Sergiu Someșan – URSSA: Uniunea Republicilor Sovietice Americane (2014) 292p., HC, Datagroup, Timișoara, 2014
Prima carte scrisă de Sergiu Someșan pe care am citit-o a fost tocmai în 2012, spre rușinea mea, Apocalipsa după Ceaușescu, apărută la editura Vremea în 2012, dar care, beneficiind de o copertă îngrozitoare, a trecut, nemeritat, oarecum neobservată. Am spus nemeritat deoarece cartea mi-a plăcut foarte mult, asta nu neapărat ideii în sine, cu soții Ceaușescu aduși în dimensiunea noastră dintr-un univers alternativ, unde erau niște oameni de treabă, civilizați și la locul lor, ci datorită stilului autorului, ironic și de un umor mușcător, puternic ancorat în realitatea cotidiană, foarte asemănător unui alt autor pe care îl îndrăgesc foarte mult și despre care voi vorbi tot în postarea de față, Ciprian Mitoceanu.
Am spus spre rușinea mea deoarece Sergiu Someșan a debutat cu poezie, e drept, tocmai în 1971, iar de atunci este o prezență constantă pe piața editorială românească. Iar cea mai recentă apariție este romanul de față, URSSA, adică Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Americane. Descrierea ar suna cam așa: în decembrie 1986, conducătorul KGB de pe atunci întocmește împreună cu câțiva savanți ruși de talie mondială un plan de invazie a Statelor Unite ale Americii. Și nu pe calea clasică, cu Armata Roșie mărșăluind victorioasă prin Washington DC, ci un pic mai altfel – construiesc o mașină a timpului după modelul celei care doar ce distrusese orașul Cernobîl (da, așa e, explozia de la centrala atomică de la Cernobîl fusese cauzată de o mașină a timpului; există și o explicație: americanii aveau și ei construită o mașină a timpului, însă dacă cele două mașini, cea americană și cea sovietică, erau pornite în același timp, ele erau distruse), în mare secret, bineînțeles, doar nici președintele Gorbaciov nu știa nimic despre acest plan.
Raționamentul era simplu: trimiteau o trupă de soldați sovietici în trecut, cu arme, muniții, provizii, chiar și cu un tanc, acum 2000 de ani, pe teritoriul actualelor SUA, astfel încât, 2000 de ani mai târziu, în zilele noastre, America era bine mersi sovietizată, fără invazie, bombe nucleare și tulburarea liniștii mondiale. Planul este extrem de bine pus la punct, în cele mai mici detalii, sovieticii având soluții chiar și pentru marea întrebare: nu cumva în 2000 de ani doctrina sovietică va avea timp să se dilueze atât de mult, încât nu va mai avea nicio relevanță? Nu vă faceți griji, dragi tovarăși! vom trimite și un politruc cu ei, pentru a le reaminti membrilor trupei ce beneficii și avantaje are mărețul comunism în fața capitalismului dezgustător și corupător. Și așa mărețul comunism nu va pieri, ba chiar va încorpora, 2000 de ani mai târziu, și groaznicul Inamic Principal, America.
Ne aflăm, să nu uităm, în plin Război Rece, așa că nu lipsesc spionii, paranoia, urmăririle, interceptările telefoanelor, KGB, CIA, GRU, generalii cu multe trese pe umeri, fiicele de generali frumoase și spioane, ba chiar avem și un spion care nici măcar nu știe că este spion: un jurnalist american divorțat care își îneacă dorul de soția care-l părăsise în alcool și care își ispășește pedeapsa scriind articole neinteresante pentru o revistă din Boston (în realitate se va dovedi însă că CIA îi achita facturile, păstrându-l ca pe un spion în așteptare, gata de a fi reactivat). Însă chiar și cel mai minuțios plan, chiar și unul de invazie a unei nații atotputernice, nu poate sta în calea unei povești de dragoste frumoase.
Romanul curge frumos și are o premisă interesantă, iar prezentarea grafică a volumului este de excepție: un hardcover elegant, cu pagini lucioase, de un alb strălucitor. Ce m-a nemulțumit: povestea de dragoste dintre cei doi protagoniști se înfiripă ridicol de repede, la doar câteva ore după ce s-au cunoscut fata doarme în brațe cu paltonul pe care băiatul doar ce-l atinsese, îndrăgostindu-se iremediabil de un inamic, practic, și fiind gata, a doua zi, să lase totul în urmă, să-și trădeze țara și să-și arunce vechea existență la gunoi. Un alt aspect, de care însă nu se face vinovat autorul: cartea asta nu există, n-ai de unde-o cumpăra, draga editură Datagroup din Timișoara neconsiderând acest roman demn de a fi afișat pe aglomeratul lor site, plin cu șapte sau opt cărți (acesta e și motivul pentru care am pus linkurile către blogul autorului). Iar epilogul, în primele trei paragrafe, are vreo opt greșeli de redactare.
Am primit romanul chiar de la autor însuși, după ce acesta se oferise să dăruiască câteva exemplare de autor primite de la editură bloggerilor și celor care vor vrea să scrie despre carte, pentru a o promova. Domnul Someșan a fost suficient de amabil încât să-mi trimită cartea fără nicio taxă, ba chiar scriindu-mi și o dedicație. Îi mulțumesc foarte mult pe această cale, menționând că eu am adăugat-o pe Goodreads. Tot eu am fost și singurul care s-a deranjat să-i dea și un rating. Citiți-o și voi pentru că Sergiu Someșan scrie frumos și bine, are idei și merită citit!
Ciprian Mitoceanu – Dark Tales of Sorrow and Despair (2014) 153p., Kindle Ebook, 2014
Voi vorbi în cele urmează despre două cărți publicate anul trecut în regim propriu în limba engleză de către doi autori, care, printr-o coincidneță, locuiesc amândoi în zona Moldovei: primul despre care vreau să vorbesc este un autor care îmi place foarte mult și cu care m-am împrietenit, chiar dacă, deocamdată, sper eu, doar în mediul virtual: Ciprian Mitoceanu, din Botoșani, pe care l-am descoperit acum ceva ani prin intermediul extraordinarului thriller Colții, despre care am și scris în Revista Suspans aproape imediat după ce l-am citit. Mi-a plăcut enorm, iar stilul inconfundabil al autorului a devenit marcă înregistrată.
Iar acest stil se vede și în volumul de față, scris în limba română, dar tradus (și cu o prefață) de Mircea Pricăjan în limba engleză pentru a fi publicat pe Amazon. Deocamdată, din ce știu eu, este disponibilă doar varianta ebook în limba engleză, deși eu sper că se va găsi un editor de-al nostru pentru a publica acest volum și în România. Avem de-a face aici cu o culegere de cinci povestiri, iar acestea sunt, în ordine:
1) Little Mothers: un criminal în serie rus omoară fetițe într-o comunitate rurală ce pare aproape arhaică; într-o zi însă râul care-i trece prin fața casei se umple de un șuvoi nesfârșit de păpuși de toate felurile și de toate dimensiunile, încremenite în aceeași poziție în care lăsa el micuțele victime. Creepy și percutantă în același timp, un motiv horror ce nu poate lipsi din panoplia unui scriitor de horror care se respectă.
2) Gipsy Gift: un țigan bătrân este nevoit să-și pună din nou în valoare un dar care i-a provocat nenumărate necazuri de-a lungul vieții – el poate învia morții; iar atunci când cineva care-i știe secretul revine să-l șantajeze, el ce mai poate face? O povestire amuzantă și oarecum tragică, în același timp.
3) Self-Adjustment Mechanism: sau Mecanism de Autoreglare, apărută și în limba română la Millennium Books, în antologia Cele 1001 de Scorneli ale Moșului SF (din păcate n-am și un link către site-ul editurii, probabil stocul s-a epuizat), în regia regretatului Ștefan Ghidoveanu. O povestire postapocaliptică pe care am recitit-o cu aceeași plăcere ca și la prima lectură.
4) From a Mother’s Heart: cea mai lungă povestire din volum, de fapt o nuvelă, o poveste cu fantome de această dată. De fapt nu este o poveste cu fantome în sens clasic, cu un castel bântuit să zicem. Nu, aici avem de-a face cu un bebeluș abandonat aparent de către mama lui în gară. Însă realitatea care se ascunde în spatele acestui abandon este cu mult mai înfricoșătoare. Poveștile cu fantome îmi ridică întotdeauna părul la ceafă, iar această poveste n-a făcut excepție.
5) Tapiolocas – A Little Piece of Heaven: ultima povestire este un fel de farsă lovecraftiană, în care un condamnat dintr-o închisoare sudamericană trebuie să-și pună în valoare talentul de artist pentru a potoli un monstru înfricoșător ce se hrănea cu deținuți. Tare și inventivă.
Am trișat un pic cu acest volum, solicitându-i autorului variantele povestirilor în limba română. Iar Ciprian a fost suficent de amabil încât să-mi facă pe plac. Motivul a fost simplu, cel puțin pentru mine: Ciprian Mitoceanu, în opinia mea, este un autor român care scrie pentru români; poate îmi voi atrage protestele lui sau ale altor citiori sau autori. Nu contează, pot fi contrazis și nu mă supăr, atât timp cât nu se întrece măsura, că doar nu sunt posesorul adevărului absolut: însă stilul autorului mie mi se pare a fi unul neaoș românesc, legat și ancorat în realitatea cotidiană românească, cu motive românești (bine, să zicem că monstrul din închisoare din ultima poveste face excepție) și cu o execuție românească perfectă. Îi doresc succes autorului în încercarea sa temerară de a pătrunde și pe piața anglo-saxonă și îmi doresc să scrie cât mai mult, pentru că îi voi citi scrierile cu aceeași plăcere.
Ioana Vișan – Broken People I: Broken People (2014) 230p., Kindle Ebook, 2014
Dacă Ciprian Mitoceanu se află la prima reușită când vine vorba de publicarea în limba engleză, celălalt autor, de fapt o autoare, are deja o experiență bogată: este vorba despre Ioana Vișan, o ieșeancă a cărei primă povestire i-am citit-o într-o altă antologie de la Millennium Books, Steampunk: A Doua Revoluție. Nu cunosc mecanismele publicării unui volum pe Smashwords, nu m-au interesat niciodată și nici nu mi-am bătut capul cu ele. Ioana Vișan a făcut-o pentru că a avut ambiția de-a publica în limba română și pentru că scrie și gândește în engleză. Așa că n-a fost nevoie decât să-și lase talentul să zburde și i-au ieșit din mâini până acum un volum de povestiri, Efectul de Nautil, o nuvelă postapocaliptică și claustrofobă (în deja cunoscuta și reușita colecție Novella a editurii Millennium Books), Instincte Umane, apărută inițial în limba engleză, cu titlul Human Instincts, o serie de nuvele cu vampiri, apărută și-ntrun volum omnibus, The Impaler Legacy Omnibus, un volum cu vârcolaci și alte fiare care se transformă, Blue Moon Café Series: Where Shifters Meet for Drinks și o serie steampunk din care fac parte volumul de față, Broken People, și o nuvelă, The Nightingale Circus, pe care am pus-o deja pe lista de lecturi. Mai multe despre aceste volume, nuvele și serii de nuvele puteți găsi pe blogul autoarei, Weird Vision’s World, unde am descoperit și o serie de minirecenzii foarte interesante la niște volume de mult puse pe lista de lecturi viitoare.
În volumul de față avem de-a face cu o poveste steampunk ce se petrece în Bratislava, cu un circ plin de creaturi care mai de care mai năstrușnice: Nightingale sau Privighetoarea, the Blade Masters, cei care se ocupă de înlocuirea pieselor defecte ale oamenilor, the Magician sau Magicianul, cel cu trucurile magice, the Swan, the Firebird, the Rocket Girl și Golden Lady. Acum trebuie explicat și cadrul natural în care toate aceste personaje se învârt: o lume în care oamenii își pot înlocui membrele, așa zisele prostetice, care nu mai funcționează cum trebuie (mâini, picioare etc.) dacă au suficienți bani și suficiente relații. Iar cea cu cele mai multe relații este Golden Lady, sau Doamna de Aur, cea care deține cea mai mare influență în capitala actualei Slovacii, cea la care trebuie să mergi dacă ai o problemă de rezolvat, de recuperat bani, de rupt picioarele unui rău platnic sau, de ce nu, de aranjat un jaf la un castel care e rareori deschis publicului larg. Și chiar pentru motivul din urmă vine la ea într-o zi Dale Armstrong, care se va dovedi un spion de talie continentală, pe fondul unui război devenit deja mondial, în care japonezii atacatori, ajunși deja la porțile Europei, dețin mașinării de luptă ce par a proveni dintr-un viitor îndepărtat.
Am profitat de o oportunitate atunci când am descărcat acest volum care se citește foarte ușor: Ioana le-a făcut cadou de Crăciun cititorilor săi un download gratis pentru volumul de față de pe Amazon. Iar când vine vorba de gratutăți, nu stau pe gânduri (bine, am și eu niște standarde, nu descarc tot ce e moka pe net, și mai ales, nu citesc tot ce se găsește moka pe internet – nu sunt nici hienă, nici n-am suficient timp). Am un motiv pentru care profit de ebookuri moka, deși nu e fairplay și nici profi: dacă tot dau un ban pe carte, măcar s-o simt fizic în mână. Dar asta e deja o altă discuție, care nu-și are locul aici.
Mi-a plăcut volumul Ioanei Vișan pentru că are o idee interesantă, iar steampunkul, chiar dacă nu este subgenul meu favorit numărul 1, îmi place. Iar pleiada de personaje nu sunt doar de umplutură, ci au poveștile lor care trebuie spuse, dramele lor pe care apucăm doar să le întrezărim, și din care apucăm să gustăm un pic, cam puțin totuși. Avem însă la dispoziție și o nuvelă care acompaniază volumul, The Nightingale Circus, și sunt sigur că vor mai urma și altele, văd că există interes pentru serie.
Posted by Liviu
Cartea poate fi găsită deocamdată aici
http://www.edituradatagroup.ro/produs/urssa-uniunea-republicilor-sovietice-socialiste-ale-americii/
iar de săptămâna viitoare va fi putea fu cumpărată şi din librariile Cărtureşti.
E bine că au pus cartea în sfârșit pe site, deși le-a luat mai mult de două luni. Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată.
Ca autor care a publicat ceva cărţi la viaţa lui simt nevoia să povestesc câte ceva despre această carte şi despre felul în care a fost publicată.
După trecerea în nefiinţă a prietenului nostru Ştefan Ghidoveanu ( mai tânăr cu un an ca mine) am conştientizat parcă altfel trecerea timpului. Nu mai aveam timp să am timp în relaţia cu editurile, să aştept trecerea manuscriselor de la un departament la altul, corecturi după modificări şi tot felul de amânări şi cu şi fără rost. Am făcut aşadar un lucru pe care nu îl recomand cu nici un chip tinerilor editori: am trimis în acelaşi timp la cinci edituri primele cinci capitole din romanul URSSA. Şi m-am hotărât în sinea mea să semnez contractul cu prima editură care îmi răspunde.
S-a întâmplat ca după numai trei zile să îmi răspundă editura Datagroup care îmi cerea şi restul manuscrisului. După încă o săptămână aveam contractul de editare deja semnat şi încă în termeni destul de generoşi. După două, respectiv trei săptămâni am primit oferte şi de la alte edituri în termeni asemănători dar contractul este contract. Celelalte două edituri nu mi-au răspuns nici în ziua de azi.
O mare parte din vină îmi aparţine pentru că după ce am semnat contractul am insistat ca volumele de autor să îmi fie cumva trimise înainte de apariţia tirajului final ca să pot striga şi eu ca Arghezi: Vreau să te pipăi şi să urlu: „Este!” Ei, mi s-a îndeplinit această dorinţă şi eu ca o găină care a făcut oul de aur m-am urcat în vârful grămezii de cărţi şi am început să strig. Apoi am trimis prin ţară cartea să fie citită. Da, recunosc, ar fi trebuit să aştept până apare în librării şi pe site dar chiar dacă am 60 de ani uneori am entuziasme din acestea tinereşti şi sincer să fiu chiar nu mă aşteptam la reacţii atât de rapide din partea celor care au primit cartea. Tot ce vreau să spun este că dintre cele douăsprezece cărţi publicate la aceasta a trecut cel mai puţin timp între semnarea contractului şi apariţia cărţii.
La aceeaşi editură am acum spre analiză romanul poliţist „ Vampirul de pe strada Sforii” dar promit că voi fi mai precaut şi mai cumpătat de data asta înainte de a începe să cotcodăcesc!
Aşa că la final am un îndemn pentru tinerii scriitori: scrieţi, dar scrieţi bine şi trimiteţi manuscrisele la editura Datagroup. Garantez că veţi fi trataţi pe măsura talentului vostru!
OK, am înțeles, editura are o scuză, deși nu prea înțeleg toate mecanismele: adică se pot tipări doar 10 exemplare de autor, apoi la 2 luni distanță apare și tirajul de masă? Dacă așa merge treaba, nu mai am ce zice. Și oricum nu e treaba mea, mie doar mi s-a părut ciudată chestia asta. Dar probabil că de acum încolo își vor vedea interesul și vor și promova cartea prin mijloace specifice.
Am uitat să precizez în articol că, pe lângă elementul SF, cartea este și un excelent roman de spionaj, și am citit ceva romane de spionaj la viața mea.
Offf! Uite cum mă faci să mă dau de gol! Zău că aş fi vrut să rămână o enigmă nedezlegată dar asta e. Probabil că o parte din cititorii acestui blog şi-au dat seama că pe 8 decembrie 2014 am împlinit 60 de ani. O mulţime de oameni – era să scriu de bine – au colaborat, au ars etape şi au încălcat reguli ca să pot primi de ziua mea exemplarele de autor. Nu cunosc foarte bine mecanismele interne ale editurilor sau tipografiilor dar cumva, cumva s-a putut. Cu atât mai meritoriu acest gest cu cât nu a fost solicitat de mine. Deşi probabil că aceeaşi oameni de bine se vor gândi de două ori dacă să repete gestul când voi împlini 70 de ani după câtă tevatură s-a iscat în jurul acestui subiect.