Nota Goodreads: 4,16 (9 599 note)
Descrierea editurii: „E sâmbătă, imediat după ora 22:00. Jules Tannberg răspunde la apelurile sosite la linia telefonică pentru însoțire, un serviciu telefonic pentru femeile cărora, noaptea târziu, le este frică în drum spre casă și ar dori un însoțitor a cărui voce liniștitoare să le ghideze în siguranță prin noaptea berlineză – sau să cheme ajutor în caz de urgență. Nu a existat niciodată o situație reală în care viața ar fi fost pusă în pericol. Până astăzi, când Jules vorbește cu Klara. Tânăra este îngrozită. Crede că este urmărită de un bărbat care a mai atacat-o și care a trasat cu sânge, pe peretele dormitorului, o dată calendaristică: cea a morții ei! Iar acea zi se încheie în mai puțin de două ore…”
Blog tour 11/2023: Un thriller psihologic pe care îl citești cu sufletul la gură, despre abuzuri domestice, tensiuni insuportabile, traume imposibil de vindecat, drame oribile și cruzimi de neimaginat la adresa femeilor, perpetuând astfel drama din generație în generație.
Am citit multe thrillere cu psihopați în ultimii ani, însă Sebastian Fitzek, prin cruzimea pe care o imaginează în tratamentul aplicat de un soț soției sale în Drumul spre casă întrece pur și simplu orice limită. Pornind de la o idee bună în teorie, aceea de a crea o linie telefonică specială de însoțire pentru femeile cărora le e teamă să meargă noaptea pe drum, căci, nu-i așa, dacă ești femeie, trebuie să umbli cu gărzi de corp după tine sau cu pistolul în buzunar ca să nu fii abuzată, deoarece bărbaților, abuzatorilor, brutelor, li se cuvine orice și pot face orice, profitând de poziția lor de putere, autorul german Sebastian Fitzek, extrem de apreciat în țara lui pentru romanele sale nu deosebit de complexe, dar antrenante, căruia în limbă română i-au mai apărut încă două romane, la Editura Lebăda Neagră din Iași (Pachetul și Cadoul), țese o intrigă complicată și alambicată, în care o femeie pe nume Klara sună la această linie telefonică specială pentru a cere sprijin, spunând că este urmărită de un bărbat care a mai atacat-o la un moment dat și care ar părea a fi un celebru criminal în serie care scrie mai întâi cu sânge pe peretele victimelor data la care acestea urmează să fie ucise.
Acuma, această femeie, Klara, pare a fi cea mai ghinionistă femeie din lume căci, pe măsură ce avansează intriga, aflăm nu doar detalii din copilăria nefericită, începând încă de atunci să-și asume rolul de viitoare victimă (la fel ca și cel care-i răspunde la telefonul liniei speciale, Jules, fost pompier care și-a pierdut soția și copilul într-un incident oribil, în care ea s-a sinucis din cauza depresiei, iar băiețelul lor a dat foc la casă și a pierit și el în incendiu), ci și ale unor abuzuri domestice de-a dreptul incredibile. Monstrul care i-a devenit soț și cu care are o fiică este croit pe calapodul psihopatului tipic ce abuzează de puterea și carisma sa pentru a poza în familist convins și soț și tată iubitor, pentru ca în interiorul pereților casei lor să se petreacă niște fapte de-a dreptul înfiorătoare, comportament ce culminează la un moment dat cu o partidă în grup ce-o are în centru taman pe soția sa, pe care le-o oferă unor monștri ca să facă tot ce poftesc cu ea într-o cameră special amenajat.
Așa că nu e de mirare că și Klara, sătulă de abuzurile repetate și intrată într-un cerc vicios din care nu întrevede nicio scăpare, ajunge să aibă o aventură cu un alt bărbat, numai că practic va cădea din lac în puț, dând taman peste criminalul despre care am pomenit mai sus. Și fuge de la el, apoi în seara în care se petrec aceste evenimente ce alcătuiesc povestea din acest roman sună la linia specială, pentru că astăzi este exact data la care urmează să moară. Și ce urmează pare a fi desprins ori dintr-un film de groază, ori din unul absurd, întrucât cele două fire narative, cel cu Klara, care îi povestește lui Jules că vrea să se sinucidă, căci nu mai rezistă, și cel cu Jules, la telefon, care devine parcă tot mai paranoic pe măsură ce se scurge noaptea și a cărui minte pare să o ia pe coclauri, se întâlnesc abia la final, fără a se completa însă perfect. Dar până la urmă ficțiunea nu trebuie neapărat să fie credibilă, doar de aceea se numește ficțiune, spune autorul în încheierea extrem de lungă de la finalul cărții.
Căci nimic nu este ceea ce pare a fi în acest alambicat roman psihologic în care traumele joacă un rol extrem de important și ceea ce credeai că știi la început se transformă și devine cu totul altceva, răsturnând de mai multe ori povestea și amețindu-te cu întorsăturile de situație. E Klara dusă cu capul? O urmărește cineva? E și Jules la rândul său dus cu capul după ce-a trecut prin ce-a trecut și nici măcar cu tatăl său n-a reușit să se împace, căci îl consideră vinovat (și pe bună dreptate) de dispariția mamei sale după ani și ani de abuzuri verbale și fizice? Ceea ce te face să te întrebi: oare cum funcționează mintea acestor abuzatori care găsesc plăcere în a-și abuza în toate felurile victimele? Oare de ce, dacă într-un cuplu nu mai există respect, bunăcuviință, dragoste, până la urmă, se mai încearcă menținerea unei relații clar abuzive și disfuncționale? Pe victime ajungi să le înțelegi, dar dacă nu mai simți nimic pentru cea pe care poate ai iubit-o la un moment dat, de ce să continui la nesfârșit să-i provoci durere, afectându-i poate și pe martorii acestor orori? Terifiantă poveste și una dintre cele mai surprinzătoare întorsături de situație întâlnite în ultima vreme!
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Drumul spre casă. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: