Ce Citește Liviu (14 26.03-12.04 2012) – Succint

John Scalzi-Războiul Bătrânilor I: Războiul Bătrânilor (Old Man’s War I: Old Man’s War, 2005) 266p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2010, Colecția Epic Nr. 16, Trad. Marian Truță, Red. Ștefan Ghidoveanu

Considerat cel mai bun roman SF publicat în deceniul 2001-2010, ‘Războiul Bătrânilor’ este un space -opera militarist destul de bine scris, nu extrem de original, dar cu un subiect suficient de interesant și de bine tratat încât să placă aproape oricui va parcurge acest roman.Romanul a fost nominalizat la Hugo și Locus (pentru roman de debut și pentru roman SF) în 2006 și la Seiun pentru roman tradus în 2008, și recompensat cu Premiul Geffen în 2007.

Povestea este simplă și destul de liniară: John Perry este un bătrân în vârstă de 75 de ani care vrea să se înroleze în Forțele Coloniale de Apărare. Omenirea a ajuns de mult la stele și a colonizat deja mai multe planete, smulse cu forța de la alte rase extraterestre, care deja le colonizaseră, sau pur și simplu colonizate de oameni prima oară. Sarcina lui Perry și a celorlalți bătrâni ca el este să se lupte cu rasele extraterestre cu care Uniunea Colonială se află în conflict și să apere Coloniile nou formate. Cu zece ani în urmă, John și soția sa se înrolaseră, dar de-abia acum Uniunea Colonială are nevoie de ei. Între timp soția lui Perry decedase, provocându-i lui John o durere imensă și un gol profund în suflet. Cei doi se hotărâseră să se înroleze deoarece se gândiseră că vor primi, pe lângă înrolare, un tratatment genetic de întinerire sau de prelungire a vieții cu încă vreo câteva zeci de ani.

Nu este însă cazul: Uniunea Colonială nu efectua operații de întinerire, ci pur și simplu descoperise o metodă de a transfera conștiința moșilor și babelor din corpurile decrepite și bune de nimic în corpuri tinere, verzi și mult îmbunătățite genetic, cu gene de origine extraterestră, capabile de preformanțe atletice uluitoare și aproape imposibil de distrus (erau verzi pentru a putea asimila clorofilă). Pentru Perry, ca și pentru ceilalți camarazi de suferință, urmează antrenamente draconice, se leagă câteva prietenii care  nu vor dura foarte mult, antrenamentele acestea însă îl vor pregăti pentru a înfrunta grozăviile de pe numeroasele fronturi pe care lupta Uniunea Colonială pentru a-și păstra coloniile intacte.

Precum Harap Alb sau Harry Potter, John Perry este cel mai tare din parcare și devine un mic erou: este cel mai bun din întreaga divizie, are cele mai strălucite idei, care îi vor aduce avansare după avansare, ajungând să se bată pe burtă cu cei mai ai naibii generali, ba chiar ajunge să se alăture Brigăzilor-Fantomă, Forțele Speciale ale Uniunii Coloniale, un grup legendar, despre care nimeni nu știa decât zvonuri vagi, unde, într-un final, va da peste Jane Sagan (numită, evident, după Carl Sagan-de fapt, mulți dintre membrii Brigăzilor Speciale aveau nume de scriitori SF sau de savanți eminenți: Pohl, Clarke, Curie, Einstein etc.), o femeie care seamănă ca două picături de apă cu soția decedată a lui Perry.

Povestea decurge plăcut, te prinde cu siguranță și cu greu mai poți lăsa cartea din mână: suferă însă de clișeele inerente unui space-opera militarist care se respectă-protagonistul devine eroul unei națiuni, povestea, la scară cosmică, este evident inspirată din Marile cuceriri americane de acum 2-3 secole, lupta Uniunii Coloniale cu rasele extraterestre seamănă izbitor cu lupta americanilor cotropitori contra bieților băștinași nativi americani (da, seamănă izbitor cu Avatar, de fapt filmul seamănă izbitor cu cartea și cu povestea lui Pocahontas, numai oamenii sunt albaștri într-o parte și verzi în cealaltă), apar și întrebările și îndoielile personajului luptător-de ce lupt, ce sens are, încotro mă îndrept, de ce trebuie să omor alte ființe, când sunt atâtea alte teritorii virgine și gata de a fi colonizate etc. Nu este cel mai bun roman SF al deceniului, cu siguranță, dar este un roman de acțiune bun, old school, cu de toate pentru toți. Nota mea-9!

John Scalzi-Războiul Bătrânilor II: Brigăzile-Fantomă (Old Man’s War II: Ghost Brigades, 2006) 318p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2010, Colecția Epic Nr. 17, Trad. Cristina și Stefan Ghidoveanu, Red. Stefan Ghidoevanu

Deși John Scalzi promisese că nu se va mai întoarce niciodată în universul bătrânilor, succesul l-a determinat să-și scimbe opinia, și încă de trei ori, nu doar o dată. Astfel, la un singur an distanță de primul volum apare Ghost Brigades, apărută și la noi cu titlul ‘Brigăzile-Fantomă’, în traducerea excelentă a celor doi soți Ghidoveanu, beneficiind și de o redactare pe măsură (apropo, primul volum are destul de multe scăpări, nu știu cui aparțin, dar sunt, ceea ce nu se poate spune despre următoarele 3 volume: foarte bine traduse și redactate).

Cei doi protagoniști ai primului volum sunt însă lăsați deoparte, iar acum personajul principal este un proaspăt membru al Forțelor Speciale (Brigăzile-Fantomă), Jared Dirac, adus la viață pentru a servi la salvarea tuturor coloniilor umane. Situația este destul de complicată: o alianță  între 3 rase extraterestre, obină, rraey și eneshană, s-a constituit, cu unicul scop de a extermina complet rasa umană, ajutați în planurile lor mârșave de un om, un savant pe nume Charles Boutin, a cărui fiică, Zoe, fusese ucisă de extratereștri, iar acesta îi considera vinovați pe oameni. Așa că Jared Dirac este clonat din celulele lui Boutin, i se imprimă, pe lângă conștiința sa independentă, și conștiința lui Boutin, pentru a putea afla cum gândea acesta și pentru a-l putea prinde și a salva, astfel, rasa umană.

Participă la antrenamente și mai dure decât cele la care erau supuși oamenii obișnuiți și este apoi trimis sub comanda lui Jane Sagan pentru a participa la diverse misiuni, cu scopul de a salva rasa umană. Urmează aventuri peste aventuri, drame sfâșietoare, pierderea iubitei, supunerea deplină a unei rase, pentru a se întâlni cu Charles Boutin și a afla secrete teribile.

Este un roman plăcut, dar care cam bate apa-n piuă deseori, nici nu se ridică măcar la genunchiul broaștei al volumului precedent. Acțiunea decurge destul de bine, dar nu prea fluent, totuși mie nu mi-a spus prea multe și n-am prea apucat să mă atașez de vreun personaj sau de povestea acestuia. Forțele Coloniale sunt prezentate într-o lumină nu tocmai favorabilă, ceea ce m-a surprins pe mine fiind detașarea absolută și indiferența totală cu care sunt tratați soldații clonați, care ajung, atunci când nu mai sunt de folos sau când nu mai dau randament maxim, să fie aruncați la groapa de gunoi. Oamenii sunt prezentați ca personaje crude, lipsite de orice scrupule atunci când trebuie să-și atingă scopurile (scopul scuză mijloacele), nu degeaba extratereștrii decid că rasa umană este foarte periculoasă și, deci, trebuie exterminată cu orice preț. Romanul a fost nominalizat la Locus, Prometheus, SF Site Poll și Seiun, premiul dat de japonezi pentru cea mai bună traducere. Nota mea-8.5!

John Scalzi-Războiul Bătrânilor III: Ultima Colonie (Old Man’s War III: The Last Colony, 2007) 316p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2011, Colecția Epic Nr. 20, Trad. Cristina Ghidoveanu, Red. Ștefan Ghidoveanu

În 2007 apare cea de-a treia parte a ciclului ‘Old Man’s War’, intitulată The Last Colony, nominalizată la Hugo, Locus, SF Site Poll și Phantastik, premiul dat de nemți, și apărută la noi în traducerea foarte bună a Cristinei Ghidoveanu, cu o redactare la fel de bună a lui Ștefan Ghidoveanu.

John Perry și Jane Saga revin în această a treia parte a seriei, în chip de coloniști pașnici pe o planetă oarecare a Uniunii Coloniale. Lor li se propune să părăsească planeta, cu care doar ce apucaseră să se obișnuiască, și să devină conducătorii celei mai noi colonii înființate de rasa umană, Roanoke. Atunci când se constituie Conclavul, o alianța la care participă peste 400 de rase extraterestre, și al cărei scop este să nu mai lase nicio rasă neparticipantă la alianță să mai colonizeze altă planetă, lucrurile devin foarte complicate: cei 2500 de coloniști care vor ateriza pe Roanoke sunt amenințați cu distrugerea de către Conclav, li se ascund multe lucruri, iar anumite situații le sunt prezentate denaturat, apare și o rasă de vârcolaci inteligenți, care le amenință colonia, Zoe, fiica pierdută a lui Charles Boutin, pe care Perry și cu Sagan o adoptaseră, joucând și ea un rol extrem de important în această luptă pentru supraviețuire.

John Perry se dovedește la fel de inteligent  și de bun conducător cum mai fusese și în prima parte a aventurii sale, Jane, care între timp devenise umană complet, este păcălită de conducătorul Forțelor Speciale și își recapătă mare parte din super-puterile de care dispusese înainte, reușind astfel să-i fie de un real ajutor lui Perry în lupta lor pentru salvarea colonieie Roanoke

Se dovedește până la urmă că sunt doar niște pioni în Marele Joc de Șah Cosmic pe care lipsita de scrupule Uniune Colonială nu a încetat niciodată să-l joace cu celelalte rase, ei și ceilalți membri ai coloniei pierdute nefiind decât marionete atârnanând de sforile păpușarilor. Intrigi, trădări, spectaculoase bătălii cosmice, distrugeri de nave și dovezi de măiestrie strategică, minciuni și secrete formidabile, toate alcătuiesc rețeta unui roman bine scris, închegat și destul de plin de imaginație.

N-am să mă leg de intriga care la un moment ajunsese să mă obosească, nici nu mai știam cine trădează pe cine, cine distruge pe cine și cum. Din contră, intriga este bine pusă la punct, celelalte personaje secundare sunt prezentate schematic, doar prin acțiunile lor și prin câteva replici pe care le au, dar suficient de bine încât să-ți dai seama despre ce este vorba și ce poate fiecare. De menționat cei doi obini, Hickory și Dickory, rasa extraterestră care o zeificase pe Zoe ca fiică a lui Charles Boutin, omul care îi înzestrase pe obini cu cea mai de preț însușire: conștiința de sine. Aceștia o însoțeau pe Zoe peste tot, înregistrându-i cea mai mică mișcare, orice vorbă, orice gând, pentru a le transmite și împărtăși cu întreaga rasă obină. Nota mea-9!

John Scalzi-Războiul Bătrânilor IV: Povestea lui Zoe (Old Man’s War IV: Zoe’s Tale, 2008) 320p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2012, Colecția Epic Nr. 21, Trad. Cristina Ghidoveanu, Red. Ștefan Ghidoveanu

În cea de-a patra parte a ciclului ‘Old Man’s War’, Povestea lui Zoe, Scalzi realizează un truc interesant. N-am vizionat încă Rashomon, una din capodoperele lui Akira Kurosawa, am văzut în schimb Vantage Point, așa că mi-am dat seama despre ce-i vorba: dacă în volumul precedent acțiunea era narată din punctul de vedere al lui John Perry, tatăl adoptiv al lui Zoe, de această dată acțiunea este descrisă din punctul de vedere al lui Zoe Boutin Perry, ea este personajul principal, ba chiar cartea este narată la persoana întâi, Zoe fiind personajul naratoarea. Acțiunea nu aduce foarte multe noutăți față de cea descrisă în volumul anterior (doar câteva chestii noi: povestea poveștii lui Charles Boutin, dar spusă din perspectiva obinilor, povestea de dragoste dintre Zoe și primul său iubit, întâlnirea cu vârcolacii de pe Roanoke și aplanarea conflictului dintre rasa lor și oamenii de pe Roanoke, întâlnirea lui Zoe cu Generalul Gau, modul în care va fi ajutată de extratereștrii care creaseră rasa lui Hickory și Dickory etc.), dar ne permite să vedem lucrurile dintr-o perspectivă diferită, cea a unei fete care abia intrată în adolescență.

Bucuriile, necazurile, prieteniile, prima dragoste, acțiunile oamenilor mari greu de înțeles pentru niște puștani, dorința de a fi luată în seamă mai mult și de a participa la salvarea Coloniei Roanoke, totul este descris cu minuțiozitate și cu afecțiune, este greu să nu te atașezi de o tânără obligată să se maturizeze forțat și prea devreme.

Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că deseori aveam sentimentul că citesc un roman Young Adult, un roman provestit de o adolescentă pentru niște cititori adolescenți, și de aici desele situații grave, dar relatate…altfel. Un alt aspect care m-a deranjat oarecum este modul în  care este transformată Zoe într-un fel Wonder-Girl și felurile în care, deseori, salvează situația. Coperta este OK, dar obinii de pe copertă seamănă cu două broaște-țestoase care stau în picioare. Salutară ideea editorului de a trece pe copertă și numele traducătorului. Nota mea-8.5!

Acum, câteva cuvinte în încheirea acestor opinii despre una din cele mai mediatizate serii SF apărute în ultimii ani. Am citit câteva articole nu chiar măgulitoare la adresa acestei serii, la adresa stilului cam ușurel al lui Scalzi și la adresa SF-ului fără pretenții scris și popularizat de unii din marii scriitori de SF din trecut sau contemporani. Mulți strâmbă din nas când citesc literatură SF Space-opera, Militaristă, Hard sau mai știu eu ce-aceasta este literatură slabă, fără pretenții, inferioară calitativ sau chiar nu merită să fie denumită literatură: în anul cutare trebuia să ia premiul Hugo sau Nebula Margaret Atwood sau Salman Rushdie, nu Clarke sau Robert J. Sawyer. În opinia mea, multă lume a uitat de la ce vine ‘S’-ul din SF: citesc literatură SF pentru a afla și noi ipoteze, extrapolări (cu toate că Egan scrie pentru absolvenți de Universitate), idei noi, aventuri galactice, sau pur și simplu doar pentru divertisment etc. ‘S’-ul acesta nu se referă la biografia alernativă a lui Bin Laden, apocalipsa văzută de feministele din anii ’60, la cum să fug de serviciile secrete americane care îmi cenzurează internetul, la trezirea conștiinței unei clone sau la mai știu ce. SF înseamnă Science-Fiction și cine-l citește ca să găsească altceva trebuie să caute Mainstream-Fiction, Drama-Fiction sau Atwood-Fiction. ‘Old Man’s War’ nu este o capodoperă, dar este un reper destul de important pe borna evoluției literaturii Science-Fiction din ultimii ani.

David Morrell-Testament (Testament, 1975) 318p., TPB, Olimp, București, 1994, Colecția Olimp Special Series Nr. 3, Trad. Lucia și Costi Popârțan

De la creatorul lui Rambo și al fraților Remus și Remulus, agenți ai Mossadulului, din superba serie Mortalis, un thriller captivant, care se citește pe nerăsuflate. Familia unui ziarist care scrisese un articol defăimător la adresa unei organizații paramilitare din S.U.A. este hăituită fără milă prin munți plini de zăpadă. Te face să rostești: Răzabunarea moarte n-are. Superbă. Recenzia mai lungă în Numărul din aprilie al Revistei Suspans. Nota mea-9.8!

Tonino Benacquista-Malavita (Malavita, 2004) 310p., MMP, Nemira, București, 2006, Colecția Suspans Nr. 58, Trad. Simona Brînzaru, Red. Nicoleta Ghement

Povestea unui mare cap mafiot, care depusese mărturie contra altor capi mafioți din America, retras într-un cătun din Normandia împreună cu soția și cei doi copii, pe urmele cărora se află crema ucigașilor plătiți de mafie pentru a-i lichida în semn de răzbunare. Glume, ironii, memorii, coincidențe extraordinare, aruncătoare de rachete și pistoale de toate calibrele, totul condimentat cu un umor negru savuros. Recenzia mai lungă în Numărul din aprilie al Revistei Suspans. Nota mea-9.5!

Stephen King-La Asfințit. Povestiri (Just After Sunset-Stories, 2008) 392p., HC, Nemira, 2010, Colecția Suspans Nr. 168, Trad. Mircea Pricăjan, Red. Ioana Stănescu

13 povestiri în dulcele stil caracteristic regelui. Povestiri bune, mai puțin bune sau chiar slabe, de la horror cu zei cosmici la pastișe apocaliptice, de la thriller la comedie neagră, o antologie de citit și la care trebuie să stai să reflectezi un pic după ce-ai lăsat-o din mână. Mai multe despre ea puteți citi în numărul 23 al Revistei Suspans, preconizat să apară chiar de Paști. Lectură plăcută. Nota mea-9!

Posted by Liviu