Nota Goodreads: 4.07 (10046 note)
Descrierea editurii: „Povestea lui SUGHIT STRASNICUL STAVRID AL III-LEA continua. Va putea sa gaseasca Sughit comoara lui Barba-Aspra cel Oribil inainte ca Alvin Tradatorul sa puna miseleste mana pe ea? Si daca Sughit deschide un cufar pe care scrie NU DESCHIDETI, va mai trai ca sa spuna povestea?”
Dacă în luna martie a acestui an citeam și scriam despre primele aventuri ale tânărului Sughiț Stranșnicul Stavrid al III-lea și ale prietenilor săi vikingi în cursa de capturare a dragonului propriu și impulsionat de rapiditatea cu care se mișcă editura Nemi (e drept că volumul era deja tradus de prolifica traducătoare Cristina Jinga), iată că la numai câteva luni distanță mă văd nevoit să scriu și despre volumul doi al aventurilor lui Sughiț și ale dragonului său cel pricăjit, Știrbul. Bine, pricăjit, pricăjit, dar ambițios și dârz precum stăpânul său pe care nimeni nu dă doi bani, nici măcar tatăl său, Stoic Mătăhălosul, Șeful Tribului Huliganilor Păroși. Însă, așa cum spune o vorbă din popor, buturuga mică răstoarnă carul mare. Dar să nu o luăm înainte.
După ce în primul volum s-au bătut cu un Dragonus Maritimus Giganticus Maximus, de data asta gașca zurbagie pleacă pe mare, pentru a descoperi comoara pierdută a lui Barbă-Aspră cel Oribil, un temut pirat, îndemnați de un personaj care probabil c-ar fi echivalentul Spânului din Povestea lui Harap Alb, care în versiunea Cressidei Cowell se numește Alvin (Trădătorul). Și cum lăcomia te duce adesea la pierzanie, vikingii noștri sunt porniți să se îmbogățească cu orice preț. Chiar dacă asta presupune deschiderea unui cufăr pe care scrie, evident, NU DESCHIDEȚI. Și ce poate fi mai tentant decât să faci exact opusul? Iar monstruozitățile și situațiile hilare nu întârzie să apară. Dar bine că-l avem în continuare pe Știrb, care, în ciuda dimensiunilor reduse, reprezintă un ajutor de neînlocuit. Iar Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea își descoperă resurse nebănuite. Am zis.
Povestea din cel de-al doilea volum respectă cu sfințenie rețeta fenomenalului „Cum să-ți dresezi dragonul”, și bine o face. Situații amuzante, pozne una după alta, personaje fermecătoare în grotescul lor, nume de personaje care mai de care mai comice și pilde pe care le poți ghici cu ușurință dincolo de poveștile pentru copii. Le veți descoperi singuri într-o demnă continuare a volumului întâi. Ce să zic, că m-am plictisit deja de aventurile lui Sughiț și ale Știrbului? Sau ale lui Sufludecâine-cu-drojdie-de-creier, Râtmucos, Piciordepește, Vaca-groazei sau Râma-de-foc? Nicidecum. Iar mutarea acțiunii de pe uscat pe mare reprezintă, cred eu, un atu pentru poveste.
Puncte tari: acțiune multă, personaje la fel de amuzante, o comoară extrem de tentantă, și toate se combină ca la carte, făcând din „Cum să fii pirat” o poveste aproape la fel de amuzantă și de interesantă precum cea din „Cum să-ți dresezi dragonul”.
Puncte slabe: numele personajelor nu mai reprezintă extraordinara surpriză din primul volum, iar lumea nou creată, ei bine, nu mai e nou creată, doar ne aflăm deja la al doilea volum. Finalul mi se pare un pic cam tras de păr, dar, na, să zicem că este o poveste fantastică și are o scuză.
Concluzii: seria rezistă, ca să parafrazez o reclamă. Suferă, e drept, din pricina eternei probleme a volumelor doi ale majorității trilogiilor, tetralogiilor și așa mai departe, aceea că dispare ineditul, incitantul, noul, însă intervine povestea maturizării personajelor, schimbarea motivațiilor acestora și apariția unor personaje noi. Dar așa se întâmplă cu toate poveștile, merg mai departe, se schimbă, se adaptează din mers, iar cine știe să vină cu ceva nou la fiecare volum, are de câștigat noi cititori pe lângă cei deja captivați. Iar Cressida Cowell o face cu succes. Să mai adaug că m-a câștigat încă de la primul volum? Și că eram tare curios cum va alege să ducă povestea mai departe? Sau că aștept cu mare interes și volumele următoare?
Posted by Liviu