Nota Goodreads: 4.13 (8075 note)
Descrierea editurii: „În toiul nopții, șase incendii mistuitoare luminează cerul. E mai mult decât o coincidență tragică. Pentru inspectoarea Helen Grace, flăcările anunță un dezastru cum n-a mai întâlnit. Pentru că nu e vorba de un dement care-și hrănește nebunia din vâlvătăile ce nu par a se stinge vreodată, ci despre niște crime în serie, meticulos puse la cale. Dar cum au fost alese victimele? Care e motivația criminalului? Și cine urmează? Orașul e cuprins de tensiune, suspiciune și teroare. În orice clipă se poate dezlănțui iadul…”
Chiar dacă e epidemie… continuăm să citim, căci de citit putem citi indiferent de ce se întâmplă în jurul nostru, dar mai ales când suntem obligați să stăm în casă, un lucru care, iată, a devenit atât de dificil în ultima vreme. Citisem deja cu ceva timp în urmă primele două volume ale seriei, luasem o pauză de la ea, apoi, simțind că se apropie vizita autorului la Librăria Humanitas Cișmigiu, mă reapucasem de serie cu drag și spor, decis să o duc toată până la capăt, pentru a mă pregăti temeinic pentru interviul cu autorul, căruia îi mai lipsea doar ora la care avea să aibă loc. Numai că… s-au schimbat toate, s-au anulat toate evenimentele și eu am rămas doar cu volumele trei și patru citite, pe lângă primele două, acum ceva ani. Le păstrez pentru la toamnă, când se preconizează că îl vom avea totuși pe autor la București. Dacă vom ieși cu bine din asta. Adică după ce vom ieși cu bine din asta.
Așadar, despre volumul patru al seriei Helen Grace: lăsăm crimele macabre deoparte și ucigașii în serie și facem cunoștință cu un piroman. Care e și criminal totodată, după ce o parte dintre victimele incendiilor încep să moară. Cine e cel care pune poliția pe jar, cine e cel care adună materiale de la locurile incendiilor, cine poate fi atât de crud încât nu numai să distrugă munca de-o viață a unor oameni, ci chiar să le pună viața în pericol? Și să le-o și curme, în unele dintre cazuri. Pentru că nu se mulțumește să lovească doar o dată, ci repetă fapta abominabilă de mai multe ori. Cu ce scop, nimeni nu știe, nimeni nu poate nici măcar să ghicească. Polițiștii bâjbâie mai abitir decât pompierii care se luptă cu flăcările și cu fumul în casele și depozitele cuprinse de vălvătăi înalte până la cer, nimeni nu știe încotro s-o apuce, pe cine să urmărească, pe cine să aresteze, cine dă foc la case și de ce.
Dar a uitat făptașul nostru că, în Southampton, legea e în mâinile lui Helen Grace și a vajnicei sale echipe aflate în subordine. Cu un șef nou, care o lasă în pace și nu o mai hărțuiește, întinzându-i curse stupide pentru a dovedi cine e cel mai tare din parcare, cu un dominator nou și cu o subalternă de nădejde care își lasă fiica mai mult în grija soțului, întoarsă acum la muncă și pusă iar pe fapte mari, Helen Grace pare mai capabilă ca oricând să pună gheara pe incendiator.
Dar nici acesta nu se lasă prins cu una, cu două. Acuma, am bâjbâit și eu prin anchetă mai ceva ca polițiștii, deși eu aveam de partea mea atât glasul omniscient al autorului, care răzbate discret dintre rânduri, cât și gândurile nocive și malefice ale făptașului. Și tot nimic. Dar, după cum aveam să aflu, perdeaua de fum țesută cu abilitate de autor are ca scop exact asta: să ne trimită pe căi greșite, să ne amețească și să ne sucească, trimițându-ne după cai verzi pe pereți și după cai morți ca să le luăm potcoavele, prelungind suspansul până chiar spre ultimele pagini. Ba e ăla, ba nu e ăla, ba l-am prins pe criminal, ba nu l-am prins, totul este menit să zăpăcească cititorul (și poliția), făcând cu atât mai grea sarcina de a-l găbji, cum zic interlopii, pe adevăratul făptaș.
Dacă la precedentul volum, „Casa păpușilor” (despre care am scris aici) spuneam că ingeniosul autor britanic alege să sondeze în profunzime mintea unei părți a polițiștilor implicați în anchetă, cât și să sape mai adânc în trecutul victimelor, în cazul poveștii de față el alege să disece motivațiile criminalului. Ce îl determină pe acesta, ce traumă, ce întâmplare oribilă îi fracturează personalitatea, mintea, voința, și îl împinge să comită asemenea lucruri lipsite de sens și să rănească oameni nevinovați, distrugând nu doar bunuri materiale, ci și viețile unor oameni (aparent) fără altă vină de-a se afla în casa nepotrivită. Vă dau un indiciu și închei, căci dacă ar fi să pomenesc despre tema centrală a poveștii, tema reală a poveștii, ar însemna să intru prea adânc în miezul ei și să vă stric plăcerea descoperirii criminalului sau a motivațiilor care îl mână în luptă: prețuiți timpul alături de cei dragi și petreceți clipe de calitate alături de micuții voștri. Atât am mai avut de spus.