Premii: Petrona 2018
Nota Goodreads: 3,94 (5 546 note)
Descrierea editurii: „Primul volum din tetralogia Dosare enigmatice. Katharina Haugen a dispărut în urmă cu douăzeci și patru de ani. În fiecare an, la aniversarea dispariției ei, inspectorul-șef William Wisting îi vizitează soțul, pe Martin Haugen, bărbatul pe care nu l-a putut ajuta niciodată. Și recitește dosarele cazului, căutând răspunsul pe care nu l-a putut găsi niciodată. Codul pe care nu l-a putut rezolva niciodată. Până acum. Anul acesta va fi diferit. Căci un polițist de la Kripos, Adrian Stiller, aduce o informație nouă: există o legătură între dispariția Katharinei și dispariția altei femei. Acum nici Martin Haugen nu e de găsit. Iar Wisting trebuie să-l caute și să facă o alegere: salvează un prieten drag sau se implică într-un joc mortal? Amplasat între străzile înghețate și pădurile întunecate ale Norvegiei, Codul Katharina este o poveste uluitoare a obsesiei unui polițist pentru cazul său nerezolvat. Captivant și plin de suspans, acesta este un Nordic Noir excepțional.”
Blog tour nr. 50 (sau 7/2024): Un nordic-noir în adevăratul sens al cuvântului, întunecat și plin de mistere, cu o atmosferă sumbră și cu personaje enigmatice, cu secrete întunecate ce le apasă și le transformă cu totul, cu o desfășurare lentă și progresivă, în care informațiile sunt puse cap la cap cu meticulozitate și încăpățânare dusă până la extrem, și cu trei personaje principale al căror unic scop este să se facă dreptate.
William Wisting, celebrul detectiv mucalit, retras și tăcut al lui norvegianului Jørn Lier Horst, fost polițist devenit scriitor de succes, revine în această miniserie de patru volume ce se ocupă de așa-zise cold cases, cazuri rămase nerezolvate de către poliție. Obsesia de-o viață a lui Wisting este, în volumul de față, misterioasa dispariție a Katharinei Haugen, o femeie trecută de prima tinerețe care a dispărut în mod misterios în urmă cu douăzeci și patru de ani, lăsând în urmă o valiză cu haine și cele necesare unei lipse îndelungate de acasă, un buchet de trandafiri și, cel mai enigmatic dintre toate, un cod alcătuit din numere și o cruce pe care nici cei mai de seamă criptologi ai lumii nu a reușit să-l descifreze în atâta amar de vreme.
Nu știe nimeni ce s-a întâmplat cu femeia și cum de n-au găsit-o până acum. Cum în cele mai multe cazuri, atunci când dispare cineva este vorba ori de o răpire, ori de o sinucidere, ori de o plecare benevolă în lumea largă, ori de o crimă, în această ultimă situație primul care este bănuit este partenerul de viață. În cazul nostru, soțul Katharinei, Martin Haugen. Numai că atunci când a dispărut Katharina el se afla la opt ore de mers cu mașina de casă, plecat cu jobul lui de expert în drumuri și șosele, așa că pur și simplu nu ar fi avut cum să vină tocmai din locul în care se afla, să își ucidă soția și să se și întoarcă înapoi la lucru în acel interval de timp.
Wisting, devenit prieten cu Martin Haugen după atâția ani și fiind și firi destul de apropiate, are obiceiul ca în fiecare an, în ziua aniversării dispariției Katharinei, să deschidă cutiile cu dosarul de caz și să ia la puricat toate dovezile adunate de-a lungul vremii, poate-poate ceva nou va ieși la lumină. Acum se împlinesc douăzeci și patru de ani, dar tot nimic. Vine acasă la Haugen pentru vizita obișnuită, când cei doi merg, de obicei, la cabana din pădure a lui Martin ca să pescuiască și să rămână doar ei doi, cu gândurile lor, departe de lume și de agitație, numai că nu-l găsește pe acesta. Îl tot caută și-l tot caută, numai că bărbatul e de negăsit.
Imediat apare însă și un polițist de la Kripos, serviciul special al poliției norvegiene, Adrian Stiller, un tânăr ambițios și cu metode cam neortodoxe de anchetă, care lucrează la o divizie specială a Kripos: cea de cold cases. Numai că el n-ar vrea să rezolve dispariția Katharinei, ci pe cea a unei adolescente de șaptesprezece ani care se făcuse nevăzută cu doi ani înainte de dispariția Katharinei. Iar suspect în cazul acelei dispariții este tocmai Martin Haugen, ale cărui amprente au fost descoperite pe ziarul din care fuseseră decupate literele pentru scrisoarea de răscumpărare primită de părinții fetei dispărute.
Iar Adrian, știind că Wisting a devenit prieten cu Martin, îi propune acestuia, cu acordul șefilor, firește, să o facă pe un soi de spion în timpul weekendului petrecut cu Martin și să-l determine pe acesta, folosindu-se de metode patentate de poliție, cu insinuări, vorbe aruncate aparent la întâmplare, un podcast și emisiuni la televizor, plus câteva articole într-un ziar online (motiv de-a o arunca în luptă, mai mult păcălind-o, practic, și pe fiica lui William Wisting, Line, care își crește fiica în vârstă de paisprezece luni și care își dorește să renunțe la concediul de maternitate pentru a reveni la meseria pe care o iubește cel mai mult, cea de jurnalistă), să mărturisească ce s-a întâmplat de fapt în urmă cu mai bine de două decenii. Căci, vezi bine, Haugen este bănuit atât că a răpit-o pe tânără, apoi a omorât-o, accidental sau nu, cu sau… după care… bănuim cam ce s-o fi întâmplat. Sau nu.
Un adevărat joc de-a șoarecele și pisica se încinge în această poveste despre răzbunare, polițe de plătit, ambiții nemăsurate, metode neortodoxe, deontologii profesionale încălcate fără scrupule, secrete considerate îngropate, justiție, remușcări ce transformă chiar și cel mai luminos suflet într-unul împovărat și deprimat, principii încălcate și cazuri în care nu s-a făcut dreptate ori din lipsă de informații, ori din incompetență, ori din pricină că cineva nu a vorbit când trebuia, făcând astfel diferența.
Wisting, ajuns la cincizeci și cinci de ani și mai având doar cinci ani până la pensie, este la fel de determinat ca oricând, după atâția ani de muncă în poliție, să facă dreptate, să afle adevărul, fără însă a apela decât silit, decât forțându-i-se mâna, la metode care lui Adrian Stiller, mai tânăr și mai ambițios, dar și mai dispus să treacă peste anumite limite, i se par acceptabile. Și își respectă principiile de-a respecta litera legii chiar și când vine vorba de propria fiică, dovedindu-se încă o dată, deși deloc surprinzător, unul dintre cei mai complecși detectivi creați în literatura crime. Iar Horst întărește încă o dată ideea că nu degeaba a lucrat în poliție și știe cum să asambleze pas cu pas un caz, să îl complice și apoi să îl rezolve ca la carte.
„- În plus, cred că este incitant. Aș putea spune că am devenit polițist pentru că am dorit să fac lumea un loc mai bun, să fac o schimbare, dar în cele din urmă este vorba de fascinația pentru infracțiunile grave.
– Nu este puțin cam… – Thomas căută cuvântul potrivit -, insensibil, într-un fel?
– Aș fi putut fi polițist la rutieră. Dar asta este ceea mi-am dorit. Am vrut să înțeleg ceea ce pare de neînțeles. Cum poate o ființă umană să ia viața alteia, la fel ca în cazul unui preot care lucrează în spital, printre muribunzi. Aș putea oficia nunți și botezuri, în loc de asta. Sau al medicilor care aleg să lucreze într-o secție cu copii bolnavi de cancer. Sunt sigur că e și dureros, și dificil, dar poate că tocmai în asta găsesc rostul muncii lor.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Codul Katharina de Jørn Lier Horst. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
One thought on “Lecturi 378 (Blog tour nr. 50): Jørn Lier Horst – Codul Katharina”