Anna O
Matthew Blake
Titlu original: Anna O
Limba originală: engleză
Traducere: Alunița Voiculescu
ISBN: 978‑606‑40‑2168‑7
Format: 130x200mm
528 pagini
Preț: 65.00 lei
Colecția Fiction Connection. Crime
Editura Trei
Partener media: MAGIC FM
Îmi pare rău. Cred că i-am omorât. ANNA O
Anna Ogilvy, o tânără scriitoare promițătoare, comite o crimă dublă în somn, după care rămâne adormită. Suferă de o tulburare psihosomatică rară, cunoscută drept „sindromul resemnării“, și singura ei speranță e Benedict Prince, un psiholog criminalist care ar putea rezolva cazul și ar putea-o trezi ca să fie judecată.
Numai Anna știe adevărul, dar numai Benedict știe cum să-l afle. Și sunt amândoi puși în pericol de ceea ce află.
Un concept irezistibil, pus în practică minunat — cu siguranță va fi unul dintre cele mai bune thrillere ale anului. LEE CHILD
Când ai luat cartea în mână, nu mai ai cum s-o lași. Un thriller cu multe planuri și melodramatic ca anvergură și tensiune. KIRKUS REVIEWS
Blake nu le permite niciun moment nici cititorului, nici eroului său să stea liniștiți, producând întorsături de situație una după alta. Finalul o să-i șocheze probabil până și pe fanii versați de thrillere. PUBLISHERS WEEKLY
Matthew Blake locuiește la Londra și, înainte să devină scriitor, a lucrat ca scenarist la BBC, ITV Studios și studiouri independente. A studiat engleza la Durham University și Merton College, Oxford, și a fost cercetător și autor de discursuri pentru Parlamentul britanic. Îl puteți urmări la matthew-blake.com.
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
Data aparitiei: 2024-02-02
Precomandă:
#ANNAO @treibooks
65
BEN
Sfârşitul, atunci când vine, este brusc. Exilul meu în Grand Cayman este întrerupt fără niciun avertisment. Azi sunt ascuns, mâine voi fi fost deja găsit. A venit momentul să dau socoteală, iar asta mă face să realizez ceva încă şi mai profund. Am plecat în acest exil cu gândul că mă voi reîntoarce cândva. Dar dacă m‑am înşelat? Dacă nu voi mai putea părăsi niciodată insula aceasta?
Ziua începe normal. Ajung la birou imediat după 10:30. Meteorologii prevăd o furtună săptămâna aceasta. Secretara mea cu jumătate de normă, Sofia, este prinsă într‑o convorbire telefonică. Îmi fac o ceaşcă de ceai English Breakfast, mă gândesc la o idee nouă pentru articolul meu, apoi deschid agenda, să văd ce nume am azi în program.
Sofia îşi termină apelul şi vine la mine în birou. Aduce o farfurie cu fursecuri, pe care o lasă pe masă după ce ia şi ea unul.
— Mi‑e teamă că va fi o zi cam complicată, spune ea.
Este tot expat, ca şi mine. Are un soţ diplomat, care lucrează la biroul guvernatorului, şi un fiu mititel, căruia îi place să‑mi folosească uneori biroul drept circuit de curse.
— Şi clienţi fideli, şi pacienţi noi.
— I‑a plăcut lui Angus cadoul meu pentru ziua lui?
Sofia zâmbeşte.
— O introducere în psihologie ar putea fi o lectură cam avansată pentru un copil de şase ani.
Pe naiba. Am început cu Freud pe când eram nu cu mult mai mare decât el.
— Şi acum îmi spui?
Citesc informaţiile despre primul pacient.
— Elizabeth Cartwright. Numele ăsta nu îmi spune nimic.
Sofia face ordine prin încăpere. Aranjează frumos şi în mare viteză teancurile de hârtii de pe rafturi.
— A apărut ieri din senin. A întrebat care este prima dată liberă pentru programare.
— Ţi‑a spus despre ce e vorba?
— A închis înainte să apuc să întreb. Şi nici nu s‑ar putea spune că ne permitem să refuzăm clienţi…
— Aşa este.
Termin de citit zgârcitele amănunte despre E. Cartwright şi mă las pe spate în scaun.
— Totuşi, tehnic vorbind, aş prefera să îi numim pacienţi, nu clienţi. A plătit în avans sau e nevoie iar să încuiem uşa?
Uneori mi se face dor de strada Harley şi de Abaţie. Clientela sofisticată, aerul luxos de acolo. Când ai o afacere mică, există pericolul ca unii pacienţi doar să promită că vor plăti mai târziu factura, dar, în mod misterios, să nu o mai facă niciodată. Acum insist să plătească înainte să plece. Ceea ce uneori înseamnă că Sofia trebuie să ţină uşa de la intrare încuiată până când transferul este finalizat.
— A plătit totul în avans.
— Nu ne‑a trimis niciun istoric medical?
— Nimic.
— Şi nici nu a spus de ce vrea să mă vadă?
— Nici.
— Deci nu a lăsat niciun indiciu această doamnă Cartwright?
Sofia pune la loc o ultimă carte aruncată aiurea. Îşi trece degetul arătător peste raft.
— Voia neapărat să se asigure că se va întâlni cu tine şi nu cu alt membru al personalului.
— Oare câţi membri crede că are clinica noastră?
— Dacă eşti prea ocupat, pot să fac eu un tur cu ea în prealabil.
Zâmbesc, ceea ce este un lucru rar zilele astea. Sofia are genul acela de voce serioasă şi şcolărească în acelaşi timp, care nu prea se mai găseşte prin Anglia. Mi‑o pot imagina cu uşurinţă tocind la latină pentru A Level. Expaţii au tendinţa de a se comporta uşor exagerat, parodii ale ţărilor natale. Am un presentiment oribil că ziua de azi va fi una deosebit de rea.
Mă uit la ceas. Mai am 15 minute libere.
— Să‑i deschizi tu când ajunge. O să încerc să aflu dacă are legătură cu vreun tabloid sau site de bârfe.
Caut pe net orice urmă a lui „Elizabeth Cartwright“. Sunt sute de oameni cu numele ăsta. Încerc să‑i triez după diverse criterii, inclusiv detaliile bancare ale transferului făcut. Nu găsesc nimic. Şi nu reuşesc să scap de senzaţia neplăcută pe care mi‑o dă acest lucru.
La ora 11:00 sună soneria. Câteva secunde mai târziu, o aud pe Sofia întâmpind pacienta. Urmează obişnuitul tir de întrebări despre ceai sau cafea, formularul de completat, staţi un pic să anunţ, plus verificarea discretă a eventualelor semne de alarmă sau lucruri ascunse în rucsac şi buzunare.
Îmi aduc aminte de Harriet. Mă întreb dacă această nouă pacientă n‑ar putea fi una dintre fanele blogului @Suspect8, convinsă că sunt diavolul în persoană şi că eu ar fi trebuit să mor, nu ea. Sau, şi mai rău, vreo fană a Echipei Anna, care să pretindă că am întemniţat‑o pe preaiubita lor Anna la Abaţie doar ca să o spăl pe creier şi care să vină aici în căutarea răzbunării.
Aud familiara bătaie în uşă — o fluturare din încheietură, mai degrabă — şi apoi uşa se deschide. Sofia îşi strecoară capul înăuntru:
— A venit doamna Cartwright.
— Mulţumesc, te rog să o inviţi înăuntru, spun eu, cu cea mai profundă şi mai clară voce de relaţii cu clienţii pe care o pot avea.
Încă sunt un profesionist. Este una dintre părţile rămase intacte din vechea mea identitate. Mă mândresc cu faptul că pot oferi servicii de calitate şi agreabile pacienţilor mei.
O aud pe Sofia spunând:
— Puteţi intra.
Mă ridic în picioare. Sofia iese din raza mea vizuală. Mă îndrept către noua mea pacientă când, pe la jumătatea drumului, o zăresc. E de înălţime medie, cu umeri înguşti şi păr închis la culoare, tuns până la nivelul bărbiei. Jumătatea superioară a feţei este ascunsă sub o pălărie cu boruri largi, care să o protejeze de căldură. Îşi scoate ochelarii de soare şi îmi zâmbeşte.
Recunosc acest zâmbet, cu toate schimbările survenite între timp. E un zâmbet care pare să treacă prin mine, să îmi pătrundă până în adâncul sufletului.
O furtună ce m‑a găsit în mijlocul paradisului şi îmi întunecă acum soarele.
Şi apoi înţeleg.
Brusc şi cu durere, clar ca lumina zilei.
Nu voi scăpa niciodată de asta. Indiferent cât de departe voi fugi.
Anna.
