Premii: Andrew Carnegie Medal for Fiction (2018)
Nominalizări: National Book Award Nominee for Fiction (2017), Women’s Prize for Fiction Nominee for Longlist (2018), Walter Scott Prize Nominee (2018), Goodreads Choice Award Nominee for Historical Fiction (2017)
Nota Goodreads: 3.63 (61519 note)
Descrierea editurii: „Brooklyn. Marea Criză. Anna Kerrigan are doisprezece ani și îl însoțește pe tatăl său în vizită la Dexter Styles, un om care, își dă ea seama, este esențial pentru supraviețuirea familiei lor. Anna e fascinată de priveliștea mării de dincolo de casa lui Dexter și de secretul apăsător ce pare să-i unească pe cei doi bărbați. Ani mai târziu, tatăl ei a dispărut, iar țara este în război. Anna lucrează la Șantierul Naval din Brooklyn, unde femeilor le este permis să ocupe slujbe rezervate altădată doar bărbaților, care acum sunt pe front. Anna devine prima femeie scafandru – una dintre cele mai periculoase și mai masculine profesii –, rolul ei fiind să repare navele care vor ajuta America să câștige războiul. Într-o seară, îl întâlnește din nou pe Dexter Styles într-un club și începe să înțeleagă cât de complexă a fost viața tatălui ei și care ar putea fi motivul dispariției lui. Cu o atmosferă de thriller noir, primul roman istoric al lui Jennifer Egan îi urmărește pe Anna și Styles într-o lume plină de gangsteri, marinari, șoferi, bancheri și sindicaliști. Manhattan Beach este o explorare inteligentă și tulburătoare a unui moment de cotitură din istoria Americii și a lumii, precum și a schimbării de paradigmă în felul cum se definesc bărbații și femeile. Un roman excepțional de la una dintre cele mai importante scriitoare contemporane.”
Jennifer Egan mi-a atras atenția de mai bine de zece ani, când la editura Tritonic îi apărea o carte cu misteriosul titlu „Închisoarea de piatră”. A trecut timpul, carte a rămas necitită în bibliotecă, apoi Editura Pandora M a scos din tolbă o excelentă colecție ce se intitulează „Literary Fiction”, unde a apărut romanul câștigător de Pulitzer și National Book Award al autoarei americane, „Pe aici au trecut cuțitarii” (A Visit from the Goon Squad, 2010). Iar în 2019 Editura Pandora M (parte a Grupului Editorial Trei) recidivează cu un nou roman de Jennifer Egan, „Manhattan Beach”, nominalizat și el la câteva premii importante și despre care, nu știu de ce, aveam impresia că ar aparține unui alt gen, că tot sunt distopiile la mare modă acum.
Dar nu e cazul. „Manhattan Beach” e un roman de epocă, în care gangsterii fac legea și cu ajutorul căruia ajungi să cunoști niște aspecte și detalii care altfel ar fi rămas învăluite în mister dacă n-ai văzut câteva zeci de filme cu gangsteri cu pălării trase până pe frunte și paltoane lungi care să-i apere de ploaie, care se căsăpeau unii pe alții, trăgând la întâmplare cu mitraliere din goana mașinilor lor masive cu cauciucuri cu dungi albe. Numai că aici acțiunea încetinește și narațiunea e mult mai amplă. Atât de amplă, încât poate părea plictisitoare la prima vedere. Povestea e nițel greoaie, însă, dacă ai răbdare, ajungi să te prinzi că autoarea așterne strat după strat, foiță cu foiță, cadru cu cadru, pentru a spune o poveste întinsă nu pe o perioadă foarte mare de timp, dar în care izbutește să înghesuie povești care le-ar da de furcă ani întregi unor psihologi sau istorici.
Dar să o luăm mai bine pe rând. Pe de o parte, avem povestea Annei Kerrigan, o tânără rămasă doar cu mama și sora ei aproape complet paralizată după ce capul familiei își luase tălpășița fără să le spună de ce și unde pleacă. America e-n plin război, ravagiile lăsate în urmă de prohibiție și de criza economică se simt încă destul de puternic, iar sarcinile bărbaților plecați pe front au rămas în cârca femeilor. Așa stă treaba și cu Anna, nevoită să muncească cot la cot cu alte zeci de femei pe șantierul naval din New York, unde măsoară buloane pentru imensele nave de război americane trimise peste Atlantic să-i înfrunte pe naziștii care amenință democrația și libertatea lumii. Numai că Anna nutrește, nici mai mult, nici mai puțin, să devină scafandru. Mai precis, prima femeie scafandru. Și cum călătoria în timp încă nu se descoperise pe atunci, iar noțiunea de misoginism și de egalitate între sexe era încă complet necunoscută, ea are de înfruntat nu numai îndărătnicia și miștourile bărbaților, ci și un costum metalic greu de câteva zeci de kilograme cu care să se scufunde pentru a repara nave avariate în confruntările pe mare.
De partea cealaltă, un gangster cu simț de răspundere și moralitate (până la un anumit punct) încearcă să facă tot ce e mai bine pentru familia sa. Căci nu se putea, nu-i așa, să citim o poveste a cărei acțiune se petrece în anii patruzeci în care mafia să nu-și facă simțită prezența. Eddie Kerrigan, tatăl Annei, a lucrat mai demult pentru Dexter Styles, cel pe care ajunge să-l cunoască îndeaproape Anna, în a cărei viață nu mai fusese loc, până acum, decât pentru surioara ei bolnavă și ura la adresa tatălui care le-a abandonat fără ca măcar să le spună motivul. Dexter Styles e o sumă de însușiri și defecte, un amalgam de elemente contradictorii, care-l transformă totodată în cel mai complex și mai fascinant personaj al poveștii, în opinia mea, întrecând-o chiar și pe Anna Kerrigan. Pe el nu știi dacă să-l admiri, să-l detești sau să te arăți îngrozit față de faptele sale. Ba ajută pe cineva aflat la ananghie, cum e cazul cu sora bolnavă a Annei, ba trimite cu un simplu gest la moarte un subaltern nesupus, dispus să ciripească la autorități despre fărădelegile șefului său, ba-și iubește copiii și nevasta, ba își înșală nevasta într-un subsol soios, ca ultimul ordinar, ba așa, ba pe dincolo.
Povestea capătă și mai mult sens de la jumătate încolo. Autoarea se joacă practic cu soarta personajelor sale și cu sentimentele cititorului, învârtindu-le pe degete și amețindu-le, arătându-le într-un final că ea e maestrul păpușar și că încă de la început a pleca cu premisa că va păcăli pe toată lumea. Povestea este molcomă, chiar poetică pe alocuri, apoi o dată o cotește spre macabru, spre cinism, făcându-ne cunoștință cu toată hidoșenia ce se ascunde pe docuri udate de ploaie sau prin clădiri cu pereți groși, din spatele cărora nu răzbat țipetele oricât ar fi ele de puternice, cu înțelegerile tacite între cei care conduceau din umbră lumea interlopă, subterană a New Yorkului acelor ani sau cu toată grozăvenia unui război purtat pe mare.
De savurat pe îndelete. O scriitură densă, apăsată, încărcată uneori de detalii, cu personaje complexe și, de multe ori, chiar defecte, și o perioadă complet necunoscută mie, ca cititor. Un roman noir care te păcălește o bună bucată de timp și te face să admiri talentul incontestabil al acestei scriitoare americane care a scris doar cinci romane și o colecție de povestiri în douăzeci și patru de ani de activitate. O poveste despre spirit de sacrificiu în special, dar și despre curaj, puterea de-a o lua de la capăt și rezistență dincolo de orice limite.
„Schimbarea fetei paralizate era extraordinară. O găsise întinsă inconștientă, ca și cum ar fi căzut de la înălțime, dar acum stătea singură în capul oaselor și își ținea capul în afara suportului. Pătura i-a căzut de pe față când s-a uitat la mare, cu buzele mișcându-i-se, ca o făptură mitologică ale cărei blesteme puteau aduce furtuni și zei înaripați, cu ochii albaștri lipiți de veșnicie.”