Preluare de pe blogul editurii Litera:
Cea de-a doua etapă a concursului de debut literar „Primul roman” s-a încheiat, iar membrii juriului au ales romanele finaliste. Astfel, în cursa pentru marele premiu, oferit de Idea::Bank România, au rămas nouă manuscrise, dintre care trei vor fi declarate câștigătoare.
„Am ajuns la lista scurtă; o listă scurtă, dar din care este foarte greu de ales”, a transmis scriitoarea Doina Ruști, președintele juriului „Primul roman”, într-un scurt mesaj video.
Lista scurtă a manuscriselor finaliste (în ordine alfabetică):
- Cred că ar fi timpul să mergem acasă
- Dependent
- E negru azi lacul albastru
- Femei de iasomie
- Greier de topaz sau Orizont bont
- Insula
- Încotro ne îndreptăm
- TransLucid
- Visul fără sfârșit
Cele trei manuscrise câștigătoare vor fi anunțate miercuri, 25 august 2021, pe Litera Blog și pe social media. Acestea vor fi publicate în colecția „Biblioteca de proză contemporană” (1.000 de exemplare – locul 1, 500 de exemplare – locurile 2 și 3), iar marele câștigător va primi și un premiu în valoare de 10.000 de lei, oferit de Idea::Bank România, partener oficial al concursului „Primul Roman”.
Totodată, câștigătorul locului doi va primi un voucher în valoare de 1.000 lei, în baza căruia își poate achiziționa cărți pe Litera.ro, iar câștigătorul locului trei va primi un voucher în valoare de 500 lei.
Cum au fost evaluate manuscrisele finaliste
Membrii juriului au acordat punctajul în funcție de: creativitate, originalitate, claritate și corectitudine în exprimare prin acordarea de puncte de la 1 la 10. În total vor fi desemnați trei câștigători, câte unul pentru locul I, II și III, iar clasamentul este stabilit în funcție de punctajul obținut de fiecare lucrare.
Citește și: Etapa a doua a concursului „Primul roman” se apropie de final! Când vom afla cine sunt cei 3 câștigători
În total, 109 manuscrise au fost înscrise în concurs, dintre care 70 au fost declarate eligibile de către comisia de monitorizare. Conform Regulamentului Oficial, au fost validate înscrierile scriitorilor cu vârsta de peste 18 ani aflați la debut și care n-au publicat anterior nicio operă epică unitară mai lungă de 25.000 de cuvinte, ale căror manuscrise au între 70.000 și 120.000 de cuvinte, scrise cu Arial 12, spațiere 1,5 și care au atașat Fișa de participare cu toate informațiile solicitate. Mai multe detalii aici!
Manuscrisele au fost numerotate cu cifre de la 1 la 70 și transmise juriului de către comisia de monitorizare, fiind eliminate numele autorilor și alte detalii de identificare. La final, numele celor trei câștigători urmează să fie identificate prin confruntarea cu lista întocmită de comisia de monitorizare.
Despre comisia de jurizare
Câştigătorii concursului sunt desemnaţi de un juriu format din 4 membri: Doina Ruști (scriitoare) – președintele juriului, Radu Aldulescu (scriitor), Cristina Bogdan (profesor universitar, critic literar) și Mihai Ene (scriitor).
PREȘEDINTELE JURIULUI: DOINA RUȘTI
Doina Ruști a scris trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), dar și alte romane de succes, cu miză socială puternică: Fantoma din moară (2008), Lizoanca (2009), Zogru (2006), Omulețul roșu (2004) ș.a. Cel mai recent roman al său este Paturi oculte (2020).
Traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze laudative. Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (2008) și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române (2009).
Doina Ruști coordonează colecția „Biblioteca de Proză Contemporană”, apărută la Editura Litera, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București.
Citește și: Invitație pentru scriitori: înscriere la concursul de debut literar „Primul roman”
RADU ALDULESCU
Radu Aldulescu (n. 1954), scriitor de primă mărime, autorul unor romane de referință, între care Amantul Colivăresei (1995), Îngerul încălecat (1996), Cronicile genocidului (2012), a primit numeroase premii, printre care Premiul „Ion Creangă“ al Academiei, 2017, și Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția, 1999, pentru filmul Terminus Paradis, realizat după romanul Amantul Colivăresei.
CRISTINA BOGDAN
Este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București și scriitoare. Specialistă în istoria mentalităților și antropologie culturală, Cristina a publicat numeroase studii și cărți de profil, printre care Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate (2016), nominalizată la Premiile „Observator cultural” pentru cea mai bună carte de eseuri a anului.
MIHAI ENE
Este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și scriitor (poezie, proză, eseistică și critică literară). Cărți: Trei viziuni ale orașului (pentru un film alb-negru), versuri (2004), Vălurile Salomeei. Literatura română și decadentismul european (studiu, 2011); Jocurile Thaliei. Ipostaze ale actului teatral (studiu, 2018). Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.
Partener oficial al concursului de debut literar „Primul roman”: Idea::Bank România