Semnal editorial 544 + Fragment în avanpremieră: Ana-Maria Negrilă – Zorii războiului

Volumul este disponibil pentru precomenzi cu reducere și autograful autoarei. Livrările vor începe din data de 22 martie!

Lansarea va avea loc miercuri, 29 martie, de la ora 19.00 la Hidden Social Club in Bucuresti

Continuând intriga romanului Trezirea, volumul Zorii războiului încheie seria Stăpânul umbrelor aducând împreună toate personajele îndrăgite din primul volum într-o confruntare pe viață și pe moarte cu Umbrele care amenință să distrugă lumea.

Explorând magia din Regatul Khale dar și pericolele din Lumea de Dincolo, cititorii se vor confrunta cu situații nebănuite și descoperiri incredibile, care le vor trezi toate simțurile și le vor stârni imaginaţia. Vei fi transportat (din nou) într-un loc unde binele și răul se înfruntă în lupte epice, iar eroii trebuie să aleagă între a rămâne fideli cauzei lor sau a ceda în fața unui inamic imposibil de învins.

Ana-Maria Negrilă ne invită, așadar, să luăm parte la o ultimă aventură într-un tărâm fascinant, plin de pericole și intrigi întortocheate, creaturi și locuri uimitoare, dar și amenințări necunoscute și terifiante.

De la peisaje sălbatice și fortărețe impunătoare, la sate pitorești, pline de mister, și catacombe mai vechi decât timpul, lumea din Khale este atât de reală și vie, încât te vei simți ca și cum ai fi acolo. Dar nu vei porni la luptă neînsoțit și nici nu vei înfrunta Umbrele de unul singur, căci toți eroii noştri vor fi alături de tine, la fiecare pas, îndemnându-te parcă să dai pagină după pagină pentru a ajunge la un deznodământ care îi va surprinde pe mulți.

Reîntâlnirea cu războinicul Neel și demonul Ellore, nomenclatoarea Larneea, mediatorii Garen și Tallen, regina Sedara și regele Caan sau himera Crato le va umple sufletele de bucurie celor care au pornit în această călătorie fantastică acum câțiva ani. Iată, așteptarea a luat sfârșit. Aveți acum ocazia să redescoperiți o lume dragă, populată de vechi prieteni, dar și de noi dușmani.

Așa cum ne-a obișnuit Ana-Maria deja, și aici fiecare personaj luptă pentru supravieţuire, putere, libertate sau răzbunare, iar fiecare acţiune are consecinţe neașteptate și complexe. Fiecare dintre eroi sau antieroi are secrete care pot schimba soarta războiului, iar trădarea, conspirațiile, intrigile politice și manipularea sunt la ordinea zilei. Nici poveștile de dragoste nu sunt uitate, ițele unora dintre ele complicându-se sau rezolvându-se, fermecător sau dureros, cum numai Ana-Maria poate scrie.

Mai mult decât un roman, volumul Stăpânul umbrelor: Zorii războiului este o experienţă plină de suspans și adrenalină, iar cititorii vor rămâne captivați pe vecie de stilul inconfundabil al autoarei, de complexitatea poveștii și de umanitatea profundă a personajelor, chit că sunt oameni sau demoni, suflete captive între lumi sau doar himere.

Palpitant, plin de răsturnări de situaţie și mereu surprinzător, romanul Zorii războiului încheie seria Stăpânul umbrelor perfect, ca nota finală a unei simfonii grandioase, trăgând astfel cortina peste un multivers uluitor și o istorie post-umană excepțională în profunzimea ei.

***

Dragă cititorule,

Bun venit într-o lume magică, a cărei poartă se deschide cu prima pagină a acestei cărți. După ce îi vei trece pragul și te vei întâlni cu umbre malefice, nomenclatori antici, luptători și prințese, vei fi transportat într-un loc unde orice este posibil. Pe măsură ce vei explora aceste pagini, vei întâlni creaturi care-ți vor stârni curiozitatea și vei descoperi secretele unui regat antic, ascuns în mijlocul unei păduri ciudate. Sper ca romanul să-ți pună la încercare percepțiile despre ceea ce este real și sper, de asemenea, să fii prins în mrejele lui și să te lași captivat de magie și mister. Îți mulțumesc că ai ales să te alături acestei aventuri. Să ai o călătorie plină de magie și emoție!

Cu sinceritate, Ana-Maria Negrilă

DETALII

ISBN: 978-606-9027-16-5
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2023
Număr de pagini: 512

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Drennis rânji, făcu un pas spre ea, apoi se aruncă înainte și-i prinse mâna în care ținea bucata desprinsă din tremoi. Sedara îi simți palma rece strângând-o pe-a ei și, în același timp, un miros ciudat, nefiresc, se desprinse din hainele tânărului, învăluind-o. Scoase un strigăt surprins și își sprijini palma stângă de pieptul lui, dar materialul era jilav la atingere, iar carnea, care ar fi trebuit să fie tare, părea doar o gumă în care degetele ei se afundară ușor. Nu era uman – își dăduse deja seama de asta, însă dovada de care tocmai făcuse rost n-o îngrozi, ci, dimpotrivă, o făcu să lase Flacăra din sufletul ei să se ridice la suprafață. Drennis era rece ca gheața, însă ea ardea ca focul. Ar fi trebuit să fie speriată, dar nu era.

Ridică palma stângă și-l lovi pe Drennis cu toată puterea peste fața umană, iar bărbatul scoase un strigăt de surpriză și de durere, îi dădu drumul și se retrase câțiva pași, timp în care Sedara se apropie și mai mult de ușă. Trebuia doar să se întoarcă, să apuce clanța și să fugă pe coridor. Afară o așteptau cei din suita sa, deci nu mai avea de ce să se teamă.

– Vrăjitoare! urlă Drennis. Uite ce mi-ai făcut!

Își luă mâna de la fața pe care se vedeau patru dungi roșii, o privi cu reproș, apoi deschise gura să-i spună ceva, dar se opri ca trăsnit. Sedara făcu ochii mari când văzu că una dintre fâșiile stacojii începu să i se jupoaie de pe obraz, parcă trasă de niște degete nevăzute. Nu dură decât o clipă, și o a doua se desprinse și ea, precum coaja unui fruct mult prea copt, lăsând să se vadă o carne grețoasă, amestec de negru și galben, de cangrenă și puroi. Drennis își duse temător mâna la obraz, pipăi șuvițele de piele și începu să urle.

Sedara se retrase rapid și se lipi cu spatele de ușă, încă ținând gâtul tremoiului între ea și spion. Nu-și dădea seama dacă era speriată sau doar uimită de ce se întâmpla; Flacăra îi ardea în minte și-o îndemna să nu lase lucrurile așa și să profite de confuzia tânărului. Ea ar fi vrut să fugă, dar inima îi pompa acum foc în vine, așa că nu mai putea da înapoi. Părăsi adăpostul ușii și se repezi la Drennis, folosind bucata de lemn ca să-l lovească peste față și peste mâinile ridicate, până când văzu cum pielea de pe brațele cu care încercase să se protejeze începe să se transforme în fâșii asemenea celor de pe chip și să-i atârne ca zdrențele unei haine. Nu știa dacă ea era acum foarte rapidă sau doar el mult prea încet, dar reuși să-l doboare la podea până să apuce Varydd să-i sară în ajutor. Când îl văzu pe presupusul preparator sărind peste măsuțele joase ca s-o ajungă, scoase un strigăt, care chiar și ei i se păru ieșit din alt gâtlej, se îndepărtă de Drennis și își îndreptă atenția către noul adversar.

Varydd rămase însă la distanță.

– Ce-i cu fața ta? o întrebă, întinzând un deget spre ea.

Sedara, sau mai bine zis Flacăra, pufni în fața unui truc atât de evident. Stătuse închisă destul timp și poate avea să mai stea, dar acum fata o lăsa să preia controlul și s-o apere.

– Nu-i nimic cu ea! Mai bine ai vedea ce-a pățit el!

Varydd îi aruncă o privire scurtă lui Drennis, care arăta ca o haină putredă, și strâmbă din nas. Cântărețul nu părea să mai trăiască, trupul i se dezumflase, iar pielea i se transformase în fâșii livide, din care se scurgea un lichid negru și scârbos. Mirosea îngrozitor, ca într-o hazna, dar Flacăra nu se tulbură.

– O fi fost vreun prieten apropiat de-al tău! spuse, fără să-l piardă din ochi.

Varydd se strâmbă din nou, apoi înțelegerea își făcu loc în privirile lui.

– Ia stai puțin! Tu cine ești?

Flacăra râse și flutură bucata de lemn în spațiul dintre ei. Cu sau fără ea, tot putea să le vină de hac celor doi, iar bărbatul din fața ei începea în sfârșit să vadă adevărul ascuns dincolo de fața frumoasă a Sedarei.

– Cineva care-a venit de departe, mârâi Flacăra, pâlpâind și mai puternic și înghițind aburul ridicat din trupul lui Drennis. Cineva care vrea să se răzbune. Pe el, în special, dar și pe tine!

Cu cât aburii întunecați părăseau trupul cântărețului mai repede, cu atât Flacăra era mai vioaie, răsucindu-se și aproape dansând în fața lui Varydd. Acesta își duse mâna la ochi, fiindcă strălucirea ei părea să-i facă rău.

– Oameni răi, asta sunteți! Vreți să-i faceți rău dragei de Sedara, pe care-o am în grijă! 

– Deci așa! Ești și tu o umbră?

– Eu, umbră? Eu sunt cea datorită căreia umbrele există! Eu sunt Focul, sunt lumina, ce umbră ar putea exista fără mine?

Vocea Flăcării era batjocoritoare.

Privirea lui Varydd deveni circumspectă, apoi o expresie vicleană i se întinse pe chip.

– Poate crezi că sunt un nimeni! Ei, află că nu sunt. Am și eu sute de ani de trai și-am condus acum mult timp mii de spioni și de oameni-umbră în slujba stăpânilor mei din Ravenes. Am văzut cum orașul din nori a fost distrus, am văzut cum lumea mea a ars, apoi am ajutat la reconstrucția ei. Să nu crezi că mă poți speria sau răni ca pe prostul de Drennis!

Sedara clătină din cap, îndoindu-se de cuvintele lui, mai ales că-i vedea expresia uimită din ochi. Varydd nu se așteptase să i se împotrivească, să fie altceva decât o femeie ca toate celelalte și de aceea nici ea nu se temea de Flacără, ci o lăsa s-o protejeze așa cum îi promisese că o va face. Căldura acesteia o acoperise, pielea îi strălucea în nuanțe roșiatice și simțea – așa cum nu mai simțise demult – că era liberă.

Varydd se aruncă asupra ei, fără să fi dat vreun semn că avea de gând s-o atace. Mina îi era concentrată și pe ea mai rămăseseră încă semne ale uimirii ce-l cuprinsese mai devreme. Cu toate acestea, se repezi spre ea ținând o sabie ce părea făcută din lumină, dar care era, de fapt, din krem străveziu. Cu claritatea și detașarea dată de Flacără, Sedara observă că arma îi crescuse direct din mână, ca și cum degetele i s-ar fi lungit dintr-o dată, s-ar fi unit și ar fi fost forjate de ger în sabia aceea. Mai sus de locul în care ar fi trebuit să se afle mânerul se afla o bandă cu mărgele albe și negre, care delimita zona cristalină de cea vânătă a cărnii. Brațul lui Varydd suferea din cauza transformării.

Un nor înghețat o înconjură, iar mobilele frumoase din încăpere se acoperiră de chiciură. Răsuflarea ei se ridica prin aerul rece ca un fuior de fum, însă nu se temea. Flacăra o apăra, acoperind-o cu străluciri ca ale jarului din vatră. Varydd își ridică sabia deasupra capului și-o coborî spre ea vrând s-o spintece. Sedara își încleștă palmele, simțind că puterea Flăcării era ca o apă care nu aștepta decât un gând modelator ca să se transforme într-un șuvoi. Auzi o șoaptă și știu acel cuvânt, pe care-l rosti cu un glas ce nu mai părea al ei. Roiul de sclipiri fierbinți ce-i acoperise pielea se scurse printre degetele ei împreunate, până se împleti într-un flux fierbinte, pe care Sedara îl împinse înainte, cutremurându-se de parcă propriul suflet ar fi ieșit afară odată cu el. Șuvoiul se lovi de sabia lui Varydd, care păru să ia foc. Doar că focul exista doar la suprafața gheții, nu reușea să pătrundă și în interior și s-o topească.

Varydd îi zâmbi. Era un zâmbet negru, de descompunere, fiindcă energia pe care o folosise să creeze sabia și să facă față atacului Sedarei nu mai reușea să-i păstreze și chipul neatins, așa că trăsăturile păreau să se topească și să se scurgă, cum se întâmplase mai devreme și cu Drennis.

– Nu vei reuși să mă învingi! rosti gura cu buze vinete, ca o rană veche.

Poate că, înainte, Sedara s-ar fi temut de el, dar acum Flacăra îi dădea putere. Nu-i răspunse, ci mări șuvoiul fierbinte, observând totuși că arma, deși mult subțiată, era departe de-a dispărea. O trecu un fior și-și dădu seama că în încăpere se lăsase gerul, iar ea chiar îl simțea. Forțele îi scădeau, în timp ce pe suprafața cristalină a sabiei începeau să se vadă vinișoare negre, de putreziciune. Ceva încerca să se infiltreze prin șuvoiul de foc și să se târască spre ea la adăpostul acestuia.

Zâmbetul strâmb și negru al lui Varydd se adânci, iar în spatele lui părea să se caște un hău fără sfârșit.

Salvează-te! Nu vom câștiga acum! îi șopti o voce la ureche, de parcă cineva s-ar fi aflat în spatele ei, ținând-o strâns în brațe.

Unde să fug? gândi ea.

Camera se afla la zeci de picioare de pământ, iar fereastra cea mare era greu de deschis. Ușa era în spatele ei, dar n-ar fi avut timp să se întoarcă și s-o deschidă înainte ca Varydd s-o despice în două. Ce opțiuni avea?

– Pierzi, îi spuse preparatorul, pierzi și te gândești să fugi, dar n-ai unde! Suita ta nu se mai află afară, am trimis pe cineva să le transmită c-ai fost arestată și că porunca mea este să părăsească palatul și să se ducă la casele lor din oraș. Așa că, vezi bine, mai bine te-ai supune!

Sedara nu-i răspunse, concentrându-se asupra sabiei.

Fereastra! Mergi la fereastră și lovește-o cu fluxul! Te voi proteja eu! Un foc ajunge oriunde este ceva de ars. Sări și nu te teme de prăbușire!

Nu era timp să discute cu Flacăra, ci doar să aibă încredere în ea.

Problema era că Varydd se afla între ea și fereastră. Dacă și-ar fi pierdut concentrarea și-ar fi fugit spre aceasta, ar fi fost lovită în spate. Nu putea decât să încerce să-l păcălească. Mai avea însă un atu: Darul din vocea ei. Încercă să-și amintească cum îl folosise în Corneene și cum îi convingea pe ceilalți să i se supună. Ar fi fost oare de ajuns ca să-i abată atenția lui Varydd chiar și pentru o clipă?

– Sper că n-ai făcut niciun rău doamnelor mele de onoare! îi spuse, modulându-și vocea și trimițând spre el otrava împachetată în cuvinte.

– Nici gând! Ce motiv aș fi avut? Doar tu ești trofeul, de tine am nevoie. 

Cu toate că-i răspunse, Varydd își mări presiunea asupra fluxului ei. Ca urmare, pielea i se acoperi de broboane de sudoare unsuroasă și închisă la culoare. Cu un gest pripit, preparatorul își trase haina și o desfăcu, lăsând vederii gâtul și o parte din pieptul împodobit de-o cicatrice lată și neagră. Sedara se simți ușurată, ca și când ea ar fi cauzat-o.

– Deci nu ești invincibil! îi strigă, cu ochii la linia frântă și chinuindu-se să surâdă cu toată încordarea.

Varydd își duse mâna liberă la piept și își scărpină cicatricea, cu o expresie de plăcere. Degetele îi săpară câteva șanțuri mici, iar șuvițe subțiri de piele se desprinseră și începură să atârne libere, mișcându-se ușor odată cu trupul lui.

– Este o amintire lăsată de o prietenă de demult, căreia n-am reușit încă să-i întorc darul făcut. Sigur că nu e timpul pierdut, nu, nici pe departe! 

Sedara fandă în lateral, continuând să i se opună. Dacă se mișca atent, avea să facă rost de suficient spațiu cât să se repeadă la fereastră. Încă nu se gândea la momentul în care fluxul ei o va sparge și nici la cel în care se va prăbuși de la zeci de picioare. Flacăra îi promisese că va avea grijă de ea și-o credea. Deja se simțea slăbită, deja depășise momentul în care brațele începuseră s-o doară, iar acum îi erau amorțite și reci. Varydd era cu adevărat puternic!

Totuși, ceva din vocea ei îl tulburase.

– Am acceptat misiunea asta, deși eram departe de casă și nu aveam niciun interes să ajung aici, i se confesă el. Noi suntem însă supuși celui de care ne-am legat soarta, iar stăpânul meu de acum voia să fim aici. Să nu crezi că sunt doar eu și amărâtul de Drennis, suntem mult mai mulți și vom fi și mai mulți de îndată ce voi anunța că voi lua temporar frâiele regatului.

– Temporar?

– Oh, da, temporar! Tu nu poți conduce dacă ești închisă, e la mintea oricui că, dacă ai complotat să fie ucis regele tău, nu te vei bucura de roadele trădării și crimei. Așa că nu mai rămân decât eu – sărmanul de Hharet, fostul tutore, de abia-și mai duce zilele –, doar eu sunt acum sfătuitorul regal, cel care l-a salvat pe Caan pe când unii voiau să-l vadă mort și fără coroană pe cap. A fost greu, dar nu e puțin lucru ce-am reușit să obțin!

Sedara își simți brațele și mai grele, gata să le lase în jos și să cedeze. Puterea îi îngheța, Flacăra se stingea, vocea îi era slabă, tot trupul îi era moleșit ca în apropierea somnului. Doar că somnul de acum avea să fie de moarte! Cum putea să se încreadă în Varydd că avea doar s-o întemnițeze? După tot ce-i povestise! O voia, desigur, moartă.

– Drennis nu mai e, îi spuse, deși vorbești despre el de parcă ar fi viu!

– Viu, mort, ce contează! exclamă Varydd, arătând plictisit de toată discuția. El și cu mine existăm pur și simplu.

Plictisit și neatent! Darul Sedarei îi dăduse senzația că avea să câștige în curând, fiindcă ea nu putea să-i mai țină piept.

– Poate ai dreptate! îi spuse ea, adunându-și întreaga forță și îndreptând-o spre pieptul lui brăzdat de cicatrice.

Împreună cu această ultimă lovitură, trimise și puterea Darului său – teama și nesiguranța –, apoi se avântă dintr-o dată spre fereastra care se prefăcu în lacrimi de sticlă tulbure când o atinse fluxul Flăcării. Îl auzi pe Varydd blestemând în urma ei, dar nu întoarse capul și nici nu șovăi. Se aruncă prin deschizătură într-o trombă de foc și își folosi Darul să se retragă în mijlocul lui ca într-un cocon.

Acum Flacăra o conducea.

Se prelinse pe zidul palatului, consumând tot praful și toate urmele de vegetație crescute pe suprafața ce părea atât de curată de la distanță.

Nu se mișcă, ci se prefăcu afundată în somn. Visul o purta departe pe aripile lui.

O clipă, îl văzu pe Varydd apărând deasupra ei la fereastră și întinzând sabia de ger ca s-o atingă, fără să reușească însă. Era de acum mult prea departe în drumul ei spre libertate.

You might also like

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *