Ce citește Liviu Reloaded – No. 20 (Serie Nouă)

Lev Grossman – Magicienii I: Magicienii (Magician I: The Magicians, 2009) 574p., TPB, Nemira, București, 2014, Colecția Young Adult Nr. 3, Trad. Oana Chițu, Red. Nicoleta Ghement

Despre Lev Grossman am auzit pentru prima dată acum câțiva ani, când tot Nemira i-a publicat un volum cu o copertă destul de cuminte, pe numele său Codex, un thriller în tradiția Codului lui Da Vinci al lui Dan Brown. N-am apucat să-l citesc, deși am citit o sumedenie de romane din excelenta colecție Suspans, dar atunci când Nemira a anunțat pe blogul editurii că va publica trilogia Magician a lui Lev Grossman, am tresărit un pic. Și asta datorită folositorului Goodreads, unde poți găsi o mulțime de recomandări utile în cazul în care nu mai știi ce să mai citești sau ce este la modă zilele astea: toamna aceasta mulți cititori erau încântați că a apărut The Magician’s Land, concluzia trilogiei cu magicieni a lui Grossman. Nu știam despre ce este vorba, însă atunci când i-am văzut notele de pe Goodreads, m-a convins. Deși primele două volume au note nu foarte mari (The Magicians are nota 3.46, iar urmarea sa, The Magician King, are nota 3.86), faptul că peste 91000 de cititori ia-u dat note primului volum, iar aproape 29000 celui de-al doilea, coroborat cu nota 4.21 dată ultimului volum al trilogiei, spune destul de multe despre această serie.

Trebuie să recunosc că am plecat la drum citind această carte cu o părere oarecum preconcepută: este Young Adult (adică se adresează cititorilor de…toate vârstele), deci s-ar putea să nu-mi placă prea mult (cum s-a întâmplat cu Divergentul Veronicăi Roth sau cu încă un eșec al editurii Leda, nu-i mai dau numele). Dar Grossman știe să povestească și a ales o cărare destul de bătătorită de la Harry Potter încoace, deși la un moment dat ideile sale se despart de cele ale lui J. K. Rowling.

Este povestea lui Quentin Coldwater, un adolescent american anost și fără farmec, care, bineînțeles, se va transforma într-un erou modern al zileor noastre (nu însă în acest volum). În copilărie fusese un fan devotat al unei serii de cărți de aventuri pentru tineri ce se petreceau pe un tărâm magic, numit Fillory. Ca și cei cinci tineri eroi ai acelor aventuri, după o aventură nu prea plăcută într-o casă unde urma să dea un interviu pentru a fi admis la colegiu, Quentin se trezește că este acceptat la un institut ultasecret, unde se predau nici mai mult, nici mai puțin, decât toate formele posibile și imposibile de magie albă. Iar admișii de la Brakebills, fabulosul institut de magie, sunt unul și unul, adică nu oricine are onoarea de a fi admis aici. Quentin își va face aici o mulțime de prieteni, dar și de dușmani și, având un talent natural pentru magie, devine rapid unul din cei mai apreciați tineri magicieni. Timpul trece, își face o iubită, descoperă că profesorii-magicieni pot fi înfrânți și ei de alți magicienii mai puternici, care au ales căile oculte ale magiei negre, se îndrăgostește, se luptă cu alți magicieni, călătorește la Polul Sud, află și lucruri mai puțin plăcute despre școala de magie pe care o urmează (povești de dragoste între profesori și elevi, soldate cu accidente mortale, exmatriculări scandaloase, tot tacâmul pentru un sezon de Gossip Girl), apoi devine un absolvent pentru care, crede el, magia nu mai are niciun secret.

Apoi însă trebuie să ia viața în piept și află că aceasta nu e chiar atât de ușoară și plină de neprevăzut cum credea pe când era încă un cursant al școlii de magie: redescoperă că e bine să te îmbeți și să te droghezi, să faci sex (cu persoana iubită sau cu alte persoane, cu consecințe dramatice), să o ții din petrecere în petrecere până la epuizare, dar și că toate lucrurile plăcute au un sfârșit. Iar când el și prietenii săi află că Fillory, tărâmul de basm din cărțile de care el și prietenii săi fuseseră atât de atrași în copilărie, există cu adevărat, ce e  de făcut?

Nu este niciun secret încă din primele pagini că autorul a avut ca sursă de inspirație popularele aventuri ale lui Harry Potter (pe care n-am avut încă ocazia nici să le citesc, nici să le văd integral ecranizările, ci doar fragmente când au rulat pe la TV). Dar autorul face un lucru destul de îndrăzneț când alege să ne spună povestea Marelui Vrăjitor un pic altfel, adică să o împăneze cu sex, droguri, alcool (mai lipsește rock’n rollul), trădări peste trădări, crime, sinucideri, dezamăgiri pe toate planurile, părinți alienați cărora nu le pasă că au copii ce vor deveni la rândul lor, în mod sigur, la fel de alienați. Iar Quentin mi s-a părut a fi un personaj de care ori te simți atras, ori îl urăști. Este un personaj complex, cu trăiri și zbateri interioare, dar care deseori are o latură care pe mine nu m-a atras. Nu știu dacă este un lucru bun sau rău, asta o poate decide fiecare cititor în parte, în funcție de gustul său. Un lucru este însă clar: Grossman știe să povestească, chiar dacă n-a reușit, după părerea mea, să creeze un personaj foarte agreabil; poate aceasta a fost și intenția lui, să creeze un Thomas Covenant al ucenicilor vrăjitori, pe care ori îl iubești, ori îl urăști (un astfel de personaj am întâlnit anul acesta în extraordinarul volum al lui John Ajvide Lindqvist, Lasă-mă să Intru, în persoana lui Oskar), iar rețeta aceasta mai puțin obișnuită i-a reușit destul de bine.

Aștept urmările (na, acum dacă am început-o în română și m-am lămurit cum stă treaba cu povestea și cu traducerea, bună, dar care are vreo 2-3 scăpări pe ici, pe colo, dar de vină poate fi și redactarea, cred că voi avea răbdarea necesară apariției celorlalte două volume în română), că doar n-o fi foc, și-așa sunt destule cărți bune care stau la rând spre a fi citite, iar Nemira, în ultimul timp, și-a cam făcut treaba și nu ne-a mai lăsat cu ochii în soare, așteptând continuările cu anii. Sunt tare curios ce părere vor avea alți cititori despre acest volum!

Peter V. Brett – Demon I: Omul Pictat (Demon Cycle I: The Painted Man/The Warded Man, 2008) 638p., TPB, Nemira, București, 2014, Colecția Nautilus Fantasy, Trad. Ana-Veronica Mircea, Red. Nicoleta Ghement

Schimbăm registrul și trecem la o carte pentru ‘oameni mari’, primul volum dintr-o serie de cinci, din care au apărut deja trei, la anul urmând să apară al patrulea, pentru ca tocmai în 2018 să apară ultimul (printre ele mai sunt strecurate și vreo 2-3 nuvele). Cartea face parte din seria Demon Cycle, iar Peter V. Brett a devenit cu siguranță unul din autorii mei favoriți de fantasy.

Am auzit de această serie atunci când am început să citesc din ce în ce mai mult în engleză, iar seriile fantasy de câte 3-4 volume (sau chiar 10, cum e cazul cu Adrian Tchaikovsky și a sa Shadow of the Apt sau cu Steven Erikson și a sa Malazan Book of the Fallen, din care primele două volume au apărut deja la Nemira) au început să mi se pară din ce în ce mai atrăgătoare. Autori precum Mark Charan Newton, Patrick Rothfuss (publicat de Rao), Brent Weeks (în curs de apariție la noi, probabil la Rao), Daniel Abraham, Brian Ruckley (apărut la Rao), Joe Abercrombie (Nemira), Anthony Ryan (în curs de apariție la Trei), Brandon Sanderson (publicat de Tritonic și de Trei, în curs de apariție și la Paladin), Mark Lawrence (Trei), Col Buchanan (Trei), Michael Stackpole (Nemira, Trei), Peter V. Brett (Nemira), Scott Lynch (Rao) și mulți-mulți alții au devenit accesibili datorită mărețului Kindle și al generosului internet. Iar când am văzut că Ana-Veronica Mircea a anunțat pe blogul personal (mii de mulțimiri, Tușă!) că traduce The Painted Man al lui Brett, what a big and pleasant surprise!

Este un volum destul de masiv, dar în care scenele de acțiune și dialogurile se succed cu rapiditate, așa că pur și simplu nu-ți dai seama când întorci pagină după pagină, nerăbdător să afli ce vor mai face Arlen, Leesha și Rojer. Volumul spune poveștile a trei tineri și a adolescenței lor zbuciumate. Este un volum care povestește despre  o lume violentă, în care omenirea este pe cale de extincție, în care demonii se ridică noaptea din pământ și îi atacă pe oameni, ucigându-i pe cei neprotejați de gliphe, semne magice (pe care înaintașii mult mai avansați tehnologic ai acestor oameni le desenaseră cu mult timp în urmă) care le protejează casele, gospodăriile și chiar orașele, devorându-i sau doar măcelărindu-i pentru a-i extermina.

Într-o astfel de lume violentă, într-un sătuc uitat de lume, ca atâtea altele, tânărul Arlen își vede mama sfâșiată de un demon, în timp ce tatăl său este prea laș pentru a-i sări în ajutor. Tot în această lume, dar într-un alt sătuc, tânăra Leesha se pregătește să devină femeie, fiind promisă de mama ei (răul întruchipat, aproape la fel de malefică precum demonii cei mai răi) unui tânăr tăietor de lemne, masiv, dar cu creier puțin, care o va dezamăgi crunt pe Leesha, ținută din scurt de nociva ei mamă, o curviștină de primă mână, care nu se sfiește să-și înșele soțul chiar sub ochii acestuia și ai fiicei sale, în propria lor casă, noapte de noapte; iar singura speranță de salvare a Leeshei este Bruna, bătrâna vindecătoare și culegătoare de ierburi cu rol de medicamente, acră precum o zgripțuroaică, dar cu un suflet nobil și darnic, care o ia sub aripa sa ocrotitoare pe Leesha, pentra ca aceasta să devină următoarea vindecătoare a satului. Ultimul personaj, dar nu mai puțin important, este tânărul Rojer, rămas orfan de pe când era un prunc, cu părinții omorâți de demoni și luat sub protecție de saltimbancul Arrick.

Aflăm poveștile de viață ale celor trei personaje și a maturizării acestora, ale transformării acestora din copii crescuți cu groaza de demoni în adevărați luptători, care nu se vor sfii să-i înfrunte pe demoni chiar pe terenul acestora, în miez de noapte. Desigur, catalizatorul și eroul, Omul Pictat sau Omul Tatuat, mai bine zis, este Arlen, un tânăr ambițios și cu o minte brici, care se ridică de jos și se transformă dintr-un tânăr cu mare talent la desenat gliphe într-o adevărată legendă, cel care înfruntă și omoară demoni de patru metri cu mâinile goale și cu arme inscripționate cu gliphe. Iar poveștile celorlalți doi eroi, Leesha și Rojer, nu sunt doar de fundal, de umplutură, pentru că fiecare are un talent care-i va face remarcați.

Este o poveste violentă, plină de lupte, de sânge și de membre aruncate în noroi după măcelurilor nesfârșite, de moarte, dar și de speranță. Am avut o nelămurire încă de când am parcurs tetralogia Legends of the Red Sun a lui Mark Charan Newton: de ce mulți autori de fantasy sau de SF ai zilelor noastre, dar mai ales cei care scriu fantasy, aleg să spună o poveste ce se petrece într-o lume medievală (cum e cazul și cu Demon Cycle), înapoiată, cu oameni care trăiesc aproape ca-n epoca de piatră, în colibe, vânând, pescuind, crescând animale sau cultivând cereale și legume, dar care își mai aduc aminte că demult, cu milenii sau cu secole în urmă, înaintașii lor stăpâneau tehnologii care acum lor li se par magie, dar pe care ei, oamenii vremurilor prezente, le-au uitat cu desăvârșire, involuând în loc să evolueze, cum ar fi normal. O fi mai comod pentru autor, pentru că poate scoate din mânescă artefacte cu puteri magice (Mark Charan Newton sau Robert Jackson Bennett în recentul City of Stairs îmi vin chiar acum în minte), fără a mai fi nevoit să dea explicații cum au apărut acestea aici și de ce eroii actuali nu le mai pot produce? Eu cred că da, e mai comod, face subiectul mai interesant, dar mie mi se pare că autorul cam trișează, alegând o cale mai ușoară, deși bătătorită din greu.

S-ar putea face o paralelă cu poveștile reale ale atâtor și atâtor popoare, inclusiv al nostru, care au trăit secole în teroare, cotropite, dar care au găsit puterea să se ridice, sub conducerea unui lider curajos, și să lupte pentru libertate. Nu merg până acolo, pentru că nu are rost, în fond astfel de paralele se pot face cu orice volum, fantasy, SF sau de acțiune. Pot însă să mă bucur de o poveste care curge rapid precum un râu de munte, care te captivează și care nu-ți mai dă drumul decât atunci când ai terminat-o. La această lectură superbă contribuie și excelenta traducere a Anei-Veronica Mircea, care pare că și-a găsit adevărata vocație (deși toate traducerile sale sunt fără de cusur) în traducătoare de romane fantasy de lungimi apreciabile (unul din exemplele mai recente poate fi Ultimul Imperiu al lui Brandon Sanderson, de la editura Trei). Citiți acest roman și bucurați-vă de o poveste captivantă, bine scrisă și care va dobândi o mulțime de fani și în traducerea în limba română, nu numai în original!

Oarecum legat de aceste două cărți și inspirat de un comentariu la ultima postare, am un proiect în minte: să fac o postare cu viitoarele apariții SF&F&H&Action în română, la care invit coordonatorii colecțiilor de gen de la noi să facă publice, în măsura în care pot, viitoarele proiecte și apariții. Motivul este simplu: mulți fani s-au orientat către lecturi în engleză, câțiva au învățat special limba, pentru a-și putea citi autorii favoriți, așa că atunci când în sfârșit dorințele li se materializează și în română, mulți dintre ei nu și le mai cumpără pentru că deja le au sau deja le-au citit în original. Eu sunt unul dintre exemple: chiar Peter V. Brett își aștepta cuminte rândul pe Kindle. Voi invita așadar patru dintre coordonatori (invitația se adresează tuturor, nu numai lor, dar adresele lor le am deja), adică pe Mike Haulică (coordonatorul seriilor SF și Fantasy de la Paladin), pe Horia Nicola Ursu (coordonatorul colecțiilor Noir și Crime de la Paladin, dar și acționar și fondator al Editurii Millennium Books), pe Mihai-Dan Pavelescu (coordonatorul colecțiilor SF și Fantasy de la Trei) și pe Ana Nicolau (de la Nemira) să ne dezvăluie câteva din viitoarele proiecte. Mai multe, într-o postare viitoare.

Posted by Liviu