Cyberpunkul la superlativ: Interviu cu FLORIN PITEA

FP: Am tradus două cărţi, dintre care numai una a fost publicată. „Axiomatic” de Greg Egan, la traducerea cărei am avut onoarea să colaborez cu domnul Mihai Dan Pavelescu, şi „Contact” de Carl Sagan, pe care editoarea nu a publicat-o, cu toate că a apreciat calitatea traducerii. Cînd am văzut cîtă muncă implica traducerea unei cărţi, m-am jurat că data următoare pe copertă avea să fie numele meu în calitate de autor. Şi aşa a fost – în 2001, cînd am publicat primul  meu volum, „Necropolis”.

VN.Cum este sa fii redactor? Dintre cartile redactate pina acum, care te-a impresionat cel mai mult?

FP: Munca de redactor este mai uşoară şi mai puţin anevoioasă decît cea de traducător. Sau poate mi se pare uşoară pentru că, în şaisprezece ani de cînd predau, am tot corectat eseuri de-ale studenţilor, teze de examen, teze de licenţă, iar între această activitate şi cea de redactor literar există unele asemănări. Am avut plăcerea să fiu redactor la „Neuromantul”, ediţia a treia, şi la „Snow Crash”, ambele cărţi de căpătîi în literatura (post)cyberpunk. Aş zice însă că cel mai impresionat am fost ca redactor literar de eforturile pe care le-a depus Ana-Maria Negrilă pentru revizuirea şi publicarea romanului său „Împăratul gheţurilor”. Transformarea de la prima versiune la cea tipărită a fost extraordinară, iar Premiul Vladimir Colin cu care a fost recompensată autoarea a fost pe deplin meritat. Ana-Maria Negrilă este o scriitoare excepţională şi am fost onorat să fiu redactor literar la două dintre cărţile ei.

VN.Daca ar fi sa ai o editura proprie, ce carti ai publica? Oarece titluri?

FP: Dacă ar fi să am o editură proprie, aş studia mai întîi piaţa ca să aflu cine mai cumpără cărţi, pe ce canale de distribuţie, din ce genuri literare şi aşa mai departe. Apoi aş face colecţii de carte cu care să acopăr segmentele cele mai importante ale pieţei. Titlurile le-aş alege în funcţie de preferinţele publicului cititor, nu de preferinţele mele personale. Am învăţat – greu, dar în cele din urmă am învăţat – că gusturile mele literare sînt idiosincratice şi deloc reprezentative pentru publicul larg.

VN.Pentru cititorii care nu iti cunosc scrierile, ce povesti ai scris, unde au fost publicate si cind? Ce alte povesti nu au fost publicate si sunt ferite de ochii publicului? Vei mai scrie?

FP: Anul acesta, pe 15 septembrie, se împlinesc douăzeci de ani de cînd mi-am făcut debutul literar. Am publicat destul de puţin, în Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia, Almanah Anticipaţia, Jurnalul SF, Nautilus, Ficţiuni, fiction.ro, Helion, Galileo, în antologii tematice precum „Steampunk – a doua revoluţie” sau „Dincolo de noapte – 12 feţe ale goticului”, precum şi în volume de autor – „Necropolis”, An/Organic”, „Gangland”, respectiv „Anul terminal”. Am cel puţin o schiţă inedită, dar mai important este că am cel puţin o duzină de proiecte de roman şi încă pe atîtea proiecte de povestiri şi nuvele. Probabil că cel mai repede voi duce la bun sfîrşit o nuvelă intitulată „Drifter” şi un volum de povestiri intitulat provizoriu „Exilaţi în Ciberia”.10.Va fi o continuare a „Anului terminal”?FP: Vă promit că nu voi scrie o continuare a romanului „Anul terminal” vreodată. Adoptarea acelei voci, a acelui vocabular, a acelui registru stilistic pentru a scrie un roman întreg s-a dovedit a fi o experienţă destul de dificilă, pe care nu doresc să o repet.

VN.Ce planuri de viitor ai? Ce bunataturi ne mai pregatesti?

FP: Plănuiesc să scriu un roman science-fantasy intitulat „Fierul şi fiara”. L-am planificat deja, cu mai mult timp în urmă, şi am scris primele două capitole. De asemenea, sînt pe cale să termin de tradus teza mea de doctorat, „Arta nu era chiar delict”, în vederea publicării. Sper să aibă din partea publicului cititor o primire cel puţin la fel de călduroasă ca şi ediţia engleză.

VN.Cum a fost la momentul debutului? Ai avut emotii?

FP: Prima mea schiţă, „Noaptea cea mai lungă”, a fost depusă la redacţia CPSF prin ianuarie 1992. Pretinsesem că ar fi o traducere din autorul fictiv Kilgore Trout. Domnul Mihai Dan Pavelescu, pe atunci redactor literar la „Anticipaţia”, a identificat schiţa ca fiind una originală, m-a contactat şi m-a îndrumat în procesul de revizuire în vederea publicării. Tot dumnealui mi-a împrumutat cîteva cărţi fundamentale din subgenul cyberpunk şi m-a încurajat să scriu în continuare. Îi sînt foarte recunoscător pentru îndrumare şi pentru sprijin. Cît priveşte debutul… După ce lucrasem un an şi reuşisem apoi să fiu admis la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti în toamna anului 1992, a sosit şi publicarea primei mele proze scurte. Îmi amintesc că am mers cu vechiul meu prieten, Mirel Palada, la Casa Presei Libere, am luat exemplare din revista în care îmi apăruse schiţa şi ne-am aşezat pe iarbă, în Herăstrău, ca să răsfoim revista. Am avut senzaţia distinctă că era pe cale să înceapă în viaţa mea o etapă nouă, frumoasă, pe care o aşteptasem de mult timp.13.Cum se impaca traducatorul cu scriitorul sau/si redactorul si viata personala?FP: Activitatea mea de traducător este de domeniul trecutului. Cea de redactor… uneori m-a făcut să pierd nopţi, dacă nu vacanţe întregi. Cel puţin într-o vară, parcă în 2005, am mers pe litoral cu nişte persoane apropiate – dumnealor au făcut plajă la Hanul Piraţilor, în vreme ce eu am bîntuit prin Gophtetul lui Sebastian A. Corn, unde a fost cît pe ce să îngheţ pe Creste. Iar anul trecut, în 2011, tot într-o vacanţă, în loc să colind pe dealuri, m-am aşezat în fiecare zi într-un hamac sau la o masă, pe terasă, şi am însoţit-o pe Izabel Ramirez în periplurile ei prin Bronx. Pentru cei apropiaţi, poate părea nepoliticos că mă rătăcesc ore în şir în cîte o carte, în loc să le ţin companie. Apoi le citesc cîte un capitol din romanul aflat în lucru şi… uneori le mai trece indignarea. (Alteori nu.)

VN. In calitate de membru marcant al SF-ului romanesc, cum vezi tendintele actuale din SF&F?

FP: Prin comparaţie cu anii 1980, în care apăreau două volume de autor pe an şi un almanah, acum sîntem răsfăţaţi cu o mulţime de cărţi fantastice şi SF, pe alese. Mi se pare îmbucurător că unele edituri, în special Millennium Books şi TexaRom, publică şi promovează sistematic autorii români din domeniu. Ceea ce mi-aş dori să văd ar însă şi un reviriment al interesului publicului cititor pentru această ofertă variată – cu alte cuvinte, mii şi zeci de mii de cititori pentru fiecare titlu apărut, mai degrabă decît zeci sau cel mult sute de cititori. Destui dintre scriitorii noştri de gen merită cu siguranţă un public mai larg.

VN.Ce carte SF ti-a placut cel mai mult? Ce carte te-a marcat si care ramine un simbol pentru tine?

FP: Grea întrebare. „O poveste cu un hobbit” de J.R.R. Tolkien a fost una dintre cărţile pe care le-am recitit obsesiv în copilărie şi adolescenţă. Poate de acolo mi-am luat obiceiul de a-mi servi oaspeţii cu ceai negru mai degrabă decît cu cafea, cum se obişnuieşte pe la noi. Tot de acolo am învăţat că e bine ca un bărbat să ştie să gătească. Sau că prietenii sînt mai importanţi decît comorile şi căpătuiala.