serii fantasy din ultimii destul de mulți ani.
Volumul spune poveștile a trei tineri, Arlen, Leesha și Rojer, și a adolescenței lor zbuciumate. Este un prim segment care povestește despre o lume violentă, în care omenirea este pe cale de extincție, iar demonii cu înfățișări îngrozitoare se ridică noaptea din pământ și îi atacă pe oameni, ucigându-i pe cei neprotejați de glife, semne magice (pe care înaintașii mult mai avansați tehnologic ai acestor oameni le desenaseră cu mult timp în urmă – dovedind poate astfel, încă o dată, că de multe poveștile fantasy sunt de fapt povești post-apocaliptice în care civilizația a regresat enorm și-n care cunoștințele din vechime s-au pierdut în negura timpului) care le protejează casele, gospodăriile și chiar orașele, devorându-i sau doar măcelărindu-i pentru a-i extermina.
Într-o astfel de lume violentă, într-un sătuc uitat de lume ca atâtea multe altele, tânărul Arlen își vede mama sfâșiată de un demon, în timp ce tatăl său este prea laș pentru a-i sări în ajutor. Tot în această lume, dar într-un alt cătun, tânăra Leesha se pregătește să devină femeie, fiind promisă de mama ei (răul întruchipat, aproape la fel de malefică precum demonii cei mai răi) unui tânăr tăietor de lemne, masiv, dar cu minte puțină, care o va dezamăgi crunt pe Leesha, ținută din scurt de nociva ei mamă, o curviștină de primă mână, care nu se sfiește să-și înșele soțul chiar sub ochii acestuia și ai fiicei sale, în propria lor casă, noapte de noapte; iar singura speranță de salvare a Leeshei este Bruna, bătrâna vindecătoare și culegătoare de ierburi pentru leacuri, acră precum o zgripțuroaică, dar cu un suflet nobil și darnic, care o ia sub aripa sa ocrotitoare pe Leesha, pentru ca aceasta să devină următoarea vindecătoare a satului. Ultimul personaj, dar nu mai puțin important, este tânărul Rojer, rămas orfan de când era prunc, cu părinții omorâți de demoni și luat sub protecție de saltimbancul Arrick.
Pe parcursul acestui prim volum aflăm poveștile de viață ale celor trei personaje și a maturizării acestora, ale transformării lor din copii crescuți cu groază față de demoni în adevărați luptători care nu se vor sfii să-i înfrunte pe monștri chiar pe terenul lor, în toiul nopții. Desigur, catalizatorul și eroul este Omul pictat sau Omul tatuat, mai bine zis Arlen, un tânăr ambițios și cu o minte brici, care se ridică de jos și se transformă dintr-un tânăr cu mare talent la desenat glife într-o adevărată legendă, cel care înfruntă și omoară demoni de patru metri cu mâinile goale și cu arme inscripționate cu aceleași glife care vor deveni legendare și se vor transforma în singura armă eficientă contra demonilor. Însă poveștile celorlalți doi eroi, Leesha și Rojer, nu sunt doar de fundal, de umplutură, pentru că fiecare are un talent care-i va ajut să se facă remarcați și să-și aducă propria contribuție.
Este o poveste violentă, plină de lupte, de sânge și de membre aruncate în noroi după măceluri nesfârșite, de moarte, dar și de speranță. Lumea zugrăvită de Peter V. Brett în seria sa este crudă, nemiloasă, implacabilă cu cei slabi și necruțătoare. Nu apar salvatori din neant încă de la început, călare pe cai albi sau în armuri magice, care spintecă demoni cu săbii din cristal sau îi fac să se evapore doar cu putere gândului. Nu, eroii se ridică din nimic, din țărână, și răzbesc prin propriile puteri, grație unei ambiții uriașe și a unei determinări pe măsură. Forța personajelor derivă totodată din groaza indusă de demonii considerați până nu demult spaima supremă, dușmanul final, care i-a ținut închiși în beznă și tremurând de spaima lor, dar pe care tot ei, demonii, i-au împins să înceapă să caute soluții. Și-a fost nevoie de o scânteie, de un personaj, de-un pic de șansă, de-o întâlnire și de puterea de-a colabora, de-a pune umărul și a ajuta lumea, nu doar pe ei înșiși. Că nu degeaba fricile pot fi învinse doar înfruntându-le.
Este un volum destul de masiv, însă nicidecum cel mai masiv din serie, acestea abia urmează de aici încolo, dar în care scenele de acțiune și dialogurile se succed cu rapiditate, așa că pur și simplu nu-ți dai seama când întorci pagină după pagină, nerăbdător să afli ce vor mai face Arlen, Leesha și Rojer. Citiți acest roman și bucurați-vă de o poveste captivantă, bine scrisă, punctul de plecare pentru una dintre cele mai solide serii fantasy a ultimilor ani. O serie ce merită redescoperită, iată, la mai bine de zece ani de la debutul la noi, acum într-o nouă prezentare grafică și când avem în sfârșit bucuria și plăcerea să o putem citi cap-coadă, integral, toate cele cinci volumele, într-o vreme în care chiar și trilogiile au ajuns în pericolul de-a nu mai fi finalizate.
„- Culegătoarele de ierburi văd adesea moartea, spuse ea. Nimeni, absolut nimeni, nu ajunge vreodată la Ziditor cu toate treburile de aici încheiate. Viețile noastre au lungimi diferite, însă trebuie să ne fie de-ajuns, oricât de repede ar veni sfârșitul.”
„- Pe morți nu-i ajuți cu nimic dacă-ți încetezi și tu viața fiindcă te simți vinovat.” (p. 437)