Traducere de Alexandra Fusoi
PREMIILE COMPTON CROOK ȘI STABBY
O putere mare e întotdeuna asociată cu un pericol mare.
Diferența dintre omul măreț și cel mediocre este că primul e dispus
să-și asume riscuri.
Ce legătură ar putea exista între o orfană de război, care nu-i nici frumoasă și nici educată, și Academia Militară de la Sinegard, cea mai prestigioasă instituție din Imperiul Nikan? Lui Rin i s-a spus toată viața că ea nu merită mai mult decât i se oferă, iar o propunere de căsătorie ar fi un noroc neașteptat. Însă ea este capabilă de orice pentru a intra la Academie, unde se transformă treptat, nu doar într-un soldat care va răspunde noii amenințări de război, ci și în practicanta unei arte de mult uitate. După ce îl cunoaște pe unicul supraviețuitor al celui mai înfiorător genocid, Rin descoperă că invocarea zeilor poate aduce cu sine consecințe teribile…
Am devenit ceva minunat, își zise ea. Am devenit ceva îngrozitor.
Oare acum era o zeiță sau un monstru? Poate niciuna. Poate ambele.
„Kuang țese o experiență cu totul unică printr-o analiză a violenței sub toate formele, inspirată din istoria Asiei de Est, inclusiv din cruzimea celui de-al Doilea Război Chino-japonez.“ Washington Post
„Să te muți de la Academie pe câmpul de luptă și apoi în plan metafizic nu-i puțin lucru, dar Kuang reușește s-o facă cu un sadism macabru și triumfător… O poveste sinistră, apăsătoare și totodată răvășitoare.“ The Book Smugglers
„Spectaculos, genial, fantastic, minunat… Dacă vă place dark adult fantasy, atunci fiți cu ochii pe capodopera celei mai noi și poate întunecate fiice a grimdarkului.“ Fantasy Book Review
„Romanul de debut al lui Kuang este o poveste captivantă despre maturizare, înțesată de mituri, legende, tradiții, politică și lupte pentru putere. Decorul oricărei epopei este, fără doar și poate, o realizare enormă, dar Kuang face o treabă excepțională prin construirea lumii și a personajelor. Prima jumătate a Războiului Macului se desfășoară lent, dar a doua jumătate abundă în bătălii sângeroase, brutale și superbe.“ RT Book Reviews
„Debutanta Kuang dă naștere unei reinterpretări a istoriei asiatice populată de maeștri în arte marțiale, filosofi-generali și zei, subliniind ororile războiului, mai ales daunele morale și emoționale ale luptătorilor care folosesc tactica pământului pârjolit… Poate că cititorii împărtășesc dorința lui Rin de răzbunare, dar orice tresărire de bucurie în urma unui succes este egalată de oroarea prețului plătit. Un roman de debut puternic și dramatic.“ Publisher’s Weekly
„Războiul Macului este scris clar, dinamic și plăcut; personajele sunt bine conturate, facțiunile sunt lesne de înțeles, iar analogiile cu lumea reală nu sunt exhaustive.“ locusmag.com
Citește o recenzie pe blogul Paladin.
Fragment
Oraşul Sinegard era sufocant, derutant şi înspăimântător. Însă Academia Sinegard era nespus de frumoasă. Conducătorul ricşei îi duse până la poalele munţilor de la marginea oraşului. Rin îl lăsă pe Feyrik să se ocupe de bagaje şi urcă în fugă scările şcolii, gâfâind.
Îşi imaginase săptămâni în şir cum va fi să urce treptele către Academie. Toată ţara ştia cum arată Academia Sinegard; imaginea ei era pictată pe pergamente agăţate pe pereţi în tot Nikanul. Pergamentele acelea nu surprindeau însă nici pe departe realitatea campusului. O alee de piatră urca în spirală în jurul muntelui, suind şerpuit către un complex de pagode clădite pe terase tot mai înalte. Pe ultima dintre ele se afla un templu pe turnul căruia era cocoţat un dragon de piatră, simbolul Împăratului Roşu. Alături de templu, curgea, ca un scul de mătase, o cascadă scânteietoare. Academia arăta ca un sălaş pentru zei. Era un loc de legendă. Era casa ei pentru următorii cinci ani. Rin rămăsese fără grai. Un elev mai mare, care se prezentă drept Tobi, le arătă împrejurimile. Tobi era înalt, chel şi înveşmântat în tunică neagră cu o brasardă roşie. Îi întâmpină cu o grimasă plictisită care spunea că ar fi preferat să se ocupe de altceva.
Li se alătură o femeie zveltă şi atrăgătoare, care-l confundă iniţial pe Feyrik cu un hamal şi apoi îşi ceru scuze fărăsă fie stingherită. Fiul ei era un băiat cu trăsături plăcute, care ar fi fost foarte drăguţ dacă n-ar fi avut pe chip o expresie atât de ranchiunoasă.
— Academia este construită pe locul unei vechi mânăstiri, spuse Tobi şi le făcu semn să-l urmeze pe treptele de piatră spre primul nivel. Templele şi spațiile de rugăciune au fost transformate în săli de clasă după ce Împăratul Roşu a unificat triburile din Nikan. Elevii din primul an sunt de serviciu la măturat, aşa că o să vă familiarizaţi destul de repede cu zona. Haideţi, încercaţi să ţineţi pasul.
Nici chiar lipsa lui de entuziasm nu reuşea să diminueze frumuseţea Academiei, deşi băiatul făcea tot ce putea. Urca treptele de piatră cu mers rapid şi expert, fărăsă-şi bată capul şi să se uite dacă oaspeţii lui reuşesc să se ţină după el. Rin rămăsese în urmă ca să-l ajute pe Feyrik, care răsufla greu, suind treptele primejdios de înguste. Academia avea şapte niveluri. Fiecare curbă a aleii de piatră dădea la iveală un nou complex de clădiri şi terenuri de instrucţie, înconjurate de vegetație luxuriantă, care fusese în mod clar cultivată cu grijă de sute de ani.
Un pârâu învolburat brăzda versantul muntelui, împărţind campusul perfect în două.
— Acolo e biblioteca. Cantina e pe aici. Elevii noi stau la nivelul cel mai de jos. Sus sunt apartamentele maeştrilor.
Tobi arătă rapid câteva clădiri de piatră care păreau identice.
— Şi acolo? întrebă Rin, întinzând mâna către o clădire de lângă pârâu, care părea importantă.
Tobi zâmbi uşor.
— Aia-i latrina, copilă.
Băiatul arătos râse pe înfundate. Cu obrajii în flăcări, Rin se prefăcu fermecată de vederea de pe terasă.
— De unde eşti tu? întrebă Tobi, pe un ton nu foarte prietenos.
— Provincia Cocoşului, mormăi Rin.
— Aaa, din sud. Tonul lui Tobi sugera că acum i se lămurise ceva. Presupun că şi clădirile cu etaje sunt un concept nou pentru tine, dar încearcă să nu te laşi copleşită.
După ce îi fuseseră verificate şi îndosariate documentele de înscriere, Feyrik nu mai avea nici un motiv să rămână cu ea. Îşi luară rămas-bun în faţa porţilor şcolii.
— Te înţeleg dacă ţi-e frică, spuse preceptorul.
Rin înghiţi nodul imens din gât şi-şi încleştă dinţii. Îi vâjâia capul; ştia că, dacă nu-l înăbuşă, din ochi îi va ţâşni un întreg lac de acumulare.
— Nu mi-e frică, insistă ea.
Feyrik zâmbi blând.
— Sigur că nu.
Chipul fetei se încreţi și ea se năpusti să-l îmbrăţişeze. Îşi îngropă faţa în tunica lui, ca să n-o vadă nimeni plângând. Bătrânul o bătu pe umăr. Reuşise să străbată toată ţara pentru a ajunge într-un loc la care visase ani de zile, doar ca să descopere acolo un oraş ostil şi derutant, care-i dispreţuia pe sudici. Nu era acasă nici în Tikany, nici în Sinegard. Oriunde se ducea, oriunde evada, nu era decât o orfană de război care nu-şi avea locul acolo. Se simţea îngrozitor de singură.
— Nu vreau să pleci, zise ea.
Zâmbetul preceptorului se şterse.
— Ah, Rin.
— Nu-mi place aici, trânti ea dintr-odată. Urăsc oraşul ăsta. Felul cum vorbesc… ucenicul ăla tâmpit… parcă n-ar crede că trebuie să fiu aici.
— Bineînțeles că ei n-o cred, răspunse Feyrik. Eşti o orfană de război. Eşti din sud. N-ar fi trebuit să absolvi Keju. Căpeteniilor războinice le place să susţină că Nikan e o meritocraţie datorită Kejului, dar sistemul e conceput ca să-i ţină la locul lor pe săraci şi pe analfabeţi. Îi jigneşti fie şi numai prin simpla ta prezenţă.
O prinse de umeri şi se aplecă puţin, ca să o privească în ochi.
— Rin, ascultă-mă. Sinegard e unoraş nemilos. Academia va fi şi mai rea. O să înveţi cu copiii Căpeteniilor. Copii care se antrenează în artele marţiale dinainte să fie în stare să meargă. O să te excludă, pentru că nu eşti ca ei. E în regulă. Nu lăsa nimic să te descurajeze. Indiferent ce spun ei, meriţi să fii aici. Înţelegi?
Rin încuviinţă din cap.
— Prima ta zi de şcoală va fi ca un pumn în stomac, urmă Feyrik. A doua zi, probabil şi mai rău. Cursurileţ i se vor părea mai dificile decât a fost vreodată studiul pentru Keju. Dar dacă cineva poate să supravieţuiască aici, tu eşti aceea. Nu uita ce ai făcut ca să ajungia ici. Îşi îndreptă spatele. Şi să nu te mai întorci niciodată în sud. Poţi mai mult de-atât.