Nota Goodreads: 3,62 (2 583 note)
Descrierea editurii: „În acest roman îndrăzneț despre cultura tânără din Groenlanda, Korneliussen suprinde în mod genial, prin monologuri, e-mailuri și schimburi de SMS-uri, maturizarea a cinci personaje din Nuuk, capitala țării: Fia „se lasă de cârnați” (bărbați); fratele ei are o aventură cu un bărbat influent; un cuplu de lesbiene trece printr-o perioadă importantă de tranziție; iar Arnaq, o tânără dată peste cap, le forțează pe toate celelalte personaje să își confrunte fricile. Printr-o colecție de nopți neclare și dimineți spălăcite de după, Korneliussen creează o literatură groenlandeză așa cum nu am mai văzut niciodată – tânără, urbană, jucându-se cu fluxul conștiinței, împânzită de limbaj digital și pulsând cu viață de noapte.”
Colecția Ficțiune Fără Frontiere a Editurii Paralela 45 își continuă admirabilul demers de a aduce în bibliotecile cititorilor români autori din țări mai puțin cunoscute publicului și face, iată, încă o dată, un pariu îndrăzneț propunându-le, nici mai mult, nici mai puțin, decât o tânără autoare groenlandeză: Niviaq Korneliussen, născut în capitala Nuuq a giganticei insule despre care auzisem doar că ar fi acoperită integral de gheață și despre care îmi închipuiam, până nu demult, când am văzut câteva imagini din capitală, că ar fi mai degrabă un pustiu înghețat străbătut de sănii trase de câini, nu că a sa capitală ar fi un oraș modern și clocotind de gheață.
Și nu doar că autoarea e tânără, exotică și complet necunoscută publicului român, ci mai și pune pe tapet o temă considerată încă de mulți tabu: sexualitatea sub toate formele ei. Lesbiene, gay, nehotărâți și nehotărâte, oameni care s-au născut într-un fel, dar au ajuns să se considere altfel, oameni care nu s-au simțit niciodată bine în pielea lor și care n-au știut de ce până nu au descoperit pe cineva asemeni lor, care le-a deschis ochii și i-a ajutat să ajungă să se accepte așa cum sunt, să înțeleagă faptul că normal înseamnă ceea ce consideri tu că e normal, oameni care nu i-au privit ca pe niște ciudățenii, n-au încercat să-i schimbe la loc în „normali”, oameni pentru care convențiile înseamnă cu totul altceva față de marea masă a „normalilor”.
Rezultatul? Un melanj absolut fermecător, deși confuz pe alocuri și părând că se pierde în digresiuni care îl fac pe cititor să se scarpine în cap și să se întrebe dacă mesajul pe care încearcă să-l transmită autoarea este cel pe care îl percepe el însuși, din care fiecare înțelege ce poftește. Nu este un manual, nici nu încearcă să găsească scuze pentru ceva, pentru că nici nu are de ce, ci sunt doar scenete din viața unor personaje care, chinuite ani de-a rândul de propriile îndoieli cauzate atât de apropiați (membri ai familiei, frați, surori, prieteni, profesori), în special, cât și de societate, în general, au ajuns să se ascundă, să-și înăbușe sentimentele, trăirile și gândurile, și abia când au întâlnit pe cineva asemeni lor să se accepte, în sfârșit, pe ei înșiși.
„Noul star a literaturii din Groenlanda” (potrivit The Economist) scrie un roman șocant pe care alege însă să-l aștearnă sub forma unor povești aparent disparate (inserând cu generozitate inclusiv SMS-uri pe care și le trimit unele personaje), care, inițial, se leagă doar vag una de alta, pentru ca abia la final să-ți dai seama că reprezintă de fapt un întreg și totul să capete sens. Menit să provoace, dar și să șocheze mai cu seamă prin limbaj, mesajul pe care încearcă să-l transmită autoarea este următorul, în opinia mea: acceptă-te așa cum ești și te vor accepta și ceilalți; fii tu însuți (sau însăți) și vei ajunge să-ți cunoști până la urmă sufletul pereche. Și să descoperi, cu puțin noroc, și fericirea. Pentru că asta ajung până la urmă să găsească, după suferințe, temeri, îndoieli și nenumărate frici ascunse și pe care au tot încercat să le îngroape, Fia, Inuk, Arnaq, Ivik și Sara.
„Fiindcă simțeam că nu găsesc niciun răspuns la această întrebare, am ajuns să mă îndoiesc de relevanța acestor întrebări. Fiindcă nu mi s-a părut necesar să ridic astfel de semne de întrebare, am încetat să mă mai întreb și pe mine însămi. Fiindcă nu puteam să explic de ce mă atrăgeau femeile, prietenii mei din copilărie s-au îndepărtat. Cei cu care jucam fotbal; cei cu care mă distrasem pe cinste; cei pe care m-am supărat; cei cu care eram buni prieteni m-au părăsit din cauza orientării mele sexuale. Fiindcă n-am reușit de ce eram atrasă de femei, familia mea a rupt legătura cu mine. Mama mea, care m-a purtat în pântec; mama mea, care m-a alăptat; mama mea, care m-a născut; mama mea, propria mea mamă nu putea să mă ierte. Tatăl meu, care mi-a dat viață; tatăl meu, care mă punea în pat, la somn; tatăl meu, care a jucat fotbal cu mine; tatăl meu, propriul meu tată nu putea să mă înțeleagă. Fiindcă n-au putut accepta faptul că eram atrasă de femei, nu mă mai considerau fiica lor. M-au părăsit. A fost îngrozitor să fiu părăsită astfel. M-a afectat enorm.”
