Elantris – un fantasy decent. Cam atat. Tot ce are mergand pentru ea e world building, plot si-un singur personaj interesant, in rest se pierde in mediocritatea cliseelor fantasy, fiind de departe cea mai slaba carte a lui Sanderson. Proza nu se remarca prin nimic, personajele sunt relativ enervante si absolut previzibile, optimismul printului si incapatanarea si naivitatea printesei fiind crunte, dialogul alterneaza intre palid si superfluu, repetivitatea/recapitularea intrigii la fiecare cateva zeci de pagini, cat si faptul ca din primele 10 pagini iti dai seama cum se va termina cartea, toate m-au facut sa ma indoiesc de abilitatea lui. In Warbreaker si Mistborn chiar m-am distrat, aici insa se vede ca e primul lui efort.
Warbreaker – o lectura mirobolanta. Un fantasy absolut perfect, exact pe gustul meu, combinand worldbuilding incantator cu un sistem fermecator, original si extrem de elaborat al magiei, o intriga politica (o vrajba intre regate), accente feministe (personajele principale sunt doua surori) si o duzina de personaje complexe si-al naibii de amuzante si viclene. Ieri am ridicat cartea de la posta (multam, BD), ieri am terminat-o, desi (inca) mai am vreo sase lecturi in curs. Wartlover the Ugly, sper sa mai citesc de aventurile tale.
Trilogia Mistborn (The Final Empire, The Well of Ascension, The Hero of Ages). Comploturi deosebit de complexe, anti-eroi atotputernici, rascoale mitice, un sistem de magie mai incantator decat in Elantris si Warbreaker, ca atmosfera un complet 180 fata de Trilogia First Law a lui Joe Abercrombie – o viziune remarcabil de optimista asupra vietii. Un plus a fost structura trilogiei – nu o singura poveste taraganata in 2200+ pagini, ci trei carti distincte ce completeaza un univers – fiecare cu o actiune de sine-statatoare, propriul inceput si sfarsit, putand incheia lectura dupa oricare carte din trilogie fara a fi nevoie sa ridici pe urmatoarea. Nu am absolut nimic de reprosat seriei, e o lectura absolut delicioasa.
La doi ani dupa publicarea ultimului volum din serie a aparut un roman in acelasi univers cu trilogia insa la 300 de ani departare, intitulat The Alloy of Law, care are si alt ton, fiind mai degraba hardboiled detective fiction decat clasicul fantasy cu care ne-a incantat pana acum, insa la fel de bun ca si restul seriei. Recomandarea mea e sa investiti in Sanderson, orice Sanderson, nu e posibil sa dati gres.
„Tot ce are mergand pentru ea”?!
serios? trăiască furculisionul!
Serios.
Mai bine comentai daca ti-a placut sau nu articolul (si aduceai si niste argumente de ce sau de ce nu), in loc sa te iei de cat de corect gramatical este (cu toate ca e important si asta) sau de cat de fidela e traducerea, pt ca asta e rolul comentariilor, sa fie instructive, articulate si sa aiba subiect si predicat. Serios!
serios, ăsta e primul lucru care mi-a sărit în ochi când am citit articolul fiind pe prima linie. așa că dacă am continuat, a fost cu gustul ăsta amar. nu am nimic împotrivă să citim cărți în engleză, dar măcar când vorbim despre ele, să încercăm să n-o facem într-o amestecătură de engleză cu română. și din punctul ăsta de vedere, comentariul e util. 😛
mie mi-a plăcut Elantris, chiar și cu minusurile menționate în articol. oricum pentru un prim roman e mult peste ce reușesc alții chiar și pe la mijlocul carierei. dacă următoarele sunt cu atât mai bune, cu atât mai bine! sper să ajung și eu să le citesc cândva. nu mă prea omor după fantasy.
aș fi preferat să se intre mai mult în detaliu despre cărți, nu doar câte un paragraf despre fiecare. în orice caz o să mai urmăresc articolele prin RSS. serios!