Apariția unor noi colecții de gen nu a trecut neobservată de niște ochi de vultur cum posed eu și, cum nu mai publicasem un interviu de un car de ani (din varii motive, evident), iată că oportunitatea de-a sta un pic de vorbă cu un scriitor de thrillere istorice deloc cunoscut la noi, Christoph Elbern, autorul romanului Ucigașul din port, apărut chiar înainte de finalul anului trecut la Editura Niculescu, a picat la țanc. Așadar, de vorbă cu Christoph Elbern:
Atenție, unele întrebări conțin spoilere.
1) Pentru început, cine este Christoph Elbern și cine este Klaas Kroon?
Dragă Liviu, în primul rând îți mulțumesc pentru întrebările foarte interesante, la care răspund cu mare bucurie.
Christoph Elbern este numele meu adevărat. Klaas Kroon este pseudonimul. Atât Christoph, cât și Klaas au 62 de ani, trăiesc în Hamburg și scriu thrillere.
2) De ce să alegeți mai întâi un pseudonim și mai apoi numele real?
În urmă cu câțiva ani, când am început să scriu romane crime, nu am vrut ca această activitate să se amestece cu jobul meu de producător executiv în marketing.
Astăzi, numele Klaas Kroon este folosit pentru thrillere regionale care se petrec în nordul Germaniei (am publicat șapte romane până acum). Thrillerele istorice sunt diferite ca stil și conținut. Am vrut să fac o diferență între ele și, în loc să aleg încă un pseudonim, acum public aceste povești cu numele meu real.
Și cu siguranță vor mai urma romane crime scrise de Klaas Kroon.
3) Cum v-a venit ideea pentru acest roman în special, Ucigașul din port, publicat la noi în România de Editura Niculescu? Jobul dumneavoastră de dinainte, de jurnalist, v-a ajutat să scrieți, să vă documentați asupra atmosferei, a poveștii?
Ca jurnalist, sunt curios și îmi place munca de cercetare. Pentru un thriller istoric, trebuie să sapi adânc în timp pentru a evita greșelile, iar acest lucru mă umple de entuziasm, pentru că afli o grămadă de lucruri când o faci.
4) De ce ați ales să scrieți un roman crime istoric când curentul actual îl reprezintă thrillerele domestice cu familii putrede în interior și pline de secrete tenebroase sau deja clasicul roman cu criminali în serie?
Mă interesează poveștile care sunt strâns legate de perioada în care se petrec și când personajele se confruntă cu evenimente curente sau chiar istorice și sunt afectate de ele. În Ucigașul din port, nu fac doar să povestesc despre crime și anchetarea lor, ci mai spun și despre oameni prinși între tradiția imperiului și lumea modernă, cu mișcarea pentru drepturile muncitorilor și ale cetățenilor.
5) De ce un bacteriolog ca personaj principal în locul unui polițist bătrân, bețiv și plin de secrete (sau de drame), care a văzut și știe tot? De ce tineri pe post de personaje principale? Sunt ei mai ușor de descris sau scriitorului îi vine mai ușor să îi dezvolte de-a lungul mai multor povești?
De ce nu? Există deja destui polițiști bătrâni și bețivani, plini de drame sau secrete și care le știu pe toate. Bacteriologia și cercetarea molimelor și a epidemiilor erau subiecte importante ale acelor vremuri. În Hamburg, Robert Koch a înființat un institut cunoscut și acum în toată lumea (Institutul Bernhard Nocht). Un tânăr bacteriolog înseamnă ceva modern, o minte deschisă și noi începuturi, cum s-ar spune. Totodată, poate să abordeze ancheta și din punct de vedere criminalistic, cum ar fi să cerceteze crimele în laborator.
Personajele tinere nu sunt mai ușor de dezvoltat decât cele mai în vârstă, însă au tendința să fie mai versatile și mai aventuroase. Ceea ce sigur că e un lucru bun într-un roman crime.
6) Hamburg va fi orașul în care Karl-Jacob va avea multe aventuri de aici înainte? Apropo, câteva povești vor mai fi în această serie?
Următoarea aventură cu Carl-Jakob va fi publicată pe 14 martie 2023 și se numește Tödlicher Schlaf (Somn de moarte). Încă nu știu dacă va exista și o traducere în română, dar m-aș bucura. Apreciez foarte mult interesul cititorilor români față de cărțile mele.
7) Colonialism, boli, sărăcie, imperialism, albii sunt răi, bogații sunt putrezi la suflet, fostul imperiu se va ridica încă o dată? Este asta o descriere a istorie Germaniei? Se reflectă cumva aceste idei în societatea germană modernă sau nu sunt decât istorie de mult uitată?
Nu este o descriere doar a Germaniei. Acea perioadă a fost modelată de colonialismul europenilor, în care Marea Britanie, Franța, Spania, Țările de Jos și Belgia au jucat un rol și mai important. Iar colonialismul ne modelează viața chiar și-n ziua de azi. Bolile și sărăcia, mai ales ca rezultat al industrializării și expansiunii orașelor, existau și ele în toată Europa la acea vreme. Inegalitatea socială era peste tot. Nu încerc să spun că toți oamenii albi de la acea vreme erau răi și că toți bogații erau putrezi. Însă chiar și astăzi se spune despre opresiunile și, mai presus de toate, rasismul de la acea vreme că erau un rezultat al faptului că atâta știau oamenii să facă. Ei chiar credeau că sunt mai buni din punct de vedere genetic, că erau privilegiați de providența divină. Însă nu așa stăteau lucrurile. O mulțime de oameni de la acea vreme criticau colonialismul și dovedeau cu ajutorul cercetării că nu există rase de oameni și că nu există nicio diferență genetică între negri și albi. Însă clasa aflată la conducere nu voia să știe acele lucruri pentru că le-ar fi afectat modelul lor de-a face afaceri. Zilele astea, în cinematografele din Germania rulează un film numit Vermessung des Menschen (Măsura omului), în care este vorba despre această chestiune în Africa de Sud-Vest germană (Namibia de astăzi), care cu siguranță va isca multă agitație.
8) Atmosfera este foarte întunecată și, ca să fiu sincer, nu prea mi-au făcut plăcere, în calitate de cititor modern, ideile în sine din spatele modului de gândire al celor bogați: mare atenție cu cei inferiori, cei aflați sub noi (de exemplu, mătușa bogată a lui Karl-Jacob sau partenerii de afaceri, industriașii și armatorii, unchiului său), sau conflictele dintre clase. Nu știu aproape nimic despre istoria Germaniei, dar oare aceste lucruri se bazează pe realitate? Nu exagerează cu nimic?
Am citit multe materiale despre acele vremuri. De pildă, jurnale de călătorie sau ziare (există destule în arhivele online). Nu sunt deloc exagerări, clasa aflată la conducere chiar credea asta. În același timp, era o perioadă a unor epocale descoperiri tehnologice și progrese în domeniul medical, însă care, din păcate, nu ajungeau și la cei săraci. După Primul Război Mondial, a urmat o oportunitate majoră pentru schimbări politice categorice, pentru întărirea forțelor mai democratice și mai liberale. Cum s-a încheiat însă, cincisprezece ani mai târziu, acea epocă, prin Național-Socialism, este o cu totul altă poveste.
9) De asemenea, crimele sunt macabre și chiar ați reușit să ascundeți adevăratul criminal până la final. Cum v-a venit ideea pentru acest gen anume de criminal? La cel adevărat, mă refer.
Sunt doi criminali. Unul, Daniel Dreyfuss, se răzbună pe clasa superioară din Hamburg pentru că i-au marginalizat și ruinat din punct de vedere economic familia de origine evreică. Celălalt, Clara, e hotărât să aibă parte de un tată după ce-a îndurat atât suferință, o familie adevărată, și de aceea va face orice ca să-și protejeze tatăl (pe Wilhelm Knudsen). Atât Dreyfuss, cât și Clara sunt, desigur, persoane cu adevărat psihopate.
10) În final, credeți că ideea în sine, cea a răzbunării, este suficientă ca să ducă la o serie de crime precum cele din roman? Ar trebui ele să rezolve problemele societății din acei ani? Sau sunt de fapt asta: plăcerea de care are parte criminalul atunci când îi pedepsește pe cei pe care îi consideră vinovați pentru nefericirea sa și, în final, pentru propria distrugere?
Cred că nici crimele Clarei și motivele din spatele lor, nici nici faptele lui Dreyfuss nu-i oferă cititorului vreo plăcere. (Nota mea: aici autorul a înțeles greșit întrebarea mea: eu îl întrebasem nu dacă cititorul obține vreo plăcere de pe urma crimelor, ci ucigașii, cum era și logic). Victimele sunt bogate, însă nu sunt mai brutale sau mai malefice decât altele. Răzbunarea reprezintă un motiv pentru crimă. Însă în niciun caz nu rămâne singurul. În povestea următoare, ucigașii sunt mai determinați să ascundă alte crime sau sunt motivați de ură, furie și mândrie rănită.
Salutări din Hamburg către București,
Christoph