Nominalizări: Macavity Award for Best Mystery Novel 2010, Edgar Award Nominee for Best Novel 2021
Nota Goodreads: 3,98 (70 913 note)
Descrierea editurii: „Cum să prinzi un ucigaș când tu ești suspectul numărul unu? Un bărbat este surprins de camerele de luat vederi împușcând o casieră dintr-o bancă. Femeia moare și două milioane de coroane norvegiene dispar fără urmă. După o seară de beție cu Anna Bethsen, o fostă iubită, detectivul Harry Hole se trezește cu o migrenă, fără telefon și fără să-și aducă aminte ce s-a întâmplat în ultimele 12 ore. În aceeași zi, Anna este găsită moartă în locuința sa, iar Harry devine suspectul principal într-o anchetă condusă de dușmanul lui, Tom Waaler. Între timp, jafurile de la bănci continuă cu o cruzime fără precedent, purtându-l pe Hole de pe străzile din Oslo în Brazilia, în încercarea de a rezolva două cazuri și a-și dovedi nevinovăția. Dar Waaler încă nu s-a răzbunat…”
Rămăsesem dator cu o recenzie. A unei cărți cu Harry Hole, că așa, s-au strâns mult mai multe, poate vreo 7, 8 sau 10, mi-e și teamă să le mai număr. Dar, pe rând, și dat fiind că mai apuc, din când în când, să mai scriu și prin alte părți (Bookblog, blogul editurii Paladin, lunar, pentru Clubul de carte Paladin, revista OPT Motive – prea rar, din păcate, dar sper să mă revanșez față de blog, Bookblog și OPT Motive din toamnă… sper doar că vor veni timpuri mai libere), poate că la un moment dat voi ajunge la zi sau măcar voi mai reduce din teancul rușinii ce se înalță tot mai amenințător (și mai plin de reproșuri) pe birou, lângă birou, oricum, în raza vizuală, mustrător și plin de resentimente…
Un nou volum de Jo Nesbø, al patrulea din seria dedicată ursuzului, dar genialului detectiv Harry Hole, întors pe meleagurile natale în precedentul volum, „Pasărea cu piept roșu” (despre care am scris în luna februarie a acestui an), după două aventuri în Australia și Thailanda (bune și alea, nimic de zis, dar parcă tot mai bine îi stă în frig și ninsoare, pe străzile bătute de vânturi aprige din capitala Norvegiei sau în înfriguratul Bergen, cum va fi cazul ceva mai încolo, nu dau spoilere!).
Nemesis, un volum care are ca temă principală răzbunarea, că doar nu degeaba e Nemesis zeița care e (și-mi vin în minte cel puțin patru cazuri care au legătură directă cu răzbunarea, nu spun care, dar devin limpezi de la un punct încolo), începe în forță, cu o spargere nesimțit de tupeistă la o bancă aflată nu departe de o secție de poliție, ziua în amiaza mare, în timpul căreia are loc o execuție filmată practic în direct. Victimă? O biată casieră nevinovată, care nu făcuse în viața ei rău nimănui. Autorul? Un tip plin de o îndrăzneală feroce și un cinism fără margini, ce va ajunge să fie supranumit Călăul din pricina faptei sale. Nimeni, nici măcar poliția, darămite martorii odioasei fapte, nu înțelege de ce jefuitorul a ucis-o pe casieră, deși luase deja banii, făcându-se apoi nevăzută nimeni nu știe unde și cum anume. Așa că e de înțeles că toată poliția este pusă pe jar, că se formează o echipă de criză care să rezolve de urgență spargerea urmată de crimă și… Chiar, cine să aibă întâietate? Serviciul Jafuri și Spargeri? Sau Serviciul Omoruri? Că parcă ar trebui să fie amândouă. Sau să conlucreze…
Dar, mă rog, cum nimic nu e simplu pe lumea asta, cu la cât de mari sunt orgoliile între departamentele unei organizații fie ea și aflată în slujba cetățeanului, la apel e chemat Harry Hole, după nenumărate amânări și bâjbâieli, când protectorului său, Bjarne Møller, îi solicită ajutorul. Dar Harry Hole se codește. Că are altele pe cap, alte cazuri, că trebuie să-l găsească pe criminalul din volumul precedent, pe geniul criminal ce conduce din umbră traficul de arme de foc periculoase, dar, mai ales, crima care i se pune, mai nou, în cârcă.
Pentru că necazurile se țin scai de acest personaj tragic care este Harry Hole. Vedeți voi, băutura, cinismul, geniul și ursuzenia merg mână în mână și alcătuiesc un amestec de șarm și aer periculos după care se pare că femeile se dau în vânt. Așa că nu e de mirare că lista de cuceriri a lui Hole este la fel de lungă precum șirul de spargeri care i se pun în cârcă altui geniu malefic aflat acum de bunăvoie în închisoare, Raskol Baxhet, un țigan fugit împreună cu fratele său taman din România pentru a se căpătui pe meleaguri străine și geroase. Stând bine-mersi după gratii și bătând pe toată lumea la șah, despre Baxhet, care se săturase să râdă de polițiști și se predase singur, se spune că ar fi fost responsabil de mai toate jafurile atent puse la cale în Oslo în ultimii mulți ani.
Dar să revenim la ideea pe care o enunțasem inițial, cea cu lista de cuceriri a lui Harry Hole: pe ea se afla și o tipă enigmatică pe nume Anna Bethsen, cea care, într-un acces de nostalgie, îl ademenește la ea acasă pe Harry, iar acesta, deși este mai îndrăgostit ca oricând de Rakel, mama lui Oleg, împreună cu care pare că ar vrea să-și întemeieze în sfârșit o familie, acceptă. Numai că, după o noapte din care nu-și mai amintește nimic și-n urma căreia se trezește și fără telefon, Harry află că Anna este moartă. Și, dat fiind că el fusese ultimul la ea în vizită, deși amintirile îi sunt în cel mai bun caz încețoșate, vina ajunge să cadă în cârca lui.
Tartor principal pentru acest lucru este, evident, Tom Waaler, celebrul anchetator plin de șarm care-l consideră pe Harry o adevărată rușine pentru poliție și care caută orice motiv pentru a face ca acesta să fie concediat. Și ce motiv mai bun ar fi pentru asta dacă nu o crimă de care e limpede că vinovat se face tocmai cel care fusese văzut ultima oară alături de victimă. Sau auzit, în acest caz, de către o vecină mereu cu urechea lipită de ușă pentru a putea ține socoteala mai bine șirului de amanți care o vizitează pe fosta iubită a lui Harry.
Între care se face remarcat un tip bogat și, aparent, familist convins, pe care Harry e decis să îl înfunde. Mai ales că Anna se dovedește că are o legătură de sânge cu geniul malefic din pușcărie, Raskol. Care, coincidență, prinde un oarecare drag de Harry și se hotărăște să-l ajute. Dar Harry n-are mână liberă să se ocupe de caz până ce nu rezolvă cazul Călăului. Gen, o mână o spală pe alta și amândouă… Păi, onoarea poliției, că o fi Tom Waaler un tip șic, după care sunt în limbă toate tinerele, inclusiv geniala Beate Lønn, criminalista care nu uită niciodată un chip și care, alături de Jack Halvorsen, vor reprezenta începând cu acest volum învățăceii și ajutoarele lui Harry, dar seria se numește totuși Harry Hole, nu Tom Waaler.
Nu spun că răsturnările de situație și întorsăturile din acest volum ajung să devină obositoare la un moment dat, dar devin. Atâta m-a amețit cazul Annei Bethsen, că am ajuns să uit cu totul la un moment dat de cazul Călăului. Care el însuși reprezintă o mostră de cum să arunci cu diversiuni în ochiul cititorului și cum să-l trimiți pe piste greșite, pentru ca, la final, să-l faci să exclame: cum, așa geniali sunt criminalii? Nu toți, dar unii, da. Noroc cu unii mai șmecheri și mai hârșiți ca ei, adevărați copoi dispuși să meargă până în pânzele albe pentru a-și prinde prada. Unul dintre ei e Harry Hole, un erou de care e imposibil să nu prinzi drag mai ales din datorită nenumăratelor sale neajunsuri. Recomandată!
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat romanului Nemesis. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: