Nominalizări: Svenska Deckarakademins pris för bästa svenska kriminalroman Nominee 2022
Nota Goodreads: 4,19 (1 767 note)
Descrierea editurii: „Inspectorul Leonore Asker pare să fie la un pas de poziția de șefă a Brigăzii Infracțiuni Grave din Malmö. Însă exact în toiul unui caz important de răpire superiorii aleg să o „promoveze” în postul de șefă a așa-numitului Departament al sufletelor pierdute, o unitate dedicată cazurilor ciudate, cu sediul la subsolul secției. În ciuda umilinței, Asker e atrasă de unul dintre cazurile stranii. Cineva plasează figurine înfricoșătoare într-o machetă feroviară, iar una dintre ele se dovedește că o reprezintă pe femeia răpită. Legătura dintre cazul acesta și diverse locuri abandonate o împinge pe Asker să-l contacteze pe Martin Hill, un profesor de arhitectură cu o pasiune deosebită pentru explorarea urbană. În scurtă vreme, Asker și Hill încep să suspecteze că dincolo de aparențele banale stă la pândă un rău neobișnuit.”
Blog tour nr. 54 (sau 9/2024): Un thriller nordic-noir care nu doar că duce suspansul și tenebrele minții umane pe noi culmi, dar introduce și unul dintre cele mai solide și mai interesante personaje principale pe care le-am întâlnit în ultima vreme, plus o intrigă ingenioasă și complicată și două povești (atât cea a personajului pozitiv, cât și a celui negativ) de fundal, spuse alternativ și intercalate cu ancheta din prezent, pe care le citești cu sufletul la gură.
Rar mi s-a întâmplat să exclam încă de la primele pagini că „Aceasta e cartea, trebuie luată, trebuie să ajungă la cât mai mulți cititori, trebuie să o publicăm noi”. De fapt, s-a întâmplat până acum de vreo patru ori, iar o dată a fost vorba despre cartea de față, pe care am avut oportunitatea să o citesc pe când era încă la stadiul de manuscris în engleză, în timp ce a doua oară a fost vorba de… Ciudata Sally Diamond a lui Liz Nugent.
Pentru că, vedeți voi, există cărți și cărți. Există cărți a căror intrigă te prinde mai greu, deși îți dai seama că e o poveste extrem de interesantă (Ciudata Sally Diamond nu se dezvăluie chiar de la început, ci după niște zeci de pagini, dar apoi nu mai poate fi lăsată din mână), și cărți care te prind de la primele pagini, chiar de la primele cuvinte. Stăpânul Muntelui este o astfel de carte, te prinde în mreje imediat ce simți amenințarea, răul palpabil, care zvâcnește, pâlpâie amenințător, pândește ca să-și înșface victimele și să le poarte departe, în inima muntelui, pentru a le face lucruri de neconceput. Exact asta simți când citești primele două capitole ale cărții de față, unde nu-l recunoști deloc pe de la Motte din seria Jocul sau din noua serie cozy-crime Crimele din Österlen (apărută tot la Crime Scene Press), ci parcă ți se pare că ai început un roman horror tipic cu criminali monstruoși ce-și răpesc victimele, le închid în beciuri și le fac lucruri de nedescris.
Intră însă în scenă Leo Asker, o tipă aprigă și dârză, inspector de poliție, fostă fiică traumatizată, actuală fiică de om dus cu pluta care așteaptă apocalipsa și de avocată de succes care tot încearcă s-o atragă pe Leo să-și ia o slujbă decentă, de avocat serios, la firma ei, și care chiar de la început doboară cu niște manevre de karate un scandalagiu din trenul care o purta spre serviciu. Unde, cum ziceam, este inspector de poliție. Unul chiar bun, deși cam nonconformist și care nu se ferește deloc să spună ce are pe suflet. Cum că dispariția celor doi tineri exploratori din al doilea capitol al poveștii nu este o răpire pusă la cale de un iubit gelos, ci o punere în scenă extrem de atentă, deși cu scop încă necunoscut. Însă cum colegii ei îi poartă sâmbetele, iar mama avocată și influentă și-ar dori-o în echipa ei, motiv pentru care se dă de partea părinților fetei dispărute și anunță sus și tare că fata lor a fost răpită de tânărul fiu de imigranți (imigranți egal, automat, creatori de probleme, doar se știe), aceasta izbutește, crede Leo, să o înlăture de la conducerea anchetei.
Și nu doar asta, ci în locul ei este pus un bo… un nemer… fostul ei superior hărțuitor de la Stockholm, un macho care le știe pe toate, de fapt un șarpe alunecos căruia ceilalți se reped imediat să i se vâre pe sub piele și să-l lingușească, venit la Malmö să le arate țărănușilor de aici cum se conduce de fapt o asemenea anchetă – deși e clar, nu? Băiatul a răpit-o pe fată și urmează să ceară vreo răscumpărare, ceva. Așa că Leo, nesuportând să fie dată laoparte din drum și să răspundă în fața fostului ei agresor, este trimisă la subsolul secției, ca să se ocupe de Departamentul sufletelor pierdute, o unitate dedicată cazurilor ciudate, al cărei conducător a suferit un misterios accident care l-a băgat în comă. Cu alte cuvinte, este trasă pe linie moartă, devenind un fel de Mârțoagă de-a lui Mick Herron, ca să nu le mai stea în cale oamenilor serioși, polițiștilor adevărați, care au de prins răpitori.
Numai că ei nu știu că au de-a face cu un criminal nedus la biserică, atent, meticulos, nebun de legat, dement, da, dar traumatizat și colecționar de fluturi pe care-i ține în borcane din inima muntelui, în fapt un buncăr antiatomic abandonat de mult, unde parcă, atunci când se intră în el, și se intră, mai devreme sau mai târziu, căci Leo face echipă cu un prieten din copilărie, Martin Hill, la fel de traumatizat și el ca ea și ca făptașul, pentru a descoperi cine îndrăznește (dar mai ales, de ce?) să pătrundă noaptea în depozitul unde este ținută o celebră machetă feroviară deschisă publicului și să plaseze acolo figurine al căror loc nu e acolo? Și de ce oare ultimele figurine seamănă izbitor de mult, mergând până la haine și expresiile îngrozite ale fețelor, cu tinerii răpiți? Și alte persoane dispărute?
Criminal nebun și inventiv – bifat. Protagonistă karatistă, inteligentă, dată naibii, vicleană, traumatizată și determinată – bifat. Ajutorul ei – traumatizat și el, dar săritor și fără să fi uitat ce i-a legat odată pe-amândoi, când erau tineri și naivi și credeau că lumea va fi bună cu ei – bifat. Polițiști alunecoși și colegi batjocoritori, misogini și proști de dau în gropi – bifat. Un loc unde sunt duse victimele, în care simți nebunia, umezeala rece care-ți intră în oase, psihopatia, răul absolut – bifat. O anchetă ingenioasă, o metodă și mai ingenioasă găsită de criminal să-și anunțe cea mai recentă ispravă, adică plasarea figurinelor pictate de el însuși în macheta feroviară – bifat. Un început extrem de solid de serie, care lasă loc pentru o continuare probabil la fel de interesantă – bifat. Recomandată? Categoric.
„Era un copil înlocuit de o ființă supranaturală.
Cineva care venise în locul băiețelului dispărut.
O creatură născută din durere și coșmarurile febrei, care semăna cu un om. Dar era, de fapt, un monstru.
Așa începe povestea lui.” (p. 6)
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Stăpânul Muntelui de Anders de la Motte. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
Aceasta carte este un thriller nordic-noir care nu doar ca te tine in suspans si te duce in tenebrele mintii umane, dar prezinta si un personaj principal solid si interesant si o intriga complicata si ingenioasa. Am avut ocazia sa citesc manuscrisul in engleza si m-am convins ca trebuie sa ajunga la cat mai multi cititori si sa fie publicata. De la primele pagini, am fost prins in mrejele acestei carti, unde se poate simti amenintarea si raul palpabil. O recomand cu drag!