Lecturi 138: Robert Jackson Bennett – City of Miracles

Robert Jackson Bennett – The Divine Cities II: City of Miracles (2017) 448p., Mobi Ebook, Jo Fletcher Books, 2017

Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Fantasy 2017

Nota Goodreads: 4.45 (3643 note)

Descriere: „Shara Komayd, fostul prim-ministru al Saypurului, a fost asasinată. Veștile circulă repede și până foarte departe, ajungând chiar și într-un micuț și îndepărtat sat din nord-vestul orașului Bulikov, ai cărui locuitori se ocupă cu doborârea copacilor seculari, acolo unde un tăcut muncitor Dreyling pe nume „Bjorn” citește liniștit ziarul, apoi își părăsește postul și pleacă fără să sufle nicio vorbă. E șocat și furios, însă în sinea lui suferă enorm; a așteptat treisprezece ani un semn de la Shara, prietena lui cea mai bună – care să-i spună să vină acasă. El a crezut tot timpul că ea punea la cale vreo mare operațiune și că-i va cere și lui să joace un rol la un moment dat. Acum a rămas singur pe lume și nu mai are pentru ce trăi – dar mai întâi trebuie să-i găsească pe cei care au comis o asemenea crimă. Sigrud n-a fost prezent când a murit singura lui fiică, Signe, și nici când a murit vechiul său camarad, Shara. Acum a murit Bjorn și s-a întors Sigrud. Și va găsi răspunsuri, pentru Shara, dar și pentru el. La urma urmei, cândva a promis ceva…”

O nouă trilogie a ajuns la final… Stați, nu vă entuziasmați, că această trilogie e în ograda editurii Paladin, deci nu e cazul să săriți în sus de bucurie și să vă spuneți că până la urmă nu vă va crește barbă albă înainte de finalizarea acestei trilogii. Știți, la finalul acestui articol aș vrea să să spun o poveste, dar nu m-am putut abține și am luat-o un pic înainte. Trilogia „The Divine Cities” a lui Robert Jackson Bennett a debutat (la ei) în 2014, cu celebrul „City of Stairs”, cel care a apărut în noiembrie și la noi, la Paladin, cu titlul „Orașul Scărilor”, în traducerea Alinei Bogdan. Mai departe, în 2016, a apărut și „City of Blades”, excelenta continuare care le are în prim plan pe generalul Turyin Mulaghesh și pe Signe, nimeni alta decât fiica celebrului Sigrud je Harkvaldsson, eroul primului volum, alături de Shara Komayd, (despre volumul doi am scris pe blog în urmă cu aproape un an, aici). Apoi, anul trecut, căci am uitat să vă spun că Robert Jackson este unul dintre cei mai serioși și mai talentați scriitori pe care l-am citit vreodată, a apărut și volumul trei al seriei, despre care vreau să vă vorbesc în continuare și pe care-l recomand cu cea mai mare căldură oricui vrea să mă asculte. Și ca să nu ziceți că vorbesc prostii când vă spun că Bennett este foarte serios, în sensul de prolific, anul acesta, în august, va scoate un nou volum fantasy, asemănător oarecum cu universul seriei „City of Miracles”, care se numește „Fundryside” și care, se pare, marchează începutul unei noi serii. Ținând cont de faptul că Bennett scoate cam o carte pe an și că este cu doar un an mai mic ca mine, sper că ar mai putea scoate încă cel puțin treizeci de romane de mare calitate, așa cum au fost aproape toate până acum (cel mai puțin mi-a plăcut chiar romanul său de debut, „Mr. Shivers”, însă se vede clar cât de mult a evoluat autorul de atunci și până acum), dacă însă nu-l va atrage prea tare o eventuală colaborare cu studiourile mari de film, care să-i facă o ofertă de nerefuzat.

Dar să revenim la oile noastre. Pardon, că nu sunt ministrul oaie Daea, să revenim la cartea asta minunată. Care începe în forță, fără descrieri, recapitulări și dialoguri inutile: Shara Komayd este asasinată mișelește și lasă în urmă o fiică, Tatyana, pe care o adoptase în urmă cu mai mulți ani. Fiica stă ascunsă bine, căci Shara a avut mulți dușmani de seamă, care probabil că-i vor răul și fiicei sale. Sigrud s-a ascuns într-un sat de tăietori de lemn timp de zece ani, suferind din greu din cauză că n-a putut împiedica (atenție, mare spoiler!) moartea fiicei sale, Signe. Dar datoria îl cheamă, pentru că citește într-un ziar că prietena lui cea mai bună a fost asasinată în Orașul Scărilor, Bulikov, unde se petrece acțiunea din primul volum, care-i are pe ei doi protagoniști. Așa că Sigrud pornește pe urmele criminalilor. Și aceștia nu sunt puțini. Și nici ușor de doborât. Iar când toți credeau că zeii au fost exterminați în totalitate, Sigrud descoperă că un complot sinistru și malefic, elaborat de o… să-i zicem entitate bizară și aproape atotputernică, însetată de răzbunare pentru atrocitățile îndurate, a dus la moartea prietenei sale de la care tot așteptase vești.

Să ne înțelegem bine: Robert Jackson Bennett este scriitorul meu preferat de fantasy, cu mult în fața lui Abercrombie sau Mark Lawrence (chiar și în fața lui Jemisin, care m-a impresionat doar cu cea mai recentă trilogie, „Pământul Sfărâmat”, al cărei prim volum, „Al cincilea anotimp”, a apărut tot la Paladin, cam în același timp cu „Orașul Scărilor”), iar prin această trilogie și-a demonstrat cu prisosință prodigiosul talent de scriitor. Practic, eu unul nu am ce să-i reproșez acestei serii: lumea creată este extraordinară, de nu ai cum să te plictisești în ea, personajele sunt unul și unul (unde mai pui că, spre deosebire de Jemisin, pentru care personajele masculine sunt prezente doar pentru perpetuarea speciei, nimic altceva decât mișei, escroci și trădători, în timp ce Bennett, din cele trei romane care compun seria „City of Miracles”, a ales ca două dintre ele să aibă personaje feminine în prim-plan), iar acțiunea curge șnur, lăsând totodată loc și unor întrebări care ne frământă pe toți de-a lungul vieții: care este rolul divinității în viețile noastre, de ce, dacă există entități atotputernice, acestea lasă să se întâmple atâta rău în lume, și ce facem când și acestea pot muri, trebuie doar să ai arma potrivită la îndemână? O poveste despre trădare, prietenie, suferință, onoare, descoperiri și alegeri dureroase. Un punct în plus pentru finalul extrem de trist, dar absolut perfect pentru felul în care a evoluat povestea de-a lungul a celor aproape cinci sute de pagini. Concluzia: îmi mențin ideea pe care am scris-o pe acest blog acum ceva mai mult timp – ar trebui să învățăm engleza fie și doar pentru a putea citi un autor extraordinar cum este Robert Jackson Bennett.

Într-un final, să nu uit de povestea pe care voiam să v-o spun: era odată un tip care s-a hotărât că cultive legume. A cumpărat douăsprezece hectare de teren și le-a împărțit în patru parcele, de trei hectare fiecare. Pe o parcelă a plantat roșii, pe una castraveți, pe una cartofi și pe una pepeni. Și a crezut că toate vor aduce același profit. Dar nu a fost așa. La sfârșit, trăgând linie, a descoperit că din Covasna și Brașov vin cartofi la un preț de nimic, iar el n-a reușit să vândă decât câteva zeci de kilograme. A mai descoperit că de la Dăbuleni vin niște pepeni mari și gustoși, la preț de dumping, iar el s-a văzut nevoit să-i vândă unei fabrici de murături pe ai lui. În schimb, s-au vândut bine roșiile și castraveții, în ciuda concurenței acerbe. De ajutor nu a fost nici faptul că își luase un manager priceput, însă nu l-a lăsat să-și pună ideile în practică, pentru că el considera că știe mai bine ce are de făcut și, na, sunt banii lui, nu? Așa că a făcut cum l-a tăiat capul. Așa că, anul următor, n-a mai făcut parcele egale, ci a pus câte patru hectare cu roșii și castraveți, și câte două cu cartofi și pepeni. Iar povestea s-a repetat. Bine, a avut parte și de niște „experți” care s-au îngrijit de parcelele respective, pe care i-a durut în dos de faptul că publicul se plângea ba că n-au mărimea potrivită, ba că nu sunt dulci ca pepenii de Dăbuleni, ba că li se termină stocul prea repede, ba că de ce sunt mai mulți galbeni decât verzi etc. Și ce credeți c-a făcut în al treilea an? A lăsat doar câte un hectar pentru pepeni și unul pentru cartofi, iar pe restul terenului a pus castraveți și roșii. Sper ca în al patrulea an să nu renunțe de tot la pepeni și la cartofi, dar tare mi-e teamă că, în ciuda banilor dați pe semințe, îngrășăminte (cum ar veni, copy-righturi, traduceri, autori unul și unul, prezentări grafice excelente, dar ritm de melc al aparițiilor și mă doare-n cur de ce vrea publicul), pesticide și tot așa, latifundiarul va renunța cu totul la legumele neprofitabile. Morala cred c-o înțelegeți cu toții. Știu, sunt cinic, mi-aș dori și eu ca seriile să apară toate odată, mi-aș dori să fie la prețuri decente (editura în cauză chiar are prețuri mai mult decât decente), colecțiile să arate la fel, cotoarele să aibă aceleași dimensiuni, seriile de succes să aibă prioritate și tot așa. Dar nu se poate tot să avem chiar tot ce ne dorim. Mai ales când ne dorim ceva de la afacerile altor persoane.

Posted by Liviu