Nominalizări: Goodreads Choice Awards Nominee for Mystery & Thriller 2018
Descrierea editurii: „Vermont, 1950. Există un loc pentru fetele pe care nimeni nu le vrea – cele care cauzează tot felul de probleme, cele nelegitime, cele mult prea deștepte pentru binele lor. Se cheamă Conacul Idlewild. Iar în micul orășel în care se află, umblă zvonuri că internatul ar fi bântuit. Patru colege se împrietenesc pe fundalul acestor șoapte înfricoșate, iar prietenia lor înflorește tot mai mult, până ce una dintre ele dispare…
Vermont, 2014. Oricât de mult ar încerca, jurnalista Fiona Sheridan nu se poate desprinde de circumstanțele morții surorii sale mai mari. Cu douăzeci de ani în urmă, trupul ei a fost găsit pe terenul abandonat care fusese cândva curtea internatului Idlewild. Și, deși iubitul surorii ei a fost judecat și condamnat pentru crimă, Fiona nu-și poate învinge suspiciunea că a fost ceva în neregulă la acest caz.
Când Fiona află că Idlewild urmează să fie restaurat de o persoană anonimă, decide să scrie un articol despre asta. Dar, în timpul renovărilor, o descoperire șocantă va face legătura între pierderea surorii ei și secrete menite să rămână pentru totdeauna ascunse – și o voce care nu poate fi redusă la tăcere…”
O poveste polițistă cu fantome, în care nu polițiștii rezolvă cazul/cazurile, ci o ziaristă freelancer. Cam așa s-ar putea rezuma, foarte pe scurt, această excelentă poveste. Spun excelentă din mai multe motive. În primul rând, este de sine stătătoare. Glumesc, desigur, nu m-ar deranja foarte tare dacă autoarea canadiană ar merge mai departe cu povestea Fionei Sheridan, la care voi reveni ceva mai târziu. În al doilea rând, povestea îți dă cu adevărat fiori. Poveștile cu fantome au acest dar asupra mea, de când am făcut abuz de filme asiatice cu fantome albăstrii în timpul facultății. Suspansul e bine dozat, acțiunea nu este extrem de alertă, însă cele două povești, cea de acum, din prezent, ancheta desfășurată de Fiona, și cea din trecut, din 1950, cu acel superb surprins parfum de epocă al acelor ani, a fetelor din Idlewild, au darul să te facă să dai pagină după pagină, capitol după capitol, curios să afli cine e criminalul, de ce-a ucis, ce e cu fetele acelea chinuite (frânte, cum le numește titlul original al cărți), cine-i fantoma, e ea sau nu reală și multe altele.
Așadar, într-un conac cu aspect înfricoșător sunt trimise fetele cu probleme. Sau care cauzează probleme. Roade ale adulterului părinților, ale unor aventuri ilicite, despre care nu trebuie să afle lumea, ele sunt trimise la pensiune/școală aceasta pentru a fi educate, îmblânzite, strunite, departe de ochii lumi. În mijlocul unui codru des se află un conac bântuit. Acesta se numește Idlewild. Lumea nu crede că ar fi bântuit, însă nu a venit nimeni acolo ca să studieze fenomenul poltergeist. Doar femeile și fetele care locuiesc acolo știu foarte bine că fantoma Mary e cât se poate de reală. Și că e suficient de vicleană cât să profite exact de cele mai negre și mai ascunse temeri ale bietelor fete care, la origine, în pofida faptului că afișează mai tot timpul o falsă bravadă, nu vor decât să fie iubite.
Una și-a văzut unchiul întors din război cum încerca să se sinucidă. Alta era gata să se înece pe plajă, incident în care un rol important l-a jucat și mama ei. Alta a fost pipăită când era mică de un coleg mai mare de la școală, dar mama ei i-a ordonat să-și țină gura, că sigur a fost vina ei și că ce vor zice tatăl ei și vecinii. Alta, ei bine, alta vine direct dintr-un lagăr de concentrare al naziștilor, însă nu vrea nimeni să o adopte și e un fel de ciudata școlii. Toate sunt fete chinuite și toate vor același lucru: să plece de acolo cât mai repede. Căci nu sunt de ajuns traumele îndurate în trecut, mai trebuie să fie traumatizate și de-o fantomă răuvoitoare ce bântuie holurile acelei clădiri sinistre. Și totul culminează cu dispariția franțuzoaicei care fusese în lagărul nazist.
Șase decenii mai târziu, după ce conacul stătuse mulți ani închis închis și căzuse pradă intemperiilor, văduva unui afacerist putred de bogat cumpără conacul și începe să-l restaureze. Nimeni nu știe de ce s-a găsit ea să vină să facă afaceri tocmai în Vermont, unde și-a înțărcat dracu’ copiii, și, mai ales, de ce-a început tocmai cu acest conac despre care se vorbește c-ar fi fost (și încă mai este) bântuit. Dar na, sunt banii ei, așa că nu i se opune nimeni. Fiona Barton, fiica lui Malcolm Sheridan, cel mai celebru ziarist al epocii sale, acum deprimat și îngropat în hârțoage, vizitat doar de fiica sa, când și când, se zbate să scoată adevărul la iveală. Motivul pentru care-a ajuns tatăl ei așa: cu douăzeci de ani în urmă, sora Fionei fusese sugrumată și abandonată de iubitul ei tocmai pe maidanul plin de gunoaie din fața conacului Idlewild. Acesta fusese judecat și condamnat la închisoare pe viață, însă nimeni nu a aflat motivul pentru care a comis acea crimă.
Iar de la deschiderea conacului pleacă întreaga poveste. De acum și de atunci. Căci Fiona, care are și ea niște demoni în spate și-și cară cu greu sacul cu probleme acumulate de-a lungul vremii, nu doar că vrea să sape în trecutul cazului de crimă căreia i-a căzut victimă sora iubită, ci și-n trecutul tenebros al conacului Idlewild. Cine erau acele fete, de ce se aflau acolo, de ce a dispărut tânăra franțuzoiacă, a fugit ea cu un iubit sau a fost asasinată mișelește și aruncată cine știe pe unde? Pas cu pas, martor cu martor, secrete întunecate încep să iasă la iveală. Nimeni nu e cine pare a fi, toți au câte ceva de ascuns, inclusiv tatăl polițistului care este iubitul Fionei, inclusiv babele în care s-au transformat frumusețile acelea chinuite din anii cincizeci.
Povestea e construită cu migală, poveștile de fapt sunt construite cu migală, personajele capătă treptat-treptat profunzime, îți devin, pe rând, ba simpatice, ba antipatice, iar tainele capătă noi și noi dimensiuni, de ajungi să-și rozi până la urmă unghiile și să-ți dorești să se termine mai repede paginile, ca să afli cine ce-a comis și de ce. I-am reproșat autoarei, spre final, o coincidență de-a dreptul uluitoare și faptul că ar fi putut renunța cu totul la latura supranaturală. Ei bine, și aceasta capătă importanță, un rol în poveste, la final. Am zis pe Goodreads că aș mai citi povești scrise de ea, dozează bine misterul, construiește cu rigurozitate poveștile și nu creează personaje din cale-afară de antipatice, care să întreprindă acțiuni stupide, ce au de multe ori darul să scadă din credibilitatea poveștii. Patru stele meritate din plin și speranța că vom mai auzi la noi de această autoare.
