Nominalizări: World Fantasy Award 2018, British Fantasy Award 2018, Locus First Novel Award 2018, William L. Crawford – IAFA Award 2018
Descrierea editurii: „Pășiți, fără teamă, în orașul de bronz, în Daevabadul cel construit de făpturi mitice, unde djinn-ii din basmele arabe și-au construit o lume fascinantă, în care magia și miraculosul se împletesc cu intrigile politice și amoroase, iar fanatismul religios, cu lupta de eliberare a celor oprimați din cauză că aparțin unei rase declarate impure, într-o poveste care va reuși să fie pe cât de pasionantă, pe atât de realistă.”
Cu mare nerăbdare am așteptat acest roman. Nu mai știu sigur când anume am citit prima oară despre el, ori în postările lui Shauki sau ale paginii de facebook Leda Edge, ori în cadrul vreunei liste cu debuturi remarcabile produse anul trecut. Cert este că m-am bucurat foarte mult auzind că va apărea și la noi (împreună cu volumul lui Tomi Adeyemi, „Children of Blood and Bone”, care se pregătește să apară cât de curând la editura Epica). Lumea orientală mi-a devenit dragă de când am făcut cunoștință cu aventurile lui Kara ben Nemsi, alter-egoul imaginat de Karl May în poveștile lui orientale despre lumea nisipurilor. Mai târziu, acum vreo patru ani, am citit „Throne of the Crescent Moon” a lui Saladin Ahmed, despre care a vorbit toată lumea în momentul apariției. Din păcate, nimeni de la noi n-a luat în considerare această poveste fascinantă. În schimb, editura YoungArt, parte a Grupului Editorial Corint, a publicat o altă poveste cu iz oriental, „Alif Nevăzutul” a lui G. Willow Wilson (premiat cu World Fantasy Award, în timp ce „Oralul de bronz” rămâne doar nominalizată, deocamdată, până pe 4 noiembrie, când vom afla câștigătorul), pe care, din motive neștiute, a încadrat-o în categoria Young Adult, deși nu e. Ba aș putea adăuga că se aseamănă mult și cu volumul doi al seriei Daemon a lui Peter V. Brett, „Sulița deșertului”, dar poate merg nițel prea departe, deși nu foarte departe.
Cam același lucru bănuiesc că s-a întâmplat în primăvară, când a apărut „Orașul de bronz”: publicul l-a încadrat în categoria YA. Nu știu cum a fost promovat de către editură (am lipsit din țară o perioadă și am ratat primele impresii). Altfel nu îmi explic de ce nu se vorbește mai mult despre această poveste minunată. Și țineți cont că este vorba despre un debut. Și avem de-a face cu o autoare, pe numele ei adevărat Shannon Chakraborty. O debutantă care a imaginat o lume atât de elaborată și o poveste atât de complexă, încât pur și simplu te lasă cu gura căscată. Djinni, dar nu din aceia burtoși, care ies când freci lampa magică, precum în povestea cu lampa lui Aladdin, păsări uriașe, capabile să care și cămile în gheare, ghouli, un fel de demni precursori ai zombilor, inele magice, capabile să confere puteri monstruoase purtătorilor lor sau, cum este cel al lui Suleiman (Regele Solomon din Biblie), să răpească magia tuturor celor prezenți, vindecători capabili să tămăduiască orice rană, inclusiv să și le închidă pe ale lor fără prea mari eforturi, marizi, creaturi mitice care-și au sălașul pe fundul lacului ce înconjoară fascinantul oraș Daevabad, centrul poveștii din primul volum al trilogiei Daevabadului, și multe altele. A și să nu-l uit pe sclavul resuscitat Darayavahoush, alintat și Dara, capabil să treacă de unul singur orașe întregi prin foc și sabie – un tip practic nemuritor, atât timp cât nu este despărțit de inelul său magic.
Personajele principale ale poveștii din primul volum (avem totuși de-a face cu o trilogie, așa că cine știe ce ne mai așteaptă în următoarele volume) sunt Nahri, o vindecătoare escroacă din Cairo, ce trăiește de pe o zi pe alta „vindecând” oameni, adică trăgându-i pe sfoară (dar tocmai faptul că este plină de defecte, fiind impulsivă, egoistă, înfumurată și… și… o fac să fie apreciată de ochiul unui cititor atent la toate detaliile), deși ar fi capabilă să vindece toți bolnavii de pe Pământ, numai să-și dea silința și să capete recompensa potrivită, afshinul Dara, odinioară supranumit Flagelul din Qui-Zi, un sclav cu puteri fenomenale pe care diverși oameni cu intenții necurate l-au tot trezit la viață pentru a le îndeplini planurile diabolice, și prințul Alyzaid al-Qahtani, mezinul clanului care conduce miticul oraș Daevabad (apropo, tatăl prințului Ali, Ghassan, este unul dintre cele mai viclene și mai fascinante personaje pe care le-am întâlnit până acum în literatură – și ce puțin spațiu de acțiune primește). Cum anume se vor intersecta căile celor trei personaje rămâne să descoperiți voi, cititorii, pătrunzând într-una dintre cele mai fascinante lumi fantasy pe care ați întâlnit-o vreodată. Credeți-mă, am citit destul fantasy până acum: „Orașul de bronz” ne spune o poveste cum n-ați mai citit vreodată. O poveste complexă, dinamică, amplă, inteligentă, plină de umor, dar și de cruzime, așa cum le stă bine unor neamuri pătimașe care au supraviețuit atâtea milenii în condițiile aspre ale deșerturilor.
Parte ficțiune istorică, parte fantasy pur cu parfum oriental, parte analiză socială (să nu uităm conflictul dintre diversele rase ce populează orașul Daevabad), „Orașul de bronz” reprezintă, în opinia mea, unul dintre cele mai interesante debuturi ale ultimilor ani și o adevărată lovitură de imagine pentru colecția Leda Edge, coordonată de Shauki Al-Gareeb pentru editura Corint. De acord, până acum au apărut aproape numai volume pentru tineri (de menționat ar mai fi sumbra și deprimanta, dar altfel fermecătoarea „Arhivista Wasp” a lui Nicole Kornher-Stace, în excelenta traducere a Alexei Fusoi, despre care am și scris la un moment dat pe FanSF), însă acest volum, împreună cu promisele volume din nu demult publicatul articol de pe acest blog, mă fac să sper la mult mai mult (în avanpremieră, pot dezvălui că „Bird Box” a lui Josh Malerman, unul dintre cele mai apreciate romane horror-SF apărute în ultimii ani, va fi tradus, pentru Leda Edge, tocmai de subsemnatul).
Deci, în concluzie, ce să mai spun ca să vă conving să cumpărați și să citiți „Orașul de bronz”? Lăsați prejudecățile deoparte, dacă suita de nominalizări de la începutul articolului încă nu v-a convins. Nu este young adult, protagoniștii sunt tineri, e-adevărat, dar sunt tineri pe la vreo douăzeci de ani, pe care greutățile, nevoile și ororile prin care au trecut, până acum, o parte dintre ei, i-au maturizat înainte de vreme. Bun, pe undeva apare și o inevitabilă poveste de dragoste ce se potrivea ca nuca în perete cu situația de moment, dar care reprezintă o justificare perfect legitimă pentru ce va urma înspre final. Sânge, umor, șantaje, intrigi de palat, planuri diabolice, povești cutremurătoare, execuții macabre, ură, rasism, superioritatea unor rase în fața altora, prejudecăți, dar și spirit de sacrificiu, dragoste pătimașă, prietenie și multe altele, toate își dau întâlnire într-o poveste care se citește cu sufletul la gură. O recomand oricui, indiferent de vârstă sau de gusturi în materie de povești fantastice. Și, repet, nu este young adult, nu este middle grade, este o poveste fantastică pentru oameni mari. Citiți-o și îmi veți da dreptate. Cumpărați-o și poate editura Corint va începe să publice din ce în ce mai multe astfel de povești, văzând că își găsesc publicul. Să nu lăsăm doar editurile Nemira și Paladin să se ocupe de acest subgen, să-i îndemnăm și pe alții să-i acorde atenția cuvenită.
PS: traducerea Iuliei Dromereschi este excelentă; folosește arhaisme care se potrivesc perfect poveștii și nu de multe ori m-am trezit admirând sincer măiestria cu care a fost lucrată această carte; jos pălăria și încă un motiv să o cumpărați și să o citiți (și să și scrieți despre ea, pentru a răspândi vorba).
Posted by Liviu
