Ce Citește Liviu 13 (5.03-25.03 2012) – Succint

Editor Gardner Dozois-The Year’s Best Science Fiction 1 (The Year’s Best Science Fiction: Twenty-Third Annual Collection, 2007) 670p., TPB, Nemira, București, 2007, Colecția Nautilus Nr. 238, Trad. Gabriel Stoian, Mihai Dan Pavelescu, Roxana Brînceanu, Ana Veronica Mircea, Antuza Genescu, Alexandru Maniu, Red. Oana Ionașcu

Este prima antologie Best of SF anuală, alcătuită de Gardner Dozois, care apare la noi și reprezintă jumătate din ‘TheYear’s Best Science Fiction: Twenty-Third Annual Collection, 2006′. Cuprinde: Ian McDonald-Mica Zeiță/The Little Godess; Alastair Reynolds-Dincolo de Falia Aquila/Beyond the Aquila Rift; Michael Swanwick-Vara Triceratopilor/Triceratops Summer; Robert Reed-Camuflaj/Camouflage; Ken MacLeod-O Speță de Concordie/A Case of Consilience; Bruce Sterling-Planul lui Blemmye/The Blemmye’s Stratagem; David Gerrold-În Zona de Seism/In The Quake Zone; Stephen Baxter-Copiii Timpului/The Children of Time; Vonda N. McIntyre-Companionii/Little Faces; Gene Wolfe-Valul/Comber; Neal Asher-Blând Grăia Măcărețul/Softly Spoke the Gabbleduck; Joe Haldeman-Înger de Lumină/Angel of Light; James Patrick Kelly-Foc/Burn.

Veritabilă instituție a culegerilor anuale de proză scurtă, antologia de față cuprinde povești pentru toate gusturile, de la Hard SF la Time Travel, SF Social, New Weird etc., mici bijuterii sau nuvele de lungimea unor romane (cum sunt, de exemplu, ‘In The Quake Zone’ a lui David Gerrold sau ‘Burn‘ a lui James Patrick Kelly-apropo, am văzut că această nuvelă, premiată cu Nebula în 2007, a apărut și ca volum individual). Mi-au plăcut foarte mult povestirile lui Gerrold, Kelly și Reynolds (dar cum să nu-ți placă ceva scris de Alastair Reynolds, acest autor genial, insuficient promovat la noi) și, în timp ce parcurgeam nuvela lui David Gerrold, mă gândeam: ce bine surprinde acest autor trăirile și sentimentele personajului principal gay; mai târziu am aflat că și el este tot gay, premiat cu Lambda sau Gaylactic Award. Nu mi-a plăcut deloc povestirea Vondei N. McIntyre (deși insist mereu pe lângă editurile de la noi să-i fie tradus romanul ‘Dreamsnake‘, practic cel mai vechi roman premiat cu Nebula, după ‘Babel-17‘ al lui Samuel R. Delany, și cel mai vechi roman premiat cu Hugo, după ‘The Wanderer‘ al lui Fritz Leiber, neapărut în românește), ‘Little Faces’, care mi s-a părut absolut dezgustătoare-mi-a adus aminte de o altă povestire de-a Ursulei K. LeGuin de același gen, ceva cu un clito-penis, nu-mi mai aduc aminte unde am citit-o sau cum se numea. ‘Little Faces’ a fost totuși nominalizată la Nebula, James Titpree și Theodore Sturgeon, deci cuiva tot i-a plăcut.

Nu este o antologie care te lasă mască prin abundența de povestiri bune și foarte bune, dar este un must-read pentru orice cititor de proză scurtă care se respectă, iar traducerile sunt de cea mai înaltă clasă. Nota mea-9!

Greg Egan-Scara lui Schild (Schild’s Ladder, 2001) 430p., MMP, Nemira, București, 2007, Colecția Nautilus Nr. 241, Trad. Mihai Dan Pavelescu

După adevăratul maraton de povestiri din cărămida de aproape 700 de pagini care este ‘The Year’s Best Science Fiction’ Vol. 1 mi-am zis hai să citesc ceva mai subțirel. Proastă alegere: cine a zis că esențele tari de țin în sticluțe mici, a zis bine. De Greg Egan mai citisem ‘Quarantine‘  (apărută și la noi întâi la Editura Teora și reeditată la Editura Nemira), acum vreo 14-15 ani și-mi dăduse dureri de cap. Dacă aceea mi-a dat dureri de cap, din ‘Scara lui Schild‘ n-am înțeles mai nimic. În urma unui experiment într-un loc din spațiu aflat la mare distanță de Pământ, care nu merge cum trebuie, ia naștere un nou univers care își mărește granițele cu jumătate din viteza luminii, astfel încât tot ce se află în calea lui trebuie evacuat. Mulți ani mai târziu o echipă de cercetători se adună pe o navă pentru a pune la punct o strategie de combatere a înaintării a acestui univers inamic. Tchicaya și Mariama sunt doi dintre cercetătorii care află într-un final că universul dușman a dat naștere unor noi forme de viață și, astfel intră într-o dilemă și mai mare: să distrugă universul și, implicit, nou descoperita formă de viață extraterestră sau să fugă la nesfărșit din calea expansiunii acestui univers.

Cartea abundă în explicații savante și extrapolări științifice de ultimă oră, dar, așa cum spunea Cristi Schizoid acum ceva timp de timp despre ‘The Quantum Thief‘ a lui Hannu Rajaniemi, eu nu am doctorate în fizică, mai ales în cea cuantică, astrobiologie sau mai știu eu ce. Nu știu de ce unii scriitori au stiluri atât de savante, mie unul mi-a ajuns Greg Egan pentru încă 20 de ani de-acum încolo. A, și mai e o chestie: pe pagina a patra, unde sunt trecute datele cărții, nu apare redactorul, este trecut doar traducătorul, marele guru Mihai Dan Pavelescu, cel mai prolific traducător de SF de la noi; cred că am aflat de ce redactorul nu este trecut: MDP traduce extrem de bine, dar aici cred că nici n-a existat un redactor. Nu este o carte tradusă prost, din contră, toți termenii savanți și toate definițiile științifice au fost tălmăciți, dar mai trebuia și un redactor, iar acesta cred că a fost absent nemotivat. Nota mea-7!

Margaret Atwood-Femeia Comestibilă (The Edible Woman, 1969) 408p., TPB, Leda, București, 2008, Colecția Maeștrii Leda Nr. 16, Trad. Margareta Petruț, Red. Ioana Vîlcu

După abundența de date științifice și idei care mai de care mai revoluționare din ‘Scara lui Schild’ mi-am zis ‘what a hack!’, hai să încerc și ceva mainstream, că tot nu mai citisem ceva ‘serios’ de la ‘Ben Hur’ încoace. Și cum romanele lui Margaret Atwood de la Leda îmi tot făceau cu ochiul, am intrat pe net să văd care ar fi prima în ordinea cronologică a apariției: a reieșit astfel că primul roman publicat de Margaret Atwood este ‘The Edible Woman‘, apărută din fericire și la noi la Editura Leda. De Atwood mai citisem acum vreo câțiva ani bani ‘The Handmaid’s Tale’ (‘Galaad 2195’/’Povestea Cameristei’) de la Editura Univers, un SF distopic foarte bine scris, ecranizat în 1990 de Volker Schlondorf.

Romanul este scris în perioada ‘feministă’ a autoarei și spune povestea lui Marian, o tânărăr canadiană cât se poate de normală într-un deceniu 6 al secolului XX, un deceniu plin de frământări și de schimbări, cu revoluții sociale, culturale și politice. Marian stă cu chirie împreună cu o colegă nonconformistă la o bătrână cât se poate de conservatoare, ancorată în trecut și păstrătoare de tradiții, are un serviciu nu prea aducător de satisfacții în domeniul publicitar și un logodnic fermecător, care ar face orice ca ea să fie fericită.

Dar lucrurile nu sunt cum par: atunci când Marian anunță logodna cu prietenul ei, totul pare că o ia razna-subconștientul ei începe să aibă idei ciudate, organismul ei nu mai acceptă o gamă din ce în ce mai mare de mâncăruri, cunoaște un tânăr cu idei cel puțin ciudate și cu o viziune proprie asupra vieții foarte neobișnuită, colega ei de apartament vrea să facă un copil, nu contează cu cine, dar să-l crească numai ea, lucrurile se complică din ce în ce atunci când nu mai poate mânca mai nimic, când Marian începe să creadă că ea este cea devorată de către logodnic, când colega de apartament îl păcălește pe un prieten de-al lui Marian să o lase însărcinată, dar apoi află că un copil nu poate crește normal doar cu un părinte și se hotărăște că vrea să-și crească odorul împreună cu cel cu care l-a conceput etc.

Autoarea a avut o idee foarte ingenioasă, despre care mi-am dat seama de-abia în ultimele pagini: cartea este alcătuită din trei părți-partea I și partea a II-a sunt scrise la persoana I, din perspectiva lui Marian, adică ea este personajul central, se implică total, totul gravitează în jurul ei, ceilalți sunt doar personaje secundare, partea a II-a, după ce este anunțată logodna, este povestită la persoana a III-a, Marian devine un personaj oarecum secundar, nu mai are mare importanță, este absorbită de evenimente, pare că evenimentele au acaparat-o complet și că a fost luată de vâltoarea acțiunilor celorlalți.

Per ansamblu un roman recomandat, Atwood este o mare scriitoare, aș vrea ca toate cărțile ei să apară și la noi. Nota mea-9.3!

Serge Brussolo-Carnavalul de Fier (Le Carnaval de Fer, 1983) 222p., MMP, Valdo, București, 1991, Colecția Science Fiction Nr. 1, Trad. Liliana Toia

De fiecare când citesc un nou roman de Brussolo mă gândesc: acesta cu siguranță este cel mai bolnav roman al autorului. Și de fiecare dată gasesc altul mai macabru și mai pervers. Acesta este singurul roman care îmi lipsea din colecția SF scoasă de Editura Valdo/Savas Press și, când am ochit-o la Bebe, n-am mai putut rezista. Volumul se înscrie în genul Brussolo-fiction, un gen aparte, plin de o imaginație bogată și perversă, depravată dincolo de limitele normale, nu degeaba Brussolo este considerat un gen în sine.

Cartea spune povestea lui David (un nume des întâlnit în multe dintre scrierile lui Brussolo), un bătrân de 70 de ani care întinerește după ce se scaldă în sudoarea unei obeze-profet ciudate și care devine un fel de pelerin ce trebuie să regăsească drumul spre Homakaido, un tărâm de mult pierdut și uitat de toată lumea, ajutat de tânăra Sirce. Este povestea Carnavalului de Fier, o petrecere fără de sfârșit, unde distracția este pe primul plan, o distracție care este însă paravan pentru un război brutal și crud, plin de finețe și de sadism, cu dispozitive pline de imaginație, dar nu mai puțin lipsite de preversitate: îngeri doborâți de Păsări Phoenix, anghile-artificii care omoară peștii și locuitorii subacvatici, dansatori cyborgi care își prind victimele între ei și le silesc să danseze până li se tocesc picioarele, confetti otrăvitoare, măști și haine infestate cu ciumă sau lepră etc.

Lumea creată în ‘Carnavalul de Fier’ abundă în creaturi și locuri care mai de care mai neobișnuite: mări și râuri alcătuite din pitici plini de negi  (dar ale căror excrescențe ascund perle), care transportă corăbii și bărci trecându-le din mână în mână, fetițe care plonjează în marea de pitici pentru a le răpi perlele, oameni-albine, oameni-copaci care dau naștere la copii de pământ, are loc o călătorie inițiatică spre tărâmul pierdut Homakaido, plină de peripeții și de pericole, nimic care să aducă a basm sau a păduri feerice.

Romanul este dens, plin de evenimente, întunecat, plin de idei nebunești, dar care ascund de fapt idei despre realitate foarte adevărate, sfârțitul este întunecat și lipsit de optimism, cum sunt mare parte din cărțile lui Brussolo pe care le-am citit. Cartea conține câteva trimiteri evidente către Al Doilea Război Mondial și bombele de la Hiroshima și Nagasaki: Homakaido m-a dus cu gândul la Hokkaido, una din insulele ce alcătuiesc Arhipelagul Nipon, unul din savanții din acest oraș se numește Hiro Ito, nume foarte asemănător cu al Împăratului Japoniei din cel De-al Doilea Război Mondial, Hirohito, apare pe-acolo și o explozie termonucleară.  Am remarcat un aspect, după ce am parcurs 3 din romanele publicate de Paralela 45 din vasta operă (peste 150 de romane) a lui Brussolo: autorul pare că s-a mai cumințit în ultimul timp, de vreo câțiva ani încoace nu mai apar idei atât de perverse și de nebunești cum am întâlnit, de pildă, în ‘Febra’, ‘Somnul Sângelui’, ‘Lacăte Carnivore’ sau ‘Ira Melanox’. Nota mea-9!

Tim Powers-Pe Ape și Mai Tulburi (On Stranger Tides, 1987) 398p., TPB, Voyager Premium Books, Ploiești, 2011, Trad. Ana Veronica Mircea, Red. Vlad-Mihai Botta

De Tim Powers nu mai citisem nimic până la acest volum apărut la tânăra Editura Voyager, o editură care promite multe, inclusiv unul din cele mai apreciate romane apărute anul trecut, ‘Leviathan Wakes‘ a lui James S.A. Corey, prima parte a Seriei Expanse, sau ‘The Dragon’s Path‘ a lui Daniel Abraham (același James S.A. Corey), prima parte a Seriei Dagger and the Coin. Aveam mari așteptări de la acest autor, tradus la noi cu ‘Dinner at Deviant’s Palace‘ (‘Palatul Mutantului‘, Editura Baricada, 1994) și ‘The Drawing of the Dark‘, dacă nu mă înșel (‘Regele Pescar‘, Editura Baricada, 1994), dar a trebuit să mi le cobor un pic când am aflat că ‘Pirații din Caraibe 4’ a fost adaptat după acest roman-mi-a plăcut primul film, pe celelalte nu le-am văzut, dar este doar entertainment și-atât, fără mari pretenții de valoare artistică sau mai știu eu ce.

Volumul spune povestea lui John Chandagnac, transformat în urma unor fapte de vitejie în Jack Shandy și a lui Elizabeth, a temutului pirat Barbă-Neagră, un faimos vrăjitor temut de toată lumea ce populează Insulele Caraibe și nu numai, a cursei de urmărire a celor care au răpit-o pe Elizabeth cu scopuri mai mult decât necurate. Apar vrăjitori bătrâni de secole, fantome, zombies, pirați morți de mult și înviați, care se transformă într-un echipaj îngrozitor pentru un vas și mai îngrozitor, tatăl lui Elizabeth vrea să-și învie nevasta și s-o încarneze în trupul fiicei sale, Barbă-Neagră vrea să devină nemuritor și cel mai puternic vrăjitor al secolului XVIII, când se petrece acțiunea. Trădări din toate părțile, lupte sângeroase  pe mare, distrugeri de nave, vrăji, farmece, pirați morți și înviați, creaturi de coșmar, aventură și suspans cât cuprinde, toate acestea alcătuiesc un thriiler spumos și plin de aventură, a cărui acțiune nu stagnează nici nu moment, fără filozofări inutile despre sensul vieții și al omului pe Pământ, fără burți lipsite de sens și care fac dintr-un roman normal unul de porporții leviatanice.

Dar…Cred că Voyager își putea începe aventura în lume cu ceva mult mai valoros decât acest volum, de exemplu cu ‘The Anubis Gates‘ sau cu ‘Declare‘, două cărți mult mai valoroase decât cea de față, dar probabil că Editura a vrut să profite de valul creat de ‘Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides‘, film cu încasări destul de consistente vara trecută. Mai există un dar foarte mare în dreptul redactării cărții: știu că Ana Veronica Mircea traduce aproape fără cusur, iar atunci când un traducător greșește intervine redactorul și cartea nu pleacă nepieptănată la întâlnirea cu cititorul. N-a fost însă cazul și în situația de față: Vlad-Mihai Botta, cred că ai luat banii degeaba pentru redactarea cărții acesteia-20 de pagini sunt redactate cum trebuie, 10 sunt sărite și tot așa, cale de 400 de pagini pline de greșeli. Nota mea-8.5!

***-Galileo: Science Fiction & Fantasy Numărul 4 (2012) 224p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2012, Red. Michael Haulică & Horia Nicola Ursu

După lupte seculare iată că a sosit și mut-dorita Galileo 4, cu un sumar generos și cu povești frumoase și pline de farmec, cu un debut, al tinerei Narcisa Stoica, ce promite multe, un talent evident și care merită urmărit cu siguranță. Avem povestiri de Aron Biro-o apocalipsă plină de imaginație, dar mi s-a părut că povestirea cam suferă un pic de incoerență, firul nu este liniar, se sare de la un fragment la altul cam repede; Adrian Buzdugan-deja un povestitor apropiat de stilul lui Ion Creangă, plin de idei tratate în maniera specific românească; Oliviu Crâznic-cu o povestire din vasta Ermengaarde Saga, planificată pentru un viitor nu foarte îndepărtat, un space-opera militarist bine închegat și care promite multe; Ian R. MacLeod-cu o povestire ciudată cu măicuțe chinuite de oglinzi de dimensiuni planetare; Kim Stanley Robinson-cu o retrospectivă răvășitoare asupra sângerosului secol XX, secolul genocidelor, cum foarte bine l-a definit Liviu Radu, o povestire bine scrisă dar care nu prea are nimic în comun cu SF-ul, poate doar că e scrisă în 1991 iar acțiunea se petrece undeva în ’95 sau ’96; Doru Stoica-are o povestire extrem de amuzantă cu clone muncitoare la C.A.P. și cu o poveste de dragoste mai atipică; Narcisa Stoica-povestirea ei a fost a doua din revistă pe care am citit-o, după a lui Oliviu Crâznic (să am domnule despre ce discuta cu autorii, nu?), despre o lege absurdă dată de imbecilii care ne conduc cu privire la limita de 10 litere din fiecare cuvânt pe care îl folosim, lege cu implicații majore în societate (mă întreb ce-ar face bieții nemți cu cuvintele lor de câte 20 de litere?).

 Revista mai cuprinde rubrica de SF&F a lui Mircea Opriță despre SF-ul românesc, cu 2 nume grele: Felix Aderca și Adrian Rogoz; și un dosar de autor, cel în cauză fiind de data asta John Shirley, un autor comlet necunoscut la noi în materie de romane. Dosarul conține o fișă de autor, expediată în mare grabă, din care n-am aflat mai nimic nou, un excelent interviu cu autorul luat de Florin Pîtea și o povestire post-apocaliptică superbă, ‘Isolation Point, Claifornia’, tristă și pesimistă, întunecată și fermecătoare.

Am așteptat mult această revistă iar așteptările nu mi-au fost înșelate. Traduceri excelente în regia lui Mircea Pricăjan, un debut plin de promisiuni, al Narcisei Stoica, o autoare de urmărit, cu siguranță (de-abia aștept să văd ce poate în romanul fantasy promis de Millennium Books), o picătură din Ciclul Ermengaarde al lui Oliviu Crâznic și o povestire care mi-a plăcut nespus, cea a lui John Shirley. Singurul lucru de reproșat sunt numeroasele greșeli trecute cu vederea de redactori, iar cel care a greșit se știe el foarte bine, deși a promis că data viitore ‘will be better’. Nota mea-9.8!

Ciprian Mitoceanu-Colții (2008), 174p., TPB, Tritonic, București, 2008, Colecția Thriller Nr. 4, Red. Mirela Neculcea

Un thriller excelent, plin de suspans și foarte bine scris, o surpriză extrem de plăcută din partea lui Ciprian Mitoceanu, cu un rus crescător de dulăi ucigași care asediază o familie într-o casă. Recenzie mai amplă în viitorul număr al Revistei Suspans. Nota mea-9.5!

Steven Hall-Amintirile Rechinului (Raw Shark Texts, 2007) 482p., HC, Polirom, Iași, 2008, Colecția Thriller Nr. 12, Trad. Mircea Pricăjan, Red. Ada Tanasă

Un thriller SF plin de imaginație, cu o idee excelentă, nu știu dacă este originală sau nu, cert e că m-a lăsat cu multe semne de întrebare: există specii de pești care se hrănesc cu amintirile oamenilor, cel mai periculos dintre aceștia fiind rechinul conceptual, în urma căruia nu mai rămâne nimic. Amestec de cyberpunk în lumea cărților, horror și thriller, o fuziune între  Memento al lui Christopher Nolan și Jaws al lui Steven Spielberg, Cristi Schizoid l-a desființat, eu l-am admirat. Recenzie mai amplă tot în viitorul număr al Revistei Suspans. O mențiune pentru traducere, redactare și prezentare grafică, domnilor editori, așa se fac cărțile. Nota mea-9.4!

PS: felicitări câștigătorilor de la Romcon-Michael Haulică, Ștefana Cristina Czeller, Mircea Opriță, Bogdan Bucheru, Marian Mirescu!

Posted by Liviu