Nota Goodreads: 3.73 (11 note)
Descrierea editurii: „Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996.”
Câteva precizări înainte de-a începe articolul propriu-zis: cred că este pentru prima dată când scriu despre o carte de nonficțiune pe acest blog; cred că este pentru prima dată când scriu despre o carte de nonficțiune care are un asemenea subiect; este pentru prima dată când despre subiectul pe care-l abordează o carte despre care scriu nu știam aproape nimic înainte de-a citi cartea; bun, am citit acum vreo cincisprezece ani „Arhipelagul Gulag” (despre care unii spun că ar fi cea mai importantă carte apărută în secolul douăzeci) apărut la editura Univers, formatul mare, în trei volume, o fenomenală radiografie a monstruozităților care s-au petrecut în lagărele de concentrare rusești în secolul douăzeci, cărora le-au căzut victime nu numai cetățenii altor nații din atotcuprinzătoare URSSS, ci chiar și rușii care se împotriveau sistemului. Autorul acestuia, Aleksandr Soljenițîn, a luat, pe bună dreptate, un premiu Nobel pentru literatură, în 1970.
În primul rând, aceasta nu va fi o recenzie, ci mai mult o serie de însemnări despre o carte dureroasă, tristă și șocantă prin faptele pe care le dezvăluie; nu este un roman, ci o confesiune, un jurnal scris de o condamnată la moarte, care știe că a fost condamnată și care și-a acceptat oarecum soarta, după ce și soțul pe care-l iubea a avut aceeași soartă crudă. Din ce mi-aduc eu aminte, vag, parcă Soljenițîn a abordat doar perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial (dar ce perioadă), așa că ce s-a întâmplat până la începerea acelui război mi-e aproape necunoscută. Noroc că volumul de față vine cu câteva lămuriri, iar notele de subsol și postfața sunt de foarte mare ajutor.
Însă sunt sigur că excelenta colecție Corint Istorie apărută la editura Corint pare a fi concepută tocmai pentru a face lumină în astfel de situații pe care istoria ori le-a neglijat, ori de care oamenii nu s-au arătat interesați, ori s-au petrecut în locuri prea îndepărtate ca să ne pese nouă, neafectându-ne în mod direct. Cum spuneam mai sus, volumul de față nu este o poveste cu cap și coadă, cu fir narativ și așa mai departe, ci doar o relatare, în stil jurnalistic, Evghenia Iaroslavskaia-Markon practicând și meseria de ziarist de-a lungul scurtei și tumultoasei sale vieți: fiică de intelectual evreu, educată, crescută departe de vicisitudinile vremii, neafectată de dramele care se petreceau la două străzi distanță de somptuoasa ei casă, în care avea chiar și o guvernantă nemțoaică, în timp ce de pe străzile orașului erau săltați oameni și trimiși direct în lagărele de concentrare (de reeducare, sau cum voiau autoritățile aflate la conducere să le denumească, pentru a nu trezi suspiciunile și nemulțumirea maselor). Dar într-o zi s-a produs declicul: niște tineri comentează că o domniță ca ea n-are cum să moară de foame, iar fata, printr-o ciudată transformare, decide că până atunci nu s-a ghidat după niște principii morale sănătoase, fiind insensibilă la problemele celor din jur (război civil, revolte, foamete, surghiun, execuții, arestări după ureche, asasinate, lagăre de concentrare, țarul nu e bun, bolșevicii sunt foarte buni, Lenin e un erou care de fapt își ucide fără milă compatrioții și așa mai departe), așa că decide că a sosit vremea pentru o schimbare. Și ce schimbare (dar, totuși, cum a reușit ea să umble atâția kilometri, prin țări străine, fără labele picioarele?)!
Nu dau niciun spoiler dacă povestesc intriga mai departe. Dar vă răpesc mult din plăcerea lecturii, deși nu știu ce plăcere poți avea citind despre ororile acelor vremuri, din Rusia anilor 1910-1931; toată lumea știe cum se sfârșește cartea dacă citește rezumatul; nu toată lumea știe cum se ajunge acolo; nu toată lumea știe ce s-a întâmplat în scurta, trista și aventuroasa viață pe care a avut-o soția poetului Aleksandr Iaroslavski, nu toată lumea știe dedesubturile revoluțiilor și zbuciumărilor unui popor greu încercat de soarta de-a avea drept conducători unii dintre cei mai mari măcelari ai omenirii din toate timpurile. Confesiunea Evgheniei Iaroslavskaia-Markon izbutește doar într-o mică măsură să ridice nițel vălul de peste niște evenimente de-a dreptul revoltătoare. E un manuscris scurt, dar scris de o mână puternică, e un strigăt de revoltă subțire, dar devine asurzitor dacă-l va asculta mai multă lume.
Posted by Liviu
