Avanpremieră George Cornilă – Arlequine

Prin amabilitatea editurii Crux Publishing, un fragment în avanpremieră din „Arlequine”, de George Cornilă, în curs de apariție în colecția Fantasy:

„Arlequine”, de George Cornilă

Fragment povestire A.E.: ARTIFICIAL EMOTION

”Programul de bază al escortelor fusese scris în urma unui studiu extins efectuat pe treizeci de mii de bărbaţi din o sută douăzeci de ţări şi din toate categoriile de vârstă. Astfel, noile androide se purtau întocmai după aşteptările bărbaţilor care le achiziţionau, erau supuse şi dispuse în permanenţă să satisfacă orice cerinţă, însă se arătau în acelaşi timp adaptabile, înclinate să înveţe şi capabile de interacţiuni spontane. Producătorii garantau că după cel mult o lună, escortele dezvoltau o personalitate compatibilă cu cea a stăpânului, îi învăţau preferinţele şi tabieturile, îi înţelegeau starea de spirit şi simulau empatia. Erau programate să placă, să fie senzuale, ascultătoare şi provocatoare deopotrivă. Erau familiarizate cu toate poziţiile sexuale, oricât de imaginative şi cu majoritatea fetişurilor, oricât de bizare. Puteau vorbi mai multe limbi, recita poezii, cânta melodii, găti şi face curăţenie.

Deşi majoritatea consumatorilor le foloseau doar ca jucării sexuale, producătorii luaseră în calcul nevoia unui procent redus de clienţi de a avea o companie plăcută, atât în cadru intim, cât şi la evenimentele la care participau. Îmbrăcată şi fardată, o androidă de ultimă generaţie era aproape imposibil de deosebit de doamnele care luau parte în mod obişnuit la dineuri şi ceremonii. În prezenţa stăpânului nu arătau o cultură prea vastă sau o inteligenţă prea ascuţită, întrucât, în urma studiului, savanţii ajunseseră la concluzia că bărbaţii se puteau simţi complexaţi de capacităţile cognitive superioare ale unei femei.

Marea problemă cu care se confruntase Omega Corp. şi alte companii similare în trecut fusese ceea ce esteticienii numeau uncannyvalley, repulsia simţită de om pentru o entitate care se aseamănă foarte mult cu omul, însă nu este identică cu acesta, fapt pentru care firmele concurente, ştiind că nu puteau obţine o copie exactă, optaseră pentru androide cu un aspect la jumătatea distanţei dintre robot şi om. Potrivit studiilor, un bărbat ar fi fost mai degrabă atras de un robot umanoid din prima generaţie decât de o androidă care, deşi identică în aparenţă cu o femeie, avea gesturi şi mişcări nenaturale, care erau, prin urmare, percepute ca fiind stranii. Mintea umană se putea împăca mai degrabă cu aspectul fizic al unui robot care imita omul decât cu acela al unui android care părea uman mare parte a timpului, însă care avea momente, fie ele şi scurte, în care îşi trăda originea.

Nu doar că reuşiseră un robot identic fizic cu un om, dar Omega Corp. susţinea că noile androide erau capabile să ia decizii în funcţie de situaţia în care se aflau, să se plieze după după persoana cu care interacţionau şi, peste toate, să nutrească sentimente reale.

          – Conştiinţa este generată de conlucrarea diferitelor părţi ale creierului, îi spusese Arden Volt, şef al Departamentului de Robotică al Omega Corp. şi prieten din facultate cu Abel. Eu am crezut însă dintotdeauna în posibilitatea construirii unui sistem care să imite corelaţiile neuronale care stau la baza conştiinţei. Am trecut demult de etapa testelor de tipul Înţelepţii regelui sau Problema Josephinei. S-au investit miliarde de dolari în dezvoltarea capacităţii androidelor noastre de a simţi emoţii. Dacă A.I. este artificial intelligence, inteligenţa artificială, atunci noi am reuşit să implementăm ceea ce s-ar putea numi A.E., artificial emotion, emoţia artificială. Ce vei avea tu este cel mai avansat model. Nici nu-ţi vei da seama că nu este o femeie adevărată. Doar că este mereu acolo pentru a-ţi răspunde oricărei dorinţe. Este, efectiv, incapabilă să-ţi spună „nu”. Îţi va fi slujnica perfectă, însă ai grijă, ar putea chiar să se îndrăgostească de tine.

          – Şi ce-ar fi rău în asta? râsese Abel. Dacă tot n-am timp să fac o femeie adevărată să se îndrăgostească de mine, m-aş mulţumi şi cu una artificială.

          – Este frumos să te simţi iubit, admisese Arden Volt, însă iubirea are multe faţete. Escortele noastre sunt concepute să fie credibile în trăirile lor, prin urmare nu doar să pară, ci chiar să fie pasionale, să fie cu adevărat atrase de stăpânii lor. Am descoperit însă că pentru a construi un sentiment atât de complex precum iubirea pasională, nu ne puteam feri de realităţile ei. Iubirea pasională implică dorinţă, dor, posesivitate. Iubirea pasională nu poate fi nici indiferentă, nici strict altruistă. Problema cu emoția însă este că tinde să surclaseze rațiunea.

– Dacă încerci să mă descurajezi, nu ești pe calea cea bună, îi aruncase Abel dându-și ochii peste cap.

– Emoția trebuie și ea stăpânită cumva, nu? Cum o îngrădești însă când, odată ce îi dai drumul, este ca focul sălbatic? Dacă îi oferi creației tale libertatea să iubească, atunci cum o vei împiedica să urască? În absența unei situații reale de tipul „luptă sau fugi”, violența este o consecință a emoției, nu a rațiunii. Studiile însă… și finanțatorii noștri…

– Nu mi-aș face prea mari griji, să fiu în locul tău. Presupun că încă mai sunt valabile Cele Trei Legi, nu?

– Altfel nu ne-ar mai cumpăra nimeni produsele. Doar dacă…

 – Iar dacă vorbim despre cât de umană este roboțica voastră, îți amintesc că pe măsură ce se apropie lansarea unui nou model, reclamele spun mereu același lucru. Că va fi cea mai umană de până acum. Sunt curios până unde veți ajunge. Să mă aștepte acasă cu făcălețul în mână pentru că am întârziat de la birt? Asta ar fi destul de uman, nu? Presupun, n-aș avea de unde ști.

– Îți accept gluma, însă te rog să-mi permiți să nu mă amuz. La un secol de la primul robot care bate la șah un campion mondial al oamenilor, ne dăm seama că noi nu vrem să creăm perfecțiunea, ba chiar aceasta a ajuns să ne enerveze, noi vrem ceva imperfect, ca noi. Zeii din mitologia greacă aveau o droaie de defecte, este lucru știut. Dacă ei aveau defecte, sigur aveau și alții, doar că alte mituri sau religii nu o recunosc. Și uite cum arată așa-zisa lor creație: noi. Și uite că și noi, când este să fim la rândul nostru demiurgi, cădem în aceeași ispită. Sunt curios, dacă aceste creații ale noastre vor ajunge să săvârșească cândva un act creator, cum vor arăta creațiile lor.

          – Și eu care credeam că ești ateu.

          – Te-ai gândit vreodată că dacă omenirea ar dispărea la un moment dat împreună cu dovezi clare ale existenței ei și doar roboții ar supraviețui, unii dintre ei ar putea evolua până într-acolo încât să ne considere un mit? În fine. Mai este o lună până la lansarea oficială a noii androide. Mai avem timp să lucrăm la câteva lucruri. Încă mai avem niște teste de făcut. Însă tu nu mai ai răbdare. Vrei s-o ai acum.

          – Arden, sunt groaznic de plictisit şi groaznic de singur, se tânguise Abel. Muncesc paisprezece ore pe zi şi mă întorc acasă la un apartament gol. M-am săturat de vechii roboţi pe care mi i-ai dat. I-am dus la casat. Începuseră să mă enerveze. Vreau ceva nou. Şi da, o vreau acum. Nu trebuie să-ţi mai amintesc că încă îmi eşti dator.

          – Te asigur că Ramone îmi va şterge toate datoriile, rânjise Volt.”

Posted by Liviu